G4Media.ro

Cale extraordinară de atac în dosarul disidentului Gheorghe Ursu. Parchetul general a…

sursa foto: Facebook/ Andrei Ursu

Cale extraordinară de atac în dosarul disidentului Gheorghe Ursu. Parchetul general a formulat o cerere de revizuire a hotărârii de achitare a inculpaților prin decizia definitivă a instanței supreme

Parchetul general a formulat o cerere de revizuire a hotărârii de achitare a inculpaților din dosarul disidentului Gheorghe Ursu prin decizia definitivă a instanței supreme.

În cuprinsul cererii de revizuire, procurorii Secției judiciare din cadrul PÎCCJ au arătat că aceasta se bazează pe fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei.

Astfel, în septembrie şi octombrie 2023, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a trimis Parchetului general „înscrisuri conținând date și informații, însoțite de detalii tehnice apreciate ca absolut relevante și necesare înțelegerii datelor prezentate, referitoare la fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc represiunea exercitată de Securitate și calitatea de disident a victimei Gheorghe Ursu.”

„Procurorii au apreciat că rezultă date și împrejurări noi care nu au fost avute în vedere la soluționarea cauzei și care pot conduce la o soluție diametral opusă celei pronunțate, solicitând Curții de Apel București admiterea cererii de revizuire, anularea hotărârii atacate și, rejudecând, condamnarea a doi dintre inculpați și încetarea procesului penal față de cel de-al treilea (decedat în timpul judecății) pentru săvârșirea infracțiunii de tratamente neomenoase”, se arată în comunicatul Parchetului general.

Comunicatul Parchetului general:

 „În continuarea comunicatului de presă din data de 27 iulie 2023, Biroul de informare și relații publice este împuternicit să aducă la cunoștința publicului următoarele:

În cursul zilei de astăzi, 01.11.2023, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat, în termenul prevăzut de lege, o cerere de revizuire a hotărârii de achitare a inculpaților trimiși în judecată de PÎCCJ – Secția parchetelor militare în cauza cunoscută generic sub denumirea de ”Dosarul Ursu”.

În cuprinsul cererii de revizuire, procurorii Secției judiciare din cadrul PÎCCJ au arătat că aceasta se bazează pe fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei.

În mod concret, în lunile septembrie și octombrie 2023, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a trimis Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție o serie de înscrisuri conținând date și informații, însoțite de detalii tehnice apreciate ca absolut relevante și necesare înțelegerii datelor prezentate, referitoare la fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc represiunea exercitată de Securitate și calitatea de disident a victimei Gheorghe Ursu.

Totodată, în vederea documentării imparțiale și competente a realităților regimului comunist, cu precădere în ceea ce privește funcționarea aparatului de represiune a acestuia, dar și a celorlalte instituții ale regimului, PÎCCJ a primit sprijinul științific al Academiei Române, prin intermediul Institutului de Istorie „Nicolae Iorga”, precum și al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), în calitatea sa de agenție guvernamentală specializată în investigarea crimelor comunismului. Astfel, în luna octombrie 2023, a fost înaintat Materialul documentar întocmit de IICCMER, în colaborare cu Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”, însoțit de un material sintetic referitor la cazuistica și încălcările drepturilor omului în România în perioada 1980-1989.

Așa cum se evidențiază în cererea de revizuire, faptele și împrejurările noi relevate de aceste materiale susțin o cu totul altă situație de fapt decât cea reținută de instanță și se circumscriu adevărului istoric, respectiv că represiunea a fost o trăsătură permanentă a regimului comunist, conflictul dintre societate și regim a reprezentat o constantă, regimul a continuat practicarea politicilor restrictive, interzicând orice manifestare publică pe care o considera drept un pericol la adresa stabilității sale și a disimulat represiunea politică prin folosirea anchetelor penale instrumentate de Miliție, ca paravan al acțiunilor de poliție politică.

În ceea ce priveşte situaţia concretă a victimei Ursu Gheorghe, din noile înscrisuri reies elemente clare şi indubitabile ale faptului că acesta era considerat un opozant politic, iar faptele sale erau considerate ca făcând parte din categoria formelor celor mai grave de manifestare a opoziţiei faţă de regimul dictatorial al lui Nicolae Ceauşescu.

Prin urmare, prin raportare la documentele menționate, procurorii au apreciat că rezultă date și împrejurări noi care nu au fost avute în vedere la soluționarea cauzei și care pot conduce la o soluție diametral opusă celei pronunțate, solicitând Curții de Apel București admiterea cererii de revizuire, anularea hotărârii atacate și, rejudecând, condamnarea a doi dintre inculpați și încetarea procesului penal față de cel de-al treilea (decedat în timpul judecății) pentru săvârșirea infracțiunii de tratamente neomenoase”.

 

 

 

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Spăgialii sunt principalii vinovați, alături de securimea unsă în funcții publice administrative – și pentru care mafia politică se zbate să păstreze pensiile nesimțite -, pentru dezastrul în care este împinsă țara. L-au cocoloșit pe nelucamon timp de mai bine de 30 de ani, au scăpat printre degete de ticăloșii din securitate și armată care au tras în oamenii lui decembrie 1989, inventează portițe pentru hoții din banii publici…

  2. Judecatorii infractori care au luat spagi sa dea astfel de verdicte vadit false.

  3. Asemenea „revizuiri” nu pot fi întâlnite într-un stat democratic. Ce doresc procurorii acum trebuia să facă judecătorii atunci.