Călătorii din București care deţin carduri contactless le pot reîncărca și prin cele 210 automate de cartele, de pe patru magistrale, anunță Metrorex
Călătorii care deţin un card contactless îl pot reîncărca, începând de miercuri, prin intermediul a 210 automate de vândut cartele, amplasate pe Magistralele 1, 2, 3 şi 5, informează Metrorex, transmite Agerpres.ro.
Serviciul este funcţional în aproape toată reţeaua de metrou, mai puţin la automatele amplasate în staţiile de pe tronsoanele Gara de Nord 2 – Străuleşti şi Nicolae Grigorescu 2 – Anghel Saligny.
„Această nouă funcţionalitate va permite călătorilor să consulte şi/sau să reîncarce pe cardurile contactless Metrorex titlurile de călătorie care au fost încărcate anterior pe cardurile deţinute de călători, conform indicaţiilor din meniul automatelor de vândut cartele. La automatele de vândut cartele nu se pot reîncărca titluri de călătorie cu reducere. Metrorex asigură această modalitate de reîncărcare a cardurilor contactless prin intermediul a 210 Automate de Vândut Cartele, amplasate pe Magistralele 1, 2, 3 şi 5”, au transmis reprezentanţii Metrorex.
Potrivit sursei citate, implementarea noului serviciu reprezintă un rezultat important care oferă, astfel, călătorilor facilităţi moderne de acces la metrou.
sursa: Agerpres.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii