Camera Deputaților dezbate luni moțiunea simplă a USR împotriva ministrului Mediului
Plenul Camerei Deputaţilor dezbate luni moţiunea simplă a USR împotriva ministrului Mediului, Tanczos Barna. Votul urmează să fie dat miercuri, transmite Agerpres.
Marţea trecută, USR a depus moţiunea simplă intitulată „Amar de mediu. Ministrul Tanczos Barna trebuie să plece cât încă mai avem păduri de apărat”.
USR susţine că ministrul Tanczos Barna este „principalul vinovat” pentru tăierile ilegale de păduri, pentru distrugerile provocate mediului, pentru incapacitatea statului de a profita de pe urma oportunităţilor oferite de economia verde şi pentru „dispreţul arogant” cu care este tratată societatea civilă atunci când atrage atenţia asupra problemelor.
Potrivit semnatarilor moţiunii, ministrului Mediului ar trebui să plece „nu numai” de la Guvern, ci şi din orice funcţie politică mai deţine.
„Această moţiune nu ar fi fost necesară dacă domnul încă ministru Tanczos ar fi avut bunul-simţ să se retragă singur din funcţie după ce un reportaj Recorder a arătat românilor ce fel de personaj a ajuns să se îngrijească de pădurile acestei ţări. Incompetenţa ar putea fi o scuză valabilă pentru domnia sa. S-au mai văzut cazuri de miniştri incompetenţi. Semnatarii acestei moţiuni cred însă că e vorba de mai mult decât atât. Incompetenţa e dublată de rea voinţă militantă, cinism şi eforturi conştiente de sabotare a propriului mandat. Domnul ministru nu respectă nici cetăţenii acestei ţări în guvernarea căreia a ajuns, nici moştenirea pe care noi toţi trebuie să o lăsăm urmaşilor noştri”, se arată în moţiunea USR.
Sursa Foto: Facebook
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
24 comentarii