G4Media.ro

Cambodgia: Primul pui eclozat în captivitate oferă speranţe pentru salvarea unei specii…

Captură YouTube

Cambodgia: Primul pui eclozat în captivitate oferă speranţe pentru salvarea unei specii periclitate de ţestoasă

Primul exemplar de ţestoasă-neagră-de-mlaştină (Siebenrockiella crassicollis) venit pe lume în captivitate în Cambodgia este îngrijit cu atenţie de ecologişti până când va putea fi eliberat în sălbăticie, ca parte dintr-un plan de reabilitare a populaţiei acestei specii periclitate de reptile, informează agenția Reuters, citată de news.ro.

Puiul de ţestoasă a eclozat la sfârşitul lunii mai la Centrul Angkor pentru Conservarea Biodiversităţii (ACCB), după ce părinţii lui au fost salvaţi de pe piaţa neagră.

Micuţa reptilă, care are o lungime de doar 6 centimetri şi cântăreşte 40 de grame, va rămâne în acel sanctuar până când va creşte suficient de mult pentru a deveni mai puţin vulnerabilă în faţa prădătorilor săi naturali, a declarat directorul regional al ACCB, Christel Griffioen.

”Odată ce vom ajunge în acel moment, adică peste patru până la şase ani, vom lua atunci în considerare reintroducerea acestui individ, care înseamnă aducerea acestui animal înapoi în sălbăticie”, a adăugat Christel Griffioen.

În acest stadiu, directoarea a spus că speră ca dispozitivele de monitorizare folosite pentru urmărirea ţestoasei să ofere ”mai multe informaţii despre ecologia speciei şi despre planurile noastre pentru reintroducerea pe termen lung şi recuperarea speciei în Cambodgia”.

Siebenrockiella crassicollis, o reptilă de apă dulce nativă din Asia de Sud-Est, a fost inclusă pe lista speciilor periclitate de Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii (IUCN). Adulţii ajung de obicei la dimensiuni de circa 17-20 de centimetri.

Specia este în pericol din cauza pierderii habitatului şi a comerţului ilegal cu animale sălbatice întrucât este căutată atât pentru carne, cât şi pentru carapace, utilizată în medicina tradiţională.

ACCB, cu sediul în provincia Siem Reap, unde se află şi complexul de temple Angkor Wat, deţine în prezent şase exemplare adulte din această specie de ţestoase şi adăposteşte, de asemenea, alte 29 de vieţuitoare din specii periclitate.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează