G4Media.ro

Camera Deputaţilor a respins proiectul privind parteneriatul civil / USR PLUS s-a…

sursa foto: Inquam Photos/ George Calin

Camera Deputaţilor a respins proiectul privind parteneriatul civil / USR PLUS s-a pronunțat „pentru”: Hai să ne revenim, să fim în UE! De ce să fim codaşii Europei

Camera Deputaţilor a respins, marţi, propunerea legislativă privind parteneriatul civil. S-au înregistrat 229 voturi pentru respingerea proiectului, 57 împotrivă şi 6 abţineri.

Proiectul avea ca obiect de reglementare stabilirea regimului juridic al parteneriatului civil, prin instituirea principiilor, a efectelor încheierii acestora, precum şi a procedurilor ce urmează a fi aplicate de organele competente în privinţa încheierii şi încetării parteneriatelor civile.

La dezbateri, deputaţii USR PLUS s-au exprimat pentru reglementarea parteneritatului civil, cei ai AUR şi PSD au fost împotrivă, în timp ce liderul deputaţilor PNL Gabriel Andronache a precizat că în cadrul grupului sunt două opinii.

„USR PLUS este pentru parteneriatul civil”, a afirmat deputatul USR PLUS Simina Tulbure.

„Hai să ne revenim, să fim în UE! De ce să fim codaşii Europei? Dacă vrem să creştem natalitatea, atunci vom reglementa şi parteneriatul civil. USR PLUS este pentru reglementarea parteneriatului civil, pentru că România trebuie să fie o ţară care se dezvoltă”, a spus Tulbure.

Deputatul AUR Ilie Alin Coleşa (AUR) a afirmat că „parteneriatul civil nu se adresează culpurilor heterosexuale, ci de acelaşi sex”.

„Ni se spune că natalitatea ar fi în pericol dacă nu adoptăm parteneriatul civil. Natalitatea este distrusă şi de acest concept prin care familia tradiţională este bagatelizată, lovită, distrusă în mod sistematic. Această iniţiativă are scopul de distrugere a familiei tradiţionale. Trebuie să păstrăm familia tradiţională, este copyright-ul nostru”, a declarat Coleşa.

Gabriel Andronache (PNL) a precizat că în cadrul grupului există două opinii cu privire la acest subiect, dar votul va fi pentru respingerea propunerii legislative din motive tehnice. „Iniţiatorul a semnat alte iniţiative având acelaşi obiect de reglementare care sunt în aşteptare. Mai sunt 3 iniţiative. Strict din această perspectivă tehnică, susţinem respingerea”, a spus Andronache.

Deputatul PSD Dumitru Coarnă a susţinut că acest proiect nu este prioritar.

„Nu este prioritar pentru societatea românească o discuţie de acest tip. Din perspectivă religioasă, familia se întemeiază între un bărbat şi o femeie. Eu cred că trebuie să ne concentrăm pe principalele probleme: criza sanitară”, a afirmat Coarnă.

Deputaţii au mai respins, marţi, alte şapte proiecte, printre care propunerea legislativă care prevede înfiinţarea Institutului de Politici Parlamentare, Parlamentarism şi Proceduri Legislative, sub coordonarea Parlamentului, sau cea care prevede crearea spaţiilor destinate colectării, depozitării şi evacuării separate pe fracţii a deşeurilor menajere, în clădirile cu mai multe locuinţe.

Camera Deputaţilor este for decizional pentru aceste proiecte.

România, sub amenințarea unei proceduri de infringement din partea Comisiei Europene pentru nerespectarea drepturilor LBGT

Comisia Europeană a declanșat în 2020 procedura de pre-infringement împotriva României, în urma unei plângeri formulate de asociația Accept, care a acuzat statul român că nu respectă deciziile CJUE și CCR pronunțate în cazul Coman-Hamilton.

Acesta este un prim pas prin care Comisia Europeană încearcă să clarifice problemele cu statele membre pentru a evita, dacă este posibil, declanșarea procedurii de infringement.

Adrian Coman şi Robert Clai Hamilton s-au căsătorit în 2010, în Bruxelles. Ei au cerut ca uniunea lor să fie recunoscută şi pe teritoriul României, fiind vorba despre cetăţeni europeni cu drepturi egale.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis pe 5 iunie 2018, răspunzând unei întrebări adresate de CCR,  că un cuplu căsătorit format din două persoane de același sex este recunoscut ca atare în orice țară din Uniunea Europeană în ceea ce privește libera circulație.

CJUE a statuat că, deși statele membre sunt libere să autorizeze sau să nu autorizeze căsătoria homosexuală, ele nu pot împiedica libertatea de ședere a unui cetățean al Uniunii prin refuzul de a acorda soțului său de același sex, cetățean al unei țări non-UE, un drept de ședere derivat pe teritoriul lor.

După decizia CJUE, și Curtea Constituțională din România a decis, în iulie 2018, că statul trebuie să recunoască dreptul de ședere în România al persoanelor de acelaşi sex căsătorite, dacă unul dintre membrii cuplului este cetățean UE.

Citește și:

LISTĂ Șase europarlamentari de la USR PLUS au votat proiectul de rezoluție privind sancționarea statelor care nu respectă drepturile LGBTIQ+, inclusiv România / PSD a votat în bloc împotrivă / Cei mai mulți liberali s-au pronunțat împotrivă, unii s-au abținut

sursa foto: Inquam Photos/ George Calin

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

21 comentarii

  1. Unde au dispărut toți postacii USR?? Haha

  2. Parteneriatul civil:

    – nu cere bani de la buget,
    – nu ajută la sifonarea banilor publici,
    – nu are nevoie de împrumuturi,
    – nu ajută la circulația șpăgii în natură.

    Păi și atunci de ce să fie votat?

  3. Asa i tati? Sa nu fim codasii europei
    Ce conteaza ca in peste jumatate din gospodariile de la tara nu au canalizare si apa curenta?
    Ce conteaza ca avem problems asta chiar si prin “micul Paris” si pe alocuri ne mananca sobolanii?
    Important este ca curcubeistii sa se poata parteneria civil!!!!!
    Ce probleme au unii?!

    • Cu ce încurcă votarea acestei legi cu adoptarea altora? Va mor neuronii de la atata „curcubeism”.

    • E undeva o regula care mentioneaza ca nu poti sa votezi mai mult de 1 lege in paralel sau ceva ? Numai prostii pot sa spuna „ce probleme au unii”, problemele sunt probleme, punct. POTI sa faci si canalizare si sa votezi parteneriatul civil (care oricum nu te afecteaza pe tine) culmea, ca sa vezi ca se pot vota mai multe deodata 🙂

    • intreaba-ti primarul de ce nu ai canalizare si apa… ca toate amantele din jurul lui cu ce sunt finantate? Fonduri europene nu a vrut sa ceara sa raca…ca nu ii iesea nimic pentru amante si viluta!

  4. La ce să facem copii? Să plătească sinecurile PSD şi PNL? Nu merci. Mai bine stau liniştit, mă retrag la un 45 de ani într-o ţară însorită , la mare şi îi las pe fraieri să contribuie la vilele PSD-iştilor şi PNL-iştilor.

    • Esti haios!
      Te retragi la 45 de ani intr o tara insorita?
      Pariez ca acum ai sub 25 si n ai bani de o șaorma cu detoate!
      Si ia sa vedem. Cam la ce tara insorita te ai gandit?

  5. Papagalii care nu au curajul să-și ceară iubitele de nevastă nu merită nicio recunoaștere din partea societății. Bravo celor care au votat împotrivă și rușine exemplarelor omega care susțin frectia asta.

    • Tataie, du-te înapoi în anii ’50 unde ți-e locul. Te-ai gândit ca femeile de azi nu mai vor „masculi feroce” cu „mușchi”, care sa le ceara de nevasta (nu soție), ci vor bărbați altfel, care au empatie și sunt blânzi, etc. și pot creste un copil, și care nu fac pe tații ocupați, duri, reci și violenți, „masculi feroce” care nu știu sa schimbe un scutec sau sa își sărute copilul? Lumea s-a schimbat, tataie.

  6. Nu are nici o legătură șpaga, drumurile, spitalele cu adoptarea unei legi anti crestine si anti morala. Una e una, alta e alta. După mine, o societate sănătoasă moral este cea mai importantă.

  7. Tare-tare vă place anormalitatea. Nu sîntem noi înapoiați, sînteți voi animalici.
    In cotețul personal fiecare poate face fix ce dorește. De ce să fim obligați să îmbrățișăm aberațiile și, cum spunea mămicul Bîrnă, himerele comportamentale ale frustraților care nu știu ce sînt și ce caută în lume?
    Să nu fim codașii Europei? Da’ cine/ce gîții mă-sii cu cratimă e rahatul Europa nebunilor corecți politic?
    La ce să dăm ochisorii peste cap la „pride-urile” dezaxatilor cu pene vîrîte în fund? Așa vreți sa fie lumea copiilor si nepoților nostri? Să-și schimbe sexul de la 4 ani. Au discernămînt? De să nu consume și droguri, alcool, să le dăm arme, carnet de conducere? Să incheie și parteneriate civile.
    Chiar ați pierdut bunul simț elementar, v-a dispărut complet umanitatea?
    Îmi e milă nesfîrșită de voi, amărîților.

  8. Pare ca d-na Simina Tulbure (sau o fi domn?) nu a detaliat cum ar stimula natalitatea reglementarea „parteneriatului”. N-am avut eu note mari la biologie si la sociologie, dar o explicatie merit.
    N-am aflat nici despre ce drepturi e vorba. Adoptia copiilor e permisa si pt. persoane necasatorite, iar achizitia de bunuri (casa, masina) în comun si mostenirea sunt realizabile în legislatia actuala.

  9. De canalizare si apa ar fi bine sa iti intrebi primarul in primul rand…. ca au fost fonduri europene la greu pe care nu au fost “capabili” sa le obtina ….nu pentru binele tau si al satului tau…ci doar pentru ca nu putea sa fure din acele proiecte nimic asa ca…mai bine nu le facem….Ce nu trece prin portofel nu are ce cauta la primarie….

  10. ba dar mari panarame ati ajuns….sa cenzurati la greu….firar voi de presa libera!

  11. Chiar de asta nu ai tu canalizare…. a “curcubilor”… dar de cate ori ti-ai intrebat primarul cate proiecte cu fonduri europene a facut pt asta? Sau astea nu se pun ca nu ii aduce nimic in buzunare lu’ domn’ primar…. Au stat fondurile cu nemiluita si nu su facut nimic pentru voi! pe ei sa ii luati la rost tata!

  12. Ei au respins! Sunt apolitic – ma doare-n cot de toti dar prefer sa fiu om .
    Dar daca toti sunteti maturi si ganditi asa cum sustineti, puneti-va urmatoarea intrebare va rog , inainte sa acuzati sau sa injurati

    Cati dintre voi aveti viata perfecta? Dintre cei care au respins cati au vieti duble? Cati sunt perfecti? Nimeni nu stie . Pe net , pe pagini de socializare toti arata zambete si perfectiune. Cu siguranta nu este asa. Exista si cazuri fericite dar si multi prefacuti.

    Eu sunt hetero si nu am chef sa ma casatoresc niciodata din comoditate pentru ca asa zice lumea sau asa v-a invatat strabunica voastra ca pe vremuri. Aviz mentalitatile inapoiate.
    In primul rand , locuind intr-un oras mare imi este sila sa alerg pe la institutii . Nu suport sa astept (felul meu asa este) nici 10 minute in plus dupa ceva sau cineva.
    In alta ordine de idei pentru persoanele care au mai multe bunuri per entitate, alergatura este mai mare ca sa treci toate bunurile de pe un nume pe altul. de la o adresa pe alta. si tot asa.
    Timpul pentru mine este mai important decat timpul vostru pe care il alocati barfind pe internet.

    Astia care au respins proiectul sunt ei niste perfecti – se vede in ce tara locuim. Cu siguranta isi iau adio de la voturile multora in cazul meu.

    Astia care au respins proiectul sunt urmariti DOAR de ideea steagului colorat, nicidecum sa se gandeasca si la hetero.

    Referitor la cealalta categorie (homosexuali) : v-au atacat? v-au atins? si ei platesc taxe, impozite. si ii voteaza pe cei care le resping un minim de drepturi. Cititi biblia ca toate aceste categorii de oameni au existat de mii de ani. Nu este prima data acum. Indoctrinati ce sunteti :))

    Mila voua!

  13. Sa vina primul exemplu primul parteneriat;civil intre Barna si Ciolos, să-i vedem brat la brat cu verigheta pe degete .