Asistenții maternali sunt obligați să aibă studii liceale sau profesionale, inclusiv cei aflați acum în sistem / Asistenţii maternali vor fi evaluaţi la fiecare doi ani de o echipă multidisciplinară şi vor urma cursuri de perfecţionare în fiecare an
Camera Deputaţilor a votat, miercuri, noi reglementări privind condiţiile de obţinere a atestatului, procedura de atestare şi statutul asistentului maternal, proiectul de ordonanţă impunând obligativitatea absolvirii de către asistenţii maternali a studiilor liceale sau a învăţământului profesional. În plus, asistenţii maternali se vor pensiona conform Codului Muncii, până acum ei putând continua activitatea de asistent maternal şi după pensionare, transmite News.ro.
”Am reuşit! După 21 de ani, România va implementa noi reglementări privind condiţiile de obţinere a atestatului, procedura de atestare şi statutul asistentului maternal. Camera Deputaţilor a aprobat astăzi Ordonanţa de Guvern care aduce aceste modificări, printre care se numără obligativitatea absolvirii studiilor liceale sau a învăţământului profesional”
”Pentru asistenţii maternali aflaţi acum în sistem şi care, după intrarea în vigoare a noilor reglementări, nu mai îndeplinesc condiţiile de studii, aceştia trebuie să facă dovada înscrierii în învăţământul liceal în termen de un an de la data intrării în vigoare a actului legislativ, precum şi obţinerea, în termen de maximum 5 ani, a certificatului de absolvire a învăţământului liceal, seral sau cu frecvenţă redusă, inclusiv prin Programul „A doua şansă”, spune Intotero.
Ea arată că asistenţii maternali se vor pensiona conform Codului Muncii, după ce înainte puteau continua activitatea de asistent maternal şi după pensionare.
O altă măsură din proiectul adoptat de deputaţi prevede creşterea vârstei la care o persoană poate deveni asistent maternal de la 18 la 21 de ani. În plus, un asistent maternal va putea lua în îngrijire maxim 2 copii, cu excepţia copiilor care fac parte dintr-un grup de fraţi, iar diferenţa de vârstă între asistent şi copii nu va putea fi mai mare de 47 de ani, dar nici mai mică de 18 ani.
Proiectul mai prevede că locuinţa asistentului maternal va trebui să fie într-o localitate cu acces la servicii educaţionale, medicale şi după caz abilitare/reabilitare a copiilor pe care îi va primi în plasament.
În plus, asistenţii maternali vor fi evaluaţi la fiecare doi ani de o echipă multidisciplinară şi vor urma cursuri de perfecţionare în fiecare an.
”Le mulţumesc tuturor colegilor deputaţi care au înţeles că avem nevoie de reguli mai clare şi mai aspre aşa încât copiii României din sistemul de protecţie să aibă condiţiile necesare creşterii şi dezvoltării sănătoase”, spune ministrul Familiei, Natalia Intotero.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii