G4Media.ro

Calendarul de înscriere la clasa pregătitoare 2020 – explicat de Ministerul Educației

Foto: Ministerul Educatiei

Calendarul de înscriere la clasa pregătitoare 2020 – explicat de Ministerul Educației

Înscrierile în clasa pregătitoare s-au prelungit până pe în data de 7 iulie. Noul calendar de înscriere la școală pentru septembrie 2020 a fost publicat în Monitorul Oficial, iar Ministerul Educației a emis în această dimineață un infografic cu datele de înscriere. La 2 luni de la închiderea tuturor școlilor, din cauza pandemiei, Ministerul precizează că documentele de înscriere în clasa pregătitoare pot fi transmise școlii “pe e-mail sau prin poștă”, dar părintele are posibilitatea să le depună și direct la școală.

Noul calendar de înscriere în clasa pregătitoare 2020:

Foto: Ministerul Educației

Explicațiile Ministerului Educației:

Ordinul de ministru privind înscrierea în învățământul primar a fost publicat în Monitorul Oficial

Ordinul ministrului educației și cercetării, Monica Anisie, privind modificarea și completarea Calendarului și a metodologiei de înscriere a copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2020 -2021 a fost publicat în Monitorul Oficial.

Principalele modificări/completări vizează aspecte procedurale și de calendar, după cum urmează:

1. Copiii care împlinesc vârsta de 6 ani până la data de 31 august 2020, inclusiv, pot fi înscriși în clasa pregătitoare, în conformitate cu prevederile Legii educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, până în  data de 7 iulie. În acest caz, părintele/tutorele legal instituit/reprezentantul legal poate să completeze cererea-tip de înscriere online sau să o descarce din aplicația informatică, să o completeze și să o transmită la unitatea de învățământ, împreună cu documentele doveditoare și cu o declarație-tip pe proprie răspundere, cu privire la veridicitatea datelor și informațiilor completate. Transmiterea documentelor la unitatea de învățământ se poate face  pe e-mail sau prin poștă. Părintele are posibilitatea să decidă dacă depune direct la unitatea de învățământ cererea-tip de înscriere, respectiv documentele doveditoare.

Pentru a putea valida cererea-tip, Comisia de înscriere din școală compară datele completate în cererea–tip cu documentele transmise.(…)”

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează