„Călăreţul” misterios îngropat în catedrala Notre Dame ar fi poetul renascentist Joachim du Bellay, conform unor experţi criminalişti

Misteriosul „călăreţ” descoperit îngropat sub ruinele arse ale catedralei Notre Dame din Paris, în 2022, după incendiul care a distrus parţial catedrala, a fost în sfârşit identificat drept poetul francez renascentist Joachim du Bellay, conform unor experţi criminalişti, transmite miercuri Live Science, transmite Agerpres.

Rămăşiţele omeneşti descoperite în 2022 sub naosul catedralei se aflau într-un sarcofag sigilat aflat lângă cel al marelui preot Antoine de la Porte, Ele au fost găsite cu ocazia săpăturilor de după incendiul ce a afectat catedrala în 2019.

O analiză desfăşurată la Institutul criminalistic al Spitalului universitar din Toulouse a dezvăluit că scheletul bărbatului încă neidentificat prezenta urme de tuberculoză osoasă, meningită cronică şi modificări asociate unor lungi perioade de timp petrecute pe cal – ceea ce i-a atras porecla de „călăreţul” de la Notre Dame.

Aceste detalii l-au determinat pe dr. Éric Crubézy, profesor de antropologie la Universitatea din Toulouse şi director de cercetare la Centrul Naţional francez pentru Cercetare Ştiinţifică, să lanseze o ipoteză cu privire la identitatea acestui bărbat. Concluziile sale au fost anunţate la 17 septembrie într-un comunicat al Institutului Naţional francez de Cercetări arheologice preventive (INRAP).

„Corespund toate criteriile portretului” lui Joachim du Bellay, a susţinut Crubézy într-o conferinţă de presă organizată la 17 septembrie. „Era un bun călăreţ şi suferea de ambele boli pe care le-a menţionat în unele dintre poemele sale, aşa cum este ‘La Complainte du désespéré’, unde vorbeşte despre ‘această furtună care-mi umbreşte mintea’, iar familia lui făcea parte din curtea regală şi din anturajul apropiat al papei”, a explicat el.

„A călătorit călare de la Paris la Roma, ceea ce nu este uşor atunci când ai tuberculoză aşa cum a avut el. Aproape că a murit din cauza acestei călătorii”, a adăugat Crubézy.

Născut la Anjou în Valea Loirei, în 1522, du Bellay s-a mutat mai târziu la Paris şi la Roma unde a scris o mare parte a operei sale în perioada Renaşterii Franceze, printre care şi o renumită dizertaţie în apărarea francezei ca limbă de exprimare artistică a cărei literatură putea rivaliza „în calitate şi expresivitate” cu cea a Greciei Antice şi a Romei. După ani de declin al sănătăţii, du Bellay a murit în 1560 la vârsta de 37 de ani.

Se credea că după moartea sa, rămăşiţele poetului au fost îngropate la Notre Dame alături de ruda sa, clericul Jean du Bellay. Rămăşiţele lui Jean du Bellay au fost găsite sub capela catedralei, însă, în pofida anilor de căutări, mormântul lui Joachin du Bellay nu a fost găsit niciodată.

După incendiul din 2019, arheologii care lucrau la restaurarea catedralei au descoperit peste 100 de mominte sub aceasta, printre care şi două aflate la intersencţia dintre naos şi transeptul catedralei – partea catedralei care formează „braţele” unei cruci. Aceste două sarcofage erau sigilate în plumb, pentru a nu pătrunde umezeala şi pentru a împiedica descompunerea.

Consensul cu privire la identitatea misteriosului „călăreţ” nu este însă unanim printre arheologii implicaţi în descoperire. În cadrul aceleiaşi conferinţe de presă, Christophe Besnier, coordonatorul săpăturilor şi arheolog în cadrul INRAP, a declarat că analiza cu izotopi sugerează că acest bărbat a copilărit în regiunea pariziană sau la Lyon şi nu la Anjou.

Izotopii, variaţii ale elementelor chimice cu numere diferite de neutroni în nuclee, ajung în organism prin alimentaţie şi apă şi se fixează în dinţi şi oase, explică Live Science.

La rândul său, Éric Crubézy i-a răspuns lui Besnier că Joachim du Bellay ar fi crescut la Paris în grija lui Jean du Bellay, vărul şi protectorul său, membru al Consiliului privat al regelui Francisc I din 1530 şi episcop al Parisului din 1532.

„Ce să ne dorim mai mult?”, s-a întrebat retoric preşedintele INRAP, Dominique Garcia, într-un interviu pe această temă cu ziarul Le Monde. „Să găsim periuţa de dinţi (a lui du Bellay) şi să verificăm dacă se potriveşte ADN-ul? Vârsta şi patologia sunt suficiente pentru a asigura o remarcabilă soliditate statistică”, a adăugat el.