Căderea zidului Berlinului / 9 noiembrie, ziua care a schimbat lumea

Guenter Schabowski se scarpină în cap, îşi pune ochelarii, ezită, frunzăreşte prin notiţe. Pare că încearcă să înţeleagă ce citeşte, iar apoi răspunde: „Din câte ştiu, intră în vigoare imediat, fără întârziere”.

Bomba a fost lansată. Este 9 noiembrie 1989, aproape de ora 19:00.

Membru al biroului politic al comitetului central al partidului comunist din RDG, responsabil cu informaţiile, Schabowski, exponent al „primului cerc” de conducere a „statului muncitorilor şi ţăranilor”, tocmai a anunţat sec în faţa zecilor de ziarişti stupefiaţi deschiderea Zidului Berlinului.

Pare că a făcut acest lucru din greşeală, în finalul unei conferinţe de presă, în răspuns la întrebările privind condiţiile în care vor putea trece frontiera cetăţenii est-germani.

Cuvintele sale n-au mai putut fi retrase. Dar, după 30 de ani, controversa continuă: căderea bruscă a Zidului Berlinului, în preludiu la cea a întregului bloc comunist, a fost un accident al Istoriei, rodul unei greşeli a unui aparatcik nepregătit sau un gest calculat din partea unei dictaturi est-germane la final de cursă? – consemnează AFP, citată de Agerpres.

Un regim disperat

Pe coridoarele puterii din Berlinul de est, în vilele luxoase din Wandlitz locuite de nomenclaturişti, la nord de capitală, atmosfera a devenit în ultimele săptămâni irespirabilă. Cum ar putea fi salvată situaţia?

Populaţia RDG, înlănţuită din 1961 în spatele Cortinei de fier, votează „din mers”: din august 1989, est-germanii aleg Germania de vest, trecând prin alte ţări din blocul comunist ca Ungaria sau Cehoslovacia, care închid tot mai mult ochii la acest flux.

În paralel, de la începutul lui septembrie, sute de mii de est-germani manifestează săptămânal în mai multe oraşe împotriva regimului, scandând „Noi suntem poporul!” şi „Vrem să ieşim!”.

Criza a ajuns la paroxism şi nu se pune problema ca RDG să conteze pe o intervenţie a Fratelui cel mare sovietic.

Avertismentul lui Gorbaciov

La Moscova, Mihail Gorbaciov nu vorbeşte decât de „perestroika” şi „glasnost”.

La începutul lui octombrie, liderul sovietic îi adresează un avertisment profetic lui Erich Honecker, omul-forte al RDG: „Viaţa îi pedepseşte pe cei care întârzie”.

Câteva zile mai târziu, la 18 octombrie, Honecker – care cu câteva luni înainte saluta China pentru „zdrobirea răscoalei contrarevoluţionare” din piaţa Tiananmen – este schimbat cu Egon Krenz.

Prezent ca fiind mai moderat, acesta propune salvarea RDG cu o serie de reforme, în special liberalizarea deplasărilor, prin acordarea unei vize de ieşire fără condiţii prealabile.

O greşeală?

Astfel ajunge Guenter Schabowski să-i fie încredinţată, la 9 noiembrie 1989, misiunea de a anunţa în direct la televiziune măsurile de relaxare decise în aceeaşi zi de cabinetul restrâns. Mai departe, versiunile diferă.

Egon Krenz îi reproşează şi astăzi lui Guenter Schabowski că a pus RDG într-o „situaţie dificilă” proclamând din proprie iniţiativă intrarea în vigoare” a posibilităţii de ieşire din ţară.

Potrivit lui Krenz, Schabowski ar fi trebuit să citească pur şi simplu comunicatul care anunţa liberalizarea deplasărilor începând din dimineaţa următoare. Ideea fusese de a autoriza ieşirile controlate de pe teritoriul est-german cu viza obligatorie şi menţinerea dispozitivelor la frontieră şi nu de a determina căderea bruscă a Zidului – şi în final a RDG.

Ce a fost atunci? O eroare de judecată, sub presiune? Sau un gest calculat? Până la decesul său, în 2015, la 86 de ani, Guenter Schabowski nu a răspuns niciodată clar la această întrebare.

„Să salvăm RDG”

„Nimeni nu mai putea opri mişcarea care a fost lansată de anunţul meu”, a comentat Schabowski la un moment dat, încercând să pară, a posteriori, un reformist convins.

