Cadavrele găsite în Baja California din nordul Mexicului sunt ale unor surferi americani şi australieni/ Trupurile au fost identificate de părinţi/ Au fost împușcați în cap
Autorităţile mexicane au confirmat, duminică, faptul că americanul şi cei doi turişti australieni care au dispărut săptămâna trecută în nordul Mexicului sunt morţi, după ce trupurile lor au fost identificate de părinţi, relatează Reuters, citată de News.ro.
Trupurile fraţilor australieni Callum, în vârstă de 33 de ani, şi Jake Robinson, în vârstă de 30 de ani, precum şi cel al americanului Carter Rhoad, în vârstă de 30 de ani, au fost găsite pe fundul unui puţ în statul Baja California, la începutul acestei săptămâni, după zile de căutări.
Cei trei străini au dispărut în timp ce se aflau în vacanţă la surfing în apropiere de popularul oraş turistic Ensenada, la aproximativ 90 de minute la sud de graniţa dintre SUA şi Mexic, pe coasta Pacificului.
Biroul procurorului general al statului Baja California a precizat într-un comunicat că această confirmare a fost emisă după ce părinţii victimelor „au reuşit să identifice trupurile, fără a fi nevoie de teste genetice”.
Procurorul general al statului, Elena Andrade, le-a spus părinţilor şi oficialilor diplomatici că există „un angajament instituţional total de a continua ancheta acestor evenimente nefericite până când cei responsabili vor primi toată greutatea legii”, se mai arată în comunicat.
Sâmbătă, Andrade a declarat că trupurile au fost găsite într-o stare avansată de descompunere pe fundul unui puţ de peste 15 metri adâncime.
O sursă din cadrul biroului procurorului general a declarat pentru Reuters că toate cele trei cadavre aveau un glonţ în cap.
Trei persoane au fost arestate până în prezent, spun autorităţile. Un vehicul incendiat despre care se crede că a fost folosit de cei trei surferi a fost, de asemenea, găsit în zonă.
Ipoteza preliminară a autorităţilor mexicane este că indivizii arestaţi au încercat să le fure maşina străinilor, iar când surferii s-au împotrivit au fost împuşcaţi, iar cadavrele lor au fost aruncate în puţ.
Cei trei surferi au fost văzuţi ultima dată la 27 aprilie şi au fost daţi dispăruţi câteva zile mai târziu, când autorităţile au lansat o căutare de mai multe zile cu ajutorul Biroului Federal de Investigaţii al SUA (FBI).
Baja California este unul dintre cele mai violente state din Mexic, deşi zona Ensenada este considerată mai sigură. Departamentul de Stat al SUA îi sfătuieşte pe americani să reconsidere călătoriile în acest stat din cauza criminalităţii şi a răpirilor.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank