G4Media.ro

Calvarul locuitorilor din cartierul Greenfield – Pădurea Băneasa, cărora dezvoltatorul le-a promis…

Foto: Greenfield Residence

Calvarul locuitorilor din cartierul Greenfield – Pădurea Băneasa, cărora dezvoltatorul le-a promis trei căi de acces. Urbanist: „În drept, întreg ansamblul rezidențial Greenfield nu are nicio ieșire la vreo cale de acces publică”

Cei aproape 6.500 de locuitori din cartierul Greenfield din Pădurea Băneasa (București) au din nou probleme cu accesul auto spre București după ce Romsilva a pus în executare o decizie judecătorească și a închis accesul pe un drum forestier. Compania a dat vina pe primarul general, dar Nicușor Dan a acuzat dezvoltatorul Impact că i-a păcălit pe cumpărătorii apartamentelor. Care este situația de fapt?

Potrivit site-ului greenfieldresidence.ro, dezvoltatorul imobiliar al cartierului Greenfield le promitea locuitorilor în urmă cu ceva timp nu mai puţin de trei căi de acces.

„Nu am neglijat nici construirea căilor suplimentare de acces în proximitate. În acest sens, am achiziționat suprafețe noi de teren pentru construcția acestora, proiect a cărui valoare totală se ridică la suma de 1,5 milioane Euro. În prezent, aceste terenuri se află în faza finală de avizare a documentațiilor PUZ, iar urmare a îndeplinirii cerințelor legate de urbanism, pe aceste terenuri vor fi construite cele trei căi de acces suplimentare care, împreună cu Aleea Teișani și Vadul Moldovei, vor asigura un acces modern și facil tuturor rezidenților din Greenfield, astfel:

– prima dintre ele va fi la intersecția Aleii Teișani cu breteaua DN1 și a intersecției acesteia cu Centura Bucureștiului (DNCB);

– a doua va fi amplasată în apropierea km 13 al DNCB, în dreptul podului hobanat;

– a treia va fi amplasată în zona centrului comercial Greenfield Plaza, mai exact în apropierea km 14 al DNCB.”

Pe lângă acest lucru, tot dezvoltatorul dădea asigurări că odată finalizate, toate cele trei căi de acces vor fi trecute cu titlu gratuit în domeniul public.

Până acum însă, nimic nu s-a realizat, iar acum dezvoltatorul imobiliar dă vina pe Primarul General al Capitalei Nicușor Dan.

„În cazul concret al porțiunii de drum din strada Vadul Moldovei prin care se blochează strict accesul spre cartierul Greenfield, adminstrația orașului a dat dovadă de nepăsare și lipsă de respect pentru miile de oameni din cartierul Greenfield. Tergiversarea punerii în aplicare a unei hotărâri judecătorești definitive aduce prejudicii grave și disconfort pentru familiile care locuiesc aici. Un cartier imens cu locuitori stresați zilnic de ambuteiaje create artificial nu poate deveni o comunitate sustenabilă. Am susținut permanent soluții viabile, multe finanțate chiar de noi dar, în acest caz, pasivitatea, birocrația și blocajul instituit afectează calitatea vieții celor care au avut încredere în noi”, a declarat Constantin Sebeșanu, CEO Impact, potrivit unui comunicat emis de curând.

Urbaniştii consultaţi de G4Media.ro susţin că de fapt ansamblul rezidenţial nu ar avea nicio ieşire la vreo cale de acces publică.

„În drept, întreg ansamblul rezidențial Greenfield nu are nicio ieșire la vreo cale de acces publică. Din cele 3 prevăzute în PUZ: Aleea Teișan, Drumul Forestier și Centura Capitalei. Nu s-a realizat niciunul, astfel că drumul forestier nu poate fi exploatat întrucât nu este deschis circulației publice; Aleea Teișan se oprește în alte parcele private care nu aparțin dezvoltatorului, iar în Centură nu există străpungere, se face de Ministerul Transporturilor.

Realizarea acestor accesuri trebuia făcută de Primăria Capitalei pentru Drumul Forestier și Aleea Teișan și de Ministerul Transportului pentru Centură. Pentru Drumul Forestier, trebuia făcută exproprierea pentru cauză de utilitate publică, fiind singura opțiune fezabilă și legală. Pe care Primarul Sectorului 1 o putea face prin Consiliul General. Or, niciuna nu s-a făcut”, a declarat pentru G4Media.ro Alexandru Pânişoară, preşedintele Asociației pentru Dreptul Urbanismului.

Compania care administreaza Cartierul Greenfield susține că, pentru rezolvarea situației, Consiliul General al Municipiului București trebuie să solicite Guvernului României emiterea unei hotărâri în baza căreia să se constate trecerea gratuită a drumului din domeniul public al Statului Român, aflat în administrarea Romsilva, în domeniul public al Municipiului București, în administrarea Consiliului General al Municipiului București și să plătească taxele aplicabile, pentru scoaterea definitivă a terenului din fondul forestier național.

În caz contrar, reprezentantul Impact amenință cu acțiuni în instanță pentru obținerea dreptului de acces pe acest drum, în beneficiul celor peste 6.500 de locuitori din împrejurimi.

În replică, Nicușor Dan a desființat criticile companiei Impact și a acuzat dezvoltatorul imobiliar că ridică noi blocuri fără să fi asigurat drumurile de acces.

”Investitorul a obținut un PUZ în anul 2008 care prevedea două intrări din șoseaua de centură. PUZ-ul nu prevedea cine să facă aceste drumuri de acces, investitorul sau autoritatea. În mod normal, autoritatea trebuia să dea PUZ-ul împreună cu un plan de acțiune care să condiționeze emiterea autorizațiilor de construire de realizarea în prealabil a drumurilor pe cheltuiala investitorului. Investitorul a obținut un alt PUZ în 2019, pentru o a doua etapă a dezvoltării, mult mai mare decât precedenta, fără alte drumuri de acces”, a scris Nicușor Dan într-o postare pe Facebook.

Mai mult, Nicușor Dan susține că investitorul imobiliar are încă din 2019 avize preliminare de la Primăria Generală, dar nu a continuat demersurile pentru avizele definitive necesare construirii drumurilor de acces.

”Investitorul are din anul 2019 avizul preliminar de la PMB pentru trei PUZ-uri care prevăd ieșiri din cartier în șoseaua de centură. În baza acestor avize preliminare trebuie să obțină avizele de la alte instituții și să revină la PMB pentru avizul arhitectului-șef. Pentru două dintre proiecte nu a mai revenit la PMB. Pentru al treilea a venit la PMB cu documentația completă în decembrie 2022”, a scris Nicușor Dan.

”Locuitorii din Greenfield sunt victimele unui dezvoltator care s-a grăbit să facă blocuri fără să facă și drumuri, cu concursul unei autorități locale incompetente. E una din sutele de dezvoltări pe același calapod, ale căror consecințe le simt bucureștenii blocați în trafic. Nu sunt de acord și nu voi face niciun demers pentru un drum permanent prin pădure (cu atât mai mult cu cât s-au parcelat terenurile de o parte și alta a drumului de către proprietari care vor să construiască). Nu există nicio documentație de urbanism care să-l prevadă, iar eu nu voi propune vreuna. Însă în măsura în care este legal, sunt de acord cu soluția provizorie de traversare a pădurii pe drumul forestier existent până la construirea unor ieșiri definitive în șoseaua de centură. În schimb, am toată susținerea pentru proiectele investitorului care prevăd drumuri de ieșire în șoseaua de centură”, a mai spus primarul general al Capitalei.

Reacția companiei vine după ce Clotilde Armand, Primarul Sectorului 1, a criticat închiderea drumului de acces și a sugerat că ar fi vorba de „o decizie politică”. În replică, Romsilva a arătat într-un comunicat de presă că a pus în executare o decizie executorie a unei instanțe.

În prezent, cartierul este deservit de un singur drum de acces. Spre deosebire de drumul forestier din Pădurea Băneasa, acesta este mai lung cu câţiva km, motiv pentru care şoferii sunt nevoiţi să petreacă în trafic zeci de minute în plus.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

30 comentarii

  1. Investitorul e un escroc. Trebuia sa faca drum întâi și abia pe urma sa construiască blocuri. Mutilați pădurea cu asfalt, cu gunoaie și cereți compasiune!

    • Asa este. Impact a lasat probleme juridice pe oriunde a construit. A pacalit proprietarii si a facut promisiuni neonorate. Locuiesc intr-un ansamblu Impact construit acum 15 ani si stiu precis ce spun. Niste impostori.

    • Nicușor Dan are dreptate. Era treaba cumpărătorilor sa se documenteze.
      La fel ca în cazul ratelor la banca, unde PSD propune ca o parte din rate sa fie susținute de stat, adică de noi toți. Sa plătim noi o parte din bunurile unora. Dar când ratele au scăzut iar preturile caselor au crescut, nu ne-au dat și noua o parte din profit. Iar dacă se suprataxeaza băncile, băncile tot de la noi vor recupera. În plus, asta ar fi tot o măsură inflaționiste.

    • Ca ce chestie sa le facă PMB drumurile?! Când s au mutat acolo nu au văzut?!? Sa facă cheta și sa își facă singuri drumurile ca e oameni cu lovele acolo .

    • Acest tip de rechin imobiliar oare de ce nu exista in Germania?!?
      Pt că germanii nu ar permite niciodată așa ceva.

      E și vina noastră ca români, că ne băgăm să cumpărăm așa ceva, că nu ridicam cu maxim interes problema arestări celor de la Impact și Primăria responsabilă cu astfel de grave degradări a calității vieții. Bine că pt o găină sunt norme in ce suprafață tb sa trăiască iar în Bucureștiul lui Firea și rechinilor imobiliar oamenii nu au nici un drept.

      In altă ordine de idei, aviz mai ales infractorilor imobiliari, oamenii se mai și deșteaptă, în speță asta românii, vine momentul când romanul o sa strâmbe din nas și va fi și el mai german iar infractorii imobiliari vor ajunge la închisoare, nu credeți că toate vor merge așa la nesfârșit, nimic nu e veșnic.

  2. Solutia lui Nicusor e ca de obicei sa nu faca nimic…

    • Ca de obicei, Mihaiță de mânuță cu infractorii. Love PSD

    • Correct! Nicusor nu face nimic cand ar trebui sa bage buldozerul in tot ce e construit ilegal, fara sa respecte puz, nu se integreaza in peisaj, etc. Adica cam tot ce construiesc mafiotii in Bucuresti de vreo 15 ani incoace.

    • Cine nu munceste nu greseste! Cine nu greseste este ales si pentru al doilea mandat! si tot asa…

    • @CLE sa ne dea Nicusor un exemplu de dezvoltare imobiliara facuta ca la carte pe care a aprobat-o el in Bucuresti, ca e primar de doi ani. Sau da-mi tu daca te pricepi. Nu ramane nimic in urma lui, din pacate…

  3. I-auzi nene aici… deci s-au improprietarit in padure de-o parte si de alta a drumului forestier niste smecheri si la comanda, tot i se sare in cap lui ND si se fac presiuni sa se faca drumul asta public 🙂 ? Mda, nimic straniu aici, nici nu sunt interese mari la mijloc… mai rasfirati baieti, mai rasfirati…

  4. Primăria n-ar trebuisă le eliberea autorizație de construcție la un proiect fără drumuri de acces. Iar drumul și utilitățile să fie construite întâi.

    • Și oare cine trebuie să construiască acele drumuri publice? Nu cumva primăria, că de-aia se cheamă publice?
      Escrocii nu sunt dezvoltatorii, ci primarii. Pe fiecare construcție încasează 3 taxe (autorizare, recepție, vânzare) care însumează undeva la vreo 4% din valoare.
      Hai sa ne gândim la vreo 2500 de locuințe la 100 000 euro în medie. Nu cumva primăria a încasat vreo 10 milioane de euro? Pentru ce? Nu pentru a pune la punct infrastructura?
      Având în vedere că panseluțele și bordurile din centru sunt scumpe, mai bine inventăm un dușman, rechinul, iar noi putem să deturnăm cum vrem noi banii oamenilor, apoi ii trimitem la dușman.
      Nu știu situația concretă de acolo, dar în 99% din cazuri primarii strigă sus și tare de rechini, când, de fapt, ei sunt impostorii.

  5. Carevasăzică “am plătit ca fraierii pe promisiunile “dezvoltatorului” și acum aa ne dea primăria ca e un “calvar””:))). Ați vrut “cartier”?. Sa îl stăpâniți sănătoși

    • Mihai ati ramas cu mentalitate sa va faca primaria drum. Nu, dezv.imobiliar trebuia sa ceara aprobare drum, sa verifice acces curent, gaze, canalizare. Escrocul cu baterii de apartam.a dat spaga la primar sa ii dea aviz urbanism si constructie. Drumul forestier si padurea se gestioneaza dupa codul silvic nu dupa imobiliar. Dati in judecata dezv.imobil.

  6. Deci urbanistu lui peste ne zice ca daca construim un cartier in camp si prevedem in PUZ ca o sa fie autostrada si drum expres plus un DNeu autoritatile trebuie sa se apuce de treaba ca asa ne-am angajat noi in PUZ.
    BENGOS. COOL. MARFA. TARE. ETC.

    • Foarte bengos! Pentru ca PUZ-ul se aproba de Consiliul Local care isi asuma ca se vor face si niste investitii publice dupa aia. Foarte cool/marfa/tare, ce zici?

  7. Dezvoltatoru’ cică mai vrea să construiască încă 7 000 de locuințe tot pe-acolo, până in 2028. Vai si-amar. N-o să fie în regulă nici dacă, prin absurd, asfaltează drumul ăsta prin pădure, le mai trebuie măcar 2 ieșiri din ” miniorasul” minunat.

  8. 1. Cum a obținut Autorizație de Construcție un bloc fără drum de acces?
    2. Tu ca și cumpărător, când dai o grămadă de bani, ba te măi și indatorezi pe viață, nu te uiți pe ce-i dai?

    • Nu prea te uiti, conteaza sa locuiesti in Baneasa, langa Mall Baneasa, langa DN1, in cea mai scumpa zona a Romaniei probabil, nici prin cap nu-ti trece ca unii primari si institutii nu se vor da de 3 ori peste cap sa iti faca tie drumuri unde vrei, utilitati de care vrei, etc. ca doar stai in cea mai scumpa zona din Romania, nu? Si cam asa se face la noi, mai intai apare cartierul de locuinte unde vrea muschiul dezvoltatorului, cu cinspe’ mii de apartamente sau case deja vandute, oamenii mutati, si apoi ii vedem cum plang pe la TV ca n-au aia si ailalta, si LI SE FACE, ca asa e Romania…ne e mila. Sunt si ei oameni, au gresit, trebuie sa le facem, nu?

  9. Nu inteleg cum de nu exista iesirea prin aleea Teisani, pentru ca exista si se poate folosi. E ditai strada cu doua benzi pe sens, asfaltata. Am fost si am constatat-o cu propriile simturi, dar se poate vedea si pe Google Street View. Inteleg ca nu e la fel de comod ca drumul prin padure si te scoate putin in DNCB sau in DN1 si trebuie sa intorci in Otopeni, dar va reamintesc ca v-ati cumparat casa in camp, langa soseaua de Centura, nu in cartuierul Baneasa. Ce e minciuna asta?

  10. Alt lucru dubios este ca drumul prin padure e asfaltat. Cine si de ce a asfaltat padurea, si de ce nu raspunde penal?

  11. …am fost la targul de imobiliare, am vazut o macheta taaare misto, un fimulet 3d „filmat” cu drona, chiar mirosea a… fan cosit in pajistea padurii…
    Mi-a placut, mi-am zis ca „e marfa” , am achitat-cat ai clipi cu o.p., integral …
    Am inchiriat…, online bine-n’teles !
    Ma suna chiriasu’ ca n-are cum sa ajunga in cartier…
    Asa sta treaba: cand cobori din „vr” la firul ierbii, cu ciubotele de cauciuc prin baltoaca realitatii… urât mirositoare.

  12. cum construiesti daca nu ai cale de acces?

  13. Au primit autorizație de construire în mijlocul pădurii. Bravo mon cher. Acu e datoria lu Nicușor să o rezolve. Eventual să mai beleasca o oarte din pădure și tot pe banii publici să le facă drum.

  14. sa dea in judecata firma intact …gol..an.ii care le-au vandut fra.ier.ilor apartamente fara drum de acces…si sa le faca drum cum au promis…‼️‼️‼️‼️‼️‼️‼️‼️

  15. Sa se taie si pista de aterizare de la aeroportul Baneasa in doua, ca sa poata locuitorii din Greenfield sa ajunga mai repede in Bucuresti sau unde au treaba.

  16. da de ce trebuie ei sa iasa de acolo, din cartierul ala minunat, asta nu inteleg eu. ce le mai trebuie altceva.

  17. Intai vile, case, blocuri, cartiere, ba pardon “rezidente” apoi se trezesc ca nu exista canalizare sau paraziteaza canalizarea din timpul lui Ceausecu de rabufneste, drumurile sunt inguste de o masina, trotuare ioc, scoli, gradinite ioc, sigur Mega Image, sigur clinici de fitze private. Darte uiti direct in apartamentul celor din blocul vecin. Cartierele pe care le besteleau ca fiind “cartiere dormitor “erau mult mai mult decat atat (complexe comerciale, scoli, gradinite, crese, policlinici, cinematografe, piete) pline de verdeata si cu spatii mari, cu totuare peste tot. Acum le indesesc si pe acestea cu blocuri mamut si vesnicele Hornbach, Lidl si MegaImage.

    Asa este tot Bucurestiul, indiferent ca vorbim de Berceni sau Pipera sau Baneasa, sau Green* what ever nume in engleza (musai, Romanie.complexata)

    Sigur nimanui nu-i pasa de padurea aceea, desi se dau oameni cu carte, ca sa nu spun “intelectuali”. Ma intreb care este “profilul” acestor cartiere selecte in camp si in padure? Elitismul din Romania, alaturi de coruptie sunt boli foarte grave si nu merg cu democratia.
    .