Câini sedați și abandonați în Năvodari / Cazul a intrat în atenția Poliției Animalelor / Potrivit unei martore, câinii au fost aduşi cu o autoutilitară galbenă, care a părăsit zona imediat
Zece câini de talie mare au fost abandonaţi, vineri dimineaţă, pe o stradă din oraşul Năvodari, relatează Agenția de presă Rador.
Poliţiştii ajunși la faţa locului au constatat că animalele erau sedate, fără să prezinte leziuni vizibile. Potrivit unei martore, câinii au fost aduşi cu o autoutilitară galbenă, care a părăsit zona imediat. Acum, poliţiştii cer sprijinul oamenilor care pot da informaţii pentru prinderea făptașilor. Cei care au văzut numărul de înmatriculare al maşinii sau au camere de luat vederi orientate spre stradă sunt rugaţi să contacteze Poliția Locală, la numărul de telefon 0241.760307.
Incidentul vine la câteva zile după ce, în ședința din 7 martie a Consiliului Local Năvodari, primarul Florin Chelaru a supus aprobării proiectul de hotărâre care vizează Aderarea Orașulul la Asociația pentru Supravegherea și Protecția Animalelor IVETS – ASPA IVETS, organizație de ecarisaj acuzată de Federația pentru Protecția Animalelor si Mediului că ucide anual mii de câini sănătoși.
În proiectul de hotărâre din 28 februarie 2023, se mai arată că, în paralel cu această asociere, se suspendă activitatea serviciului specializat pentru gestionarea câinilor din adăpostul situat pe str. Lumina din Năvodari.
Proiectul Primăriei Năvodari i-a revoltat pe iubitorii de animale, iar în ședința de Consiliul Local, unii participanți au cerut gestionarea situației pe modelul Constanței, prin campanii de sterilizări gratuite.
Potrivit Actului Constitutiv al Asociației IVETS, în noiembrie 2022 figurau ca membri aderenți/afiliați localitățile constănțene Valu lui Traian, Limanu, Costinești, Albești, Cumpăna, Murfatlar și Cernavodă.
În același act constitutiv, este stabilită taxa de aderare la ASPA IVETS, de 10 lei/cap de locuitor, adică aproape 439.000 de lei, la care se adaugă cotizația anuală fixă și contravaloarea serviciilor medicale, cuantumul lor nefiind stabilit.
Actul Constitutiv este contestat în instanță de către Federația pentru Protecția Animalelor și Mediului, care se judecă cu Asociația în mai multe dosare penale pentru activități și eutanasieri ilegale.
În februarie 2021, Curtea de Apel Constanța a anulat comntractul de ecarisaj dintre Primăria Constanța și Felina Vet, firma colaboratoare pentru sterilizări a ASPA IVETS.
O astfel de asociere s-a făcut și de către Primăria Mihail Kogălniceanu, motiv pentru care, organiația Animal Society a anulat opririle caravanei de sterilizări gratuite programate în această lună la Năvodari și Mihail Kogălniceanu, după cum au anunțat rețelele de socializare reprezentanții Animal Society, care își continuă caravana în restul județului Constanța.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank