Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege care prevede organizarea referendumului local în acelaşi timp cu alegerile naţionale
Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, cu 221 de votui pentru, 18 voturi contra şi 19 abţineri, proiectul de lege care prevede organizarea referendumului local în acelaşi timp cu alegerile prezidenţiale. Astfel, alegătorii vor putea vota în aceleaşi secţii de votare la referendumul local, dacă acesta are loc are loc la aceeaşi dată cu alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor, alegerile pentru Preşedintele României, alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European sau alegerile pentru autorităţile administraţiei publice, transmite News.ro.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea unor acte normative în materie electorală, precum şi reglementarea unor măsuri pentru organizarea alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European şi a referendumului naţional din 26 mai 2019, în sensul eficientizării şi ordonării activităţii infrastructurii implicate atât în organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European cât şi a referendumului naţional, al eliminării eventualelor disfunctionalităţi precum şi al înlăturării vidului de reglementare în ceea ce priveşte desfăşurarea concomitentă a operaţiunilor electorale şi referendare. În situaţia în care referendumul naţional sau local are loc la aceeaşi dată cu alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor, alegerile pentru Preşedintele României, alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European sau alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale, după caz, alegătorii votează în aceleaşi secţii de votare, în acelaşi interval de timp, cu aceleaşi ştampile cu menţiunea «VOTAT», pe buletine de vot separate, prezenţa la vot fiind consemnată pe liste electorale distincte pentru cele două tipuri de scrutin, prevede un amendament adoptat de Comisia pentru administraţie.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank