G4Media.ro

Cabinetul israelian se va reuni marţi pentru a aproba un acord de…

Sursa foto: ABIR SULTAN / AFP / Profimedia

Cabinetul israelian se va reuni marţi pentru a aproba un acord de încetare a focului în Liban

Cabinetul israelian se va reuni marţi pentru a aproba un acord de încetare a focului cu Hezbollah, a declarat luni pentru Reuters un oficial israelian de rang înalt, în timp ce un oficial libanez a declarat că Washingtonul a comunicat Beirutului că un acord ar putea fi anunţat „în câteva ore”, relatează Reuters, conform News.ro.

Oficialii israelieni au declarat anterior că un acord de încetare a focului este din ce în ce mai aproape, deşi mai rămân unele probleme, în timp ce doi oficiali libanezi de rang înalt şi-au exprimat optimismul rezervat, chiar dacă loviturile israeliene au continuat în Liban.

Site-ul american de ştiri Axios, citând sub anonimat un oficial american de rang înalt, a anunţat că Israelul şi Libanul au convenit asupra termenilor unui acord, iar un înalt oficial israelian a declarat pentru Reuters că reuniunea de marţi este destinată aprobării acestuia.

Ambasadorul Israelului la Naţiunile Unite, Danny Danon, a declarat că Israelul îşi va menţine capacitatea de a lovi sudul Libanului în cadrul oricărui acord, în timp ce biroul premierului israelian Benjamin Netanyahu a refuzat să comenteze informaţiile Axios.

Potrivit The Times of Israel, cabinetul israelian de securitate naţională se va reuni pentru a discuta o încetare a focului cu Libanul la sediul armatei din Tel Aviv marţi, la ora locală 17:30. Reuniunea este programată să dureze cel puţin până la ora 21.00.

SUA au făcut presiuni pentru un acord care să pună capăt unui an de ostilităţi între Hezbollah, mişcarea susţinută de Iran, şi Israel, ostilităţi care au izbucnit în paralel cu războiul Israelului împotriva grupării islamiste palestiniene Hamas în Gaza şi care au escaladat drastic în ultimele două luni, stârnind temeri în legătură cu un război mai amplu în Orientul Mijlociu.

La Beirut, vicepreşedintele parlamentului libanez, Elias Bou Saab, a declarat pentru Reuters că nu mai există „niciun obstacol serios” în calea începerii punerii în aplicare a unei încetări a focului cu Israelul, propusă de SUA.

CINE GARANTEAZĂ RESPECTAREA ACORDULUI

Bou Saab a declarat că propunerea ar presupune o retragere militară israeliană din sudul Libanului şi desfăşurarea de trupe regulate ale armatei libaneze în regiunea de frontieră, de mult timp un bastion al Hezbollah, în termen de 60 de zile.

Potrivit oficialului libanez, un punct de blocaj, care se referea la cine va monitoriza respectarea încetării focului, a fost rezolvat în ultimele 24 de ore printr-un acord privind înfiinţarea unui comitet format din cinci ţări, între care Franţa, prezidat de Statele Unite.

Un diplomat occidental a declarat că un alt obstacol a fost secvenţialitatea retragerii Israelului, desfăşurarea armatei libaneze şi întoarcerea libanezilor strămutaţi la casele lor din sudul Libanului.

În paralel cu agitaţia diplomatică, au continuat loviturile israeliene în Liban. În cursul weekendului, Israelul a efectuat bombardamente aeriene puternice, dintre care unul a ucis cel puţin 29 de persoane în centrul Beirutului – în timp ce Hezbollah, susţinut de Iran, a lansat duminică una dintre cele mai ample salve de rachete de până acum, lansând 250 de rachete.

Luni, în Beirut, loviturile aeriene israeliene au vizat mai multe suburbii sudice controlate de Hezbollah, trimiţând nori de praf deasupra capitalei libaneze.

Eforturile de a încheia un armistiţiu au părut să avanseze săptămâna trecută, când mediatorul american Amos Hochstein a declarat că s-au înregistrat progrese semnificative după discuţiile de la Beirut, înainte de a avea întâlniri în Israel şi apoi de a se întoarce la Washington. „Ne îndreptăm în direcţia unui acord, dar mai sunt încă unele probleme de abordat”, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului israelian, David Mencer, fără a da detalii.

Diplomaţia s-a concentrat pe restabilirea unei încetări a focului pe baza Rezoluţiei 1701 a Consiliului de Securitate al ONU, care a pus capăt războiului Hezbollah-Israel din 2006.

Aceasta prevede ca Hezbollah să îşi retragă luptătorii la aproximativ 30 km de graniţa israeliană, în spatele râului Litani, iar armata libaneză obişnuită să intre în regiunea de frontieră.

Ministrul israelian de Externe, Gideon Saar, a declarat că testul pentru orice acord va consta în aplicarea a două puncte principale. „Primul este împiedicarea Hezbollah să se deplaseze spre sud dincolo de Litani, iar al doilea, împiedicarea Hezbollah să îşi reconstruiască forţele şi să se reînarmeze în tot Libanul”, a declarat Saar în comentariile transmise parlamentului israelian.

În schimb, ministrul securităţii naţionale, de extremă dreapta, Itamar Ben-Gvir, a declarat că Israelul trebuie să continue războiul până la „victoria absolută”. Adresându-se lui Netanyahu pe X, el a declarat că „nu este prea târziu pentru a opri acest acord!”.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...