Cabanierii din creierii munților: la Suru și Bărcaciu se trăiește ”spiritul muntelui” / ”Nu e chiar așa afacere, dar în viață nu totul este despre bani”

Sub crestele celor mai înalți munți din țara noastră sunt doar câteva cabane turistice. O mână din acestea se află pe teritoriul județului Sibiu, iar Turnul Sfatului a făcut un reportaj având ca subiect cabanierii de aici.

La cabana Suru, aflată la 1.450 de metri altitudine urci fie cu pornire din Sebeșu de Sus.

„Într-un moment de nebunie, dar frumoasă”, își începe Ioana Popa povestea despre preluarea cabanei de la Suru, unde tocmai lucra la pregătirea cinei. „Am venit aici ca turistă acum nouă ani și am auzit că e de vânzare. Pe atunci trăiam în Germania, lucram acolo… În loc să iau un apartament, ceva, am luat un credit și am cumpărat cabana. Neștiind în ce mă bag. Dacă știam, nu o mai luam, dar nu îmi pare rău”, vorbește Ioana, plină de optimism și energie.

„O facem din suflet, pentru că de-aia ne-am angajat în acest proiect. Că este unul de suflet. Pe mulți aud, care vin pe aici, «uai, ce afacere». Nu e chiar așa afacere, dar în viață nu totul este despre bani”, completează ea.

La cabana unde priveliștea are 360 de grade, vara cei mai mulți turiști sunt străini: 60-70%, ca proporție în anotimpul cald, aproximează Ioana. Dar urcă musafiri și din Sibiu, și, mai ales, din București, Cluj, și Timișoara, preponderent.

La Cabana Bărcaciu, aflată la o altitudine de 1.550 de metri, se urcă pe potecă, după ce-ți lași mașina la Poiana Neamțului, lângă Avrig.

După un an și jumătate în care a fost închisă, Mihai a preluat cabana de la tatăl său, care a dat Bucureștiul pe zona de sub vârful Scara încă din vremea fostului regim comunist.

„Știu că poate ai vrea să vorbim despre cabanieri și alte chestii, dar nu… nu mai există cabanieri în România. Nu mai sunt. Oamenii sunt «pe business» și atât. Aici (la Bărcaciu – n.r.) nu e business, e pasiune… Câți mai sunt care știu munte? Sunt oameni care nu mai știu nici ce au la zece metri de cabană. Și mie îmi pare rău, că turiștii vin și se lovesc de un zid… Înainte, de la cabanieri învățai ce e muntele, ce e aceea o cabană, să respecți cabana, oamenii pe care îi întâlnești pe munte. La cabană e greu, foarte greu. Că e Negoiu, că e Bâlea, la toate cabanele e greu, foarte greu. Oamenii vin «uau, ce fain e să ai cabană», dar când te bate viscolul în ceafă nu mai e nimeni pe aici”, spune cabanierul.

Întregul reportaj poate fi citit în Turnul Sfatului.