Călător în Banat: Mănăstirea sârbească Sfântul Gheorghe, ctitorie a familiei Brancovici. Așezământul monahal adăpostește, potrivit tradiției, un fragment din craniul Sfântului Gheorghe

La doar 50 de kilometri de Timișoara, într-un colț liniștit al județului Timiș, se află una dintre cele mai valoroase și mai puțin cunoscute mănăstiri ortodoxe sârbești din România: Mănăstirea Sfântul Gheorghe din satul Mănăstirea, comuna Birda. Ctitorită la sfârșitul secolului al XV-lea de familia Brancovici – una dintre cele mai importante familii nobiliare din regiune – lăcașul adăpostește, potrivit traiției, un fragment din craniul Sfântului Gheorghe și o parte din lanțul cu care a fost legat Sfântul Apostol Petru.

Ctitorie de familie domnească

Mănăstirea își are originile în anul 1485, când familia Brancovici a primit dreptul de a ridica un așezământ monahal pentru credincioșii sârbi din Regatul Ungariei, ca răsplată pentru curajul demonstrat în luptele cu otomanii. La 1496, unul dintre membrii familiei, George Brancovici, s-a călugărit sub numele de Maxim și avea să devină primul mitropolit al Țării Românești.

Biserica actuală a fost construită în anul 1794, pe locul vechii mănăstiri, și îmbină stilul bizantino-sârbesc cu elemente baroce. Pictura murală este executată în frescă, iar decorul interior – somptuos, aurit – reflectă rafinamentul barocului sârb.

Lăcaș cu aer de cetate

Încă de la intrare, vizitatorul este întâmpinat de o poartă boltită, masivă, încastrată într-un zid de piatră ce dă complexului o aură de fortăreață. Biserica este înconjurată de un ansamblu de clădiri care delimitează curtea interioară. Deasupra intrării, tronează o pictură modernă a Sfântului Gheorghe ucigând balaurul – o lucrare care o înlocuiește pe cea originală, distrusă în anul 1951.

În arhiva mănăstirii sunt consemnate numele tuturor stareților care au condus acest lăcaș de cult din secolul al XV-lea până astăzi – o mărturie rară și prețioasă a continuității unei comunități religioase.

Loc sfânt, dar și martor al istoriei zbuciumate

În decursul istoriei, mănăstirea a fost de mai multe ori atacată, prădată și distrusă – fie în timpul ocupației otomane, fie în perioada când Banatul a fost preluat de Imperiul Habsburgic, în 1716. Regimul comunist a desființat oficial așezământul monahal, iar clădirile au fost preluate pe rând de Armată și de Cooperativa Agricolă de Producție (CAP). În anii ’80, în timpul dezvoltării complexului agroindustrial Comtim de la Birda, mănăstirea a fost folosită ca loc de cazare pentru muncitori și depozit de furaje.

Abia după 1990, mănăstirea și-a recăpătat statutul religios și a început un proces lent de reabilitare spirituală și culturală.

Moaște sfinte și ritualuri vechi

Unul dintre cele mai importante elemente de atracție spirituală ale Mănăstirii Sfântul Gheorghe este racla ce conține un fragment din craniul sfântului patron, precum și o verigă din lanțul cu care se spune că a fost legat Sfântul Apostol Petru. Preotul slujitor, venit din Serbia și vorbind puțin limba română, are grijă ca fiecare vizitator să poată vedea aceste relicve, păstrate într-o cutie de argint.

Lanțul Sfântului Petru este în centrul unui ritual vechi, menit să aducă noroc: cei care trec prin el sunt binecuvântați cu sănătate și belșug.

Atracție culturală pentru sârbii din regiune

Deși prea puțin cunoscută în Timișoara, Mănăstirea Sfântul Gheorghe atrage constant vizitatori din Serbia, care vin aici pentru a se ruga și a se reculege. Asociația Culturală Ariergarda a inclus deja lăcașul de cult în traseele sale turistice din Pusta Banatului, în încercarea de a readuce în atenția publicului românesc o destinație de patrimoniu spiritual și istoric.