Camera Deputaților a adoptat Codul comunicațiilor. Au fost eliminate articolele declarate neconstituționale
Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul privind comunicaţiile electronice, după ce a eliminat mai multe prevederi declarate neconstituţionale de CCR, între care şi cea potrivit căreia furnizorii de servicii de găzduire electronică aveau obligaţia de a furniza informaţii referitoare la date de trafic, de identificare a abonaţilor sau clienţilor, modalităţi de plată şi istoricul accesărilor.
S-au înregistrat 188 voturi pentru, 55 împotrivă şi 10 abţineri.
Iniţial, proiectul a fost adoptat în 2 martie de Senat, în calitate de cameră decizională, şi a fost contestat la Curtea Constituţională de parlamentari ai USR, ai AUR şi de către Avocatul Poporului, pe motiv că ar fi încălcat unele drepturi şi libertăţi fundamentale, prin posibilitatea ca servicii care activează în domeniul siguranţei naţionale să solicite informaţii prin acces inclusiv la aplicaţii de tip WhatsApp, Telegram.
În 18 mai, Curtea Constituţională a decis că sunt neconstituţionale anumite dispoziţii din lege.
Deputaţii au eliminat, la reexaminare, prevederea potrivit căreia furnizorii de servicii de găzduire electronică cu resurse IP au obligaţia „să furnizeze informaţiile reţinute sau stocate referitoare la date de trafic, date de identificare a abonaţilor sau clienţilor, modalităţi de plată şi istoricul accesărilor cu momentele de timp aferente, corespunzătoare adresei IP identificate în actele de autorizare dispuse în conformitate cu Codul de procedură penală şi al Legii 51/1991 privind securitatea naţională”.
Alte prevederi eliminate se referă la faptul că, prin derogare, elementele de infrastructură fizică necesare susţinerii reţelelor de comunicaţii electronice puteau fi amplasate pe spaţiile verzi situate în intravilan, fără modificarea prealabilă a documentaţiilor de urbanism, cu condiţia ca, în cazul amplasării supraterane, suprafaţa cumulată a amprentei la sol a acestor elemente de infrastructură fizică să nu depăşească 50 de metri pătraţi şi 10% din suprafaţa totală a spaţiului verde în cadrul căruia sunt amplasate.
Deputatul neafliat Mihai Ioan Lasca a spus că acest proiect este de fapt „o lege extrem de toxică pentru România”. „Vă anunţ că peste 70% dintre Români refuză să fie cobai într-un experiment digital numit 5G,(…) iar partidele care susţin această lege cu dedicaţie vor fi penalizate la următoarele alegeri”, a spus Lasca.
Deputatul PNL Ioan Sabin Sărmaş a afirmat că tehnologia 5G este benefică.
„Tehnologia 5G la nivel mondial aduce o bogăţie de 600 de miliarde de euro până în 2030. Sectoare ca sănătatea, administraţia publică sau educaţia vor fi cele mai puternic impactate de această tehnologie. Se vede că o parte dintre colegi vor să ţină România în beznă, aceeaşi colegi care folosesc tehnologia pentru a manipula şi dezinforma”, a adăugat Sărmaş.
Camera Deputaţilor este primul for sesizat pe acest proiect de lege, Senatul fiind forul decizional.
Sursa foto: Pixabay
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu