G4Media.ro

Călătorii gratuite sau cu reducere pe CFR, doar pentru elevi începând cu…

sursa foto: Info Sud-Est/ Cristian Andrei Leonte

Călătorii gratuite sau cu reducere pe CFR, doar pentru elevi începând cu 3 septembrie/ Când ar urma să beneficieze de facilitate și studenții

Legitimaţiile de călătorie cu gratuitate/reducere la transportul pe calea ferată se vor elibera, începând cu data de 3 septembrie 2023, doar pentru elevi, urmând ca pentru studenţi acestea să fie disponibile după publicarea normelor metodologice aferente Legii învăţământului superior nr. 199/2023, informează CFR Călători printr-un comunicat, transmite Agerpres.ro. 

„CFR Călători informează că, începând cu data de 3 septembrie 2023, ora 00:00, vor fi abrogate, parţial, prevederile Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, respectiv cele referitoare la facilităţile acordate studenţilor la transportul pe calea ferată, odată cu intrarea în vigoare a noilor acte legislative privind învăţământul valabile de la data de 3 septembrie 2023 – Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023 şi Legea învăţământului superior nr. 199/2023. Drept urmare, începând cu data de 3 septembrie 2023, ora 00:00, se vor elibera legitimaţii de călătorie cu gratuitate/reducere la transportul pe calea ferată doar pentru elevi, urmând ca pentru studenţi acestea să fie disponibile după publicarea prin Hotarare de Guvern a normelor metodologice aferente Legii învăţământului superior nr. 199/2023”, se menţionează în comunicat.

Compania reaminteşte că legitimaţiile de călătorie valabile la trenurile CFR Călători care circulă în trafic intern pot fi cumpărate cu anticipaţie.

sursa: Agerpres.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Aveți grijă…e pe barba voastră! Este musai să ai apă, mâncare și conexiune bună la internet, pentru că te sui în tren student și cobori doctorand. Trenul este o adevărată mașină a timpului și trebuie să alegi cu mare grijă unde vrei să mergi deoarece destinația nu este cea la care vrei să ajungi când te sui în tren, și mai degrabă cea din momentul în care estimezi că ajunge.