În versiunea sa, deschiderea graniţelor a fost impusă la 9 noiembrie 1989 fără menajamente comitetului central al partidului, dominat de o „gardă veche” de moştenitori ai stalinismului, de un mic cerc de reformatori.

„Ajunsesem la concluzia că, dacă vrem să salvăm RDG, trebuia să-i lăsăm să plece pe cei care vroiau să plece”, a relatat Schabowski pentru cotidianul TAZ, n 2009.

Totuşi, fostul oponent est-german şi preşedinte al Bundestag (parlamentul federal) Wolfgang Thierse este convins că Guenter Schabowski nu a perceput complet ce impact urma să aibă anunţul său.

„Nu cred că a ştiut ce urmează să se întâmple. Se bănuia că se pregăteşte ceva legat de libertatea de călătorie, pentru că partidul comunist dorea să ridice capacul ca să scadă presiunea. Dar Schabowski nu a crezut că o să zboare de tot”, a declarat Thierse pentru postul public de radio.

Stupefacţie

Oricum ar fi fost, rezultatul a luat prin surprindere RDG şi a schimbat scena internaţională, după peste 40 de ani de Război Rece.

După ce au auzit mesajul, la radio, la televizor sau din gură-n gură, est-germanii s-au înghesuit cu miile la punctele de trecere, toată seara şi noaptea care a urmat, la început prudenţi şi temători, apoi cu tot mai multă încredere, încurajaţi de berlinezii de vest care sărbătoreau deja de cealaltă parte a frontierei.

În faţa mulţimii care continuă să se adune, punctele de trecere îşi deschid larg porţile. Primul unde sunt ridicate barierele este cel din Bornholmer Strasse.

Între berlinezii de est care trec încă neîncrezători graniţa spre vest, simbolul libertăţii, se numără şi o anume Angela Merkel. Locuia în cartier şi tocmai ieşise de la saună. „Eram emoţionaţi şi fericiţi”, a povestit actualul cancelar pe postul ARD. Tânăra chimistă, pe atunci cercetător la Academia de ştiinţe a RDG, a sărbătorit modest în acea seară, bând o „doză de bere” la nişte prieteni în vest, pentru a se întoarce apoi cuminte acasă.

„Primirea în Berlinul de vest a fost foarte, foarte călduroasă”, îşi mai aminteşte Merkel, potrivit cotidianului Frankfurter Rundschau.

În scurt timp se deschid şi punctele de trecere din Invalidenstrasse şi celebrul Checkpoint Charlie. Depăşiţi de evenimente şi în cea mai mare parte încă neinformaţi în legătură cu deciziile partidului, gardienii renunţă de multe ori la formalităţile prevăzute de regulament. Poliţia dă înapoi. „Suntem la fel de dezorientaţi ca dvs”, îi mărturiseşte un ofiţer unei berlineze.

„Absolut incredibil!”

Legislatorii germani instalaţi încă în capitala „provizorie” Bonn au perceput amploarea seismului încă din seara aceleiaşi zile. La ora opt seara, întrerup şedinţa şi încep spontan să cânte imnul naţional, fapt nemaivăzut. Fostul cancelar Willy Brandt, „tatăl” Ostpolitik, apropierea de blocul de est, are lacrimi în ochi.

La ora 22:40, prezentatorul vedetă al jurnalului de seară al televiziunii publice vest-germane, Hanns Joachim Friedrichs, anunţă că „Berlinul de est deschide Zidul”. Primarul Berlinului de vest Walter Momper vorbeşte şi el de o „zi istorică”. Inevitabilul s-a produs.

„Zidul Berlinului nu mai divizează nimic”, au transmis în acea noapte jurnaliştii AFP, şi ei emoţionaţi şi conştienţi că trăiesc un moment istoric.

În acea noapte nebună, berlinezii din est şi din vest escaladează zidul în faţa Porţii Brandenburg, simbolul divizării oraşului. Unii vin cu ciocane pentru a începe să dărâme fortificaţia de beton de aproape 160 de kilometri.

Scenele de bucurie colectivă fac înconjurul lumii. Un popor separat de la sfârşitul războiului se regăseşte şi se îmbrăţişează cu ochii în lacrimi. „Absolut incredibil!” este exclamaţia nopţii.

Pentru Guenter Schabowski, mesagerul deschiderii Zidului, povestea se încheie prost, cu o condamnare la trei ani de închisoare, în 1997, pentru executarea unor est-germani care au încercat să treacă în vest.

Sursa Foto: US Department of Defence