G4Media.ro

Liderul republican al Camerei Reprezentanților dispune deschiderea unei anchete privind punerea sub…

Sursa foto: Official White House Photo by Adam Schultz

Liderul republican al Camerei Reprezentanților dispune deschiderea unei anchete privind punerea sub acuzare a președintelui Biden, în legătură cu afacerile familiei sale

Președintele Camerei Reprezentanților, republicanul Kevin McCarthy, a declarat marți că a ordonat unei comisii din Cameră să deschidă o anchetă oficială de punere sub acuzare (impeachment) a președintelui Joe Biden, în legătură cu afacerile familiei sale, lansând o procedură istorică înaintea alegerilor din 2024, relatează Associated Press.

McCarthy a afirmat că ancheta de până acum a Comisiei de supraveghere a Camerei Reprezentanților a descoperit o „cultură a corupției” în jurul familiei Biden, republicanii investigând afacerile fiului lui Biden, Hunter Biden, de dinainte ca președintele democrat să preia funcția.

„Acestea sunt acuzații de abuz de putere, obstrucție și corupție, iar ele justifică o investigație suplimentară din partea Camerei Reprezentanților”, a declarat McCarthy, republican din California, în fața biroului președintelui Camerei Reprezentanților de la Capitoliu. „De aceea, astăzi dau dispoziție comisiei noastre din Cameră să deschidă o anchetă oficială de punere sub acuzare a președintelui Joe Biden”.

Anunțul vine în contextul în care liderul republican se confruntă cu presiuni tot mai mari din partea partidului său pentru a lua măsuri împotriva lui Biden, în timp ce se luptă, de asemenea, să treacă legislația necesară pentru a evita închiderea guvernului federal la sfârșitul lunii.

McCarthy plănuiește să convoace parlamentarii în spatele ușilor închise de mai multe ori în această săptămână, inclusiv pentru o întâlnire pentru a discuta despre punerea sub acuzare a lui Biden.

Liderul republican se află din nou la o răscruce politică – încercând să îi mulțumească pe cei mai conservatori parlamentari ai săi și să prevină propria sa destituire. Este o încurcătură politică familiară pentru McCarthy, care jonglează cu ancheta de punere sub acuzare și cu amenințarea de închidere a guvernului, fără un final clar, notează AP.

Administrația Biden a respins demersul de punere sub acuzare ca fiind motivat politic.

„Președintele McCarthy nu ar trebui să cedeze în fața membrilor de extremă dreapta care amenință că vor închide guvernul dacă nu vor obține o punere sub acuzare fără probe și fără temei a președintelui Biden. Consecințele pentru poporul american sunt prea grave”, a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Ian Sams.

Demersul de punere sub acuzare vine în contextul în care Trump, care a fost pus de două ori sub acuzare de către Cameră, dar achitat de Senat, se confruntă cu acuzații mai grave în instanță. Trump a fost pus sub acuzare de patru ori în acest an, inclusiv pentru că a încercat să întoarcă rezultatul alegerilor prezidențiale din 2020, câștigate de Biden.

„Acesta este un efort transparent de a impulsiona campania lui Donald Trump prin stabilirea unei false echivalențe morale între Trump – fostul președinte inculpat de patru ori”, a declarat reprezentantul Jamie Raskin, cel mai important democrat din Comisia de supraveghere a Camerei Reprezentanților.

Republicanii din Camera Reprezentanților investighează afacerile lui Hunter Biden, dar până acum nu au produs dovezi concrete care să facă legătura între acesta și președinte. Ei au arătat câteva cazuri, în mare parte în perioada în care Biden a fost vicepreședintele lui Barack Obama, când a vorbit la telefon cu fiul său și s-a oprit la dineurile pe care fiul său le organiza cu partenerii de afaceri.

Reprezentantul James Comer, președintele republican care conduce Comisia de supraveghere, cercetează mai adânc finanțele familiei Biden și se așteaptă să solicite documente bancare pentru Hunter Biden, în timp ce comisia încearcă să urmărească fluxul de bani.

Marți, Comer a cerut Departamentului de Stat să prezinte documente despre munca depusă de Biden în calitate de vicepreședinte în timpul administrației Obama pentru a acoperi presupusa corupție din Ucraina. Comer vrea să înțeleagă părerea Departamentului de Stat despre fostul procuror ucrainean Viktor Șokin, pe care Biden și mulți aliați occidentali au vrut să îl înlăture din funcție din cauza acuzațiilor de corupție.

Casa Albă a insistat că Biden nu a fost implicat în afacerile fiului său. Iar democrații din Comisia de supraveghere își intensifică lupta împotriva a ceea ce ei consideră a fi afirmații nefondate împotriva lui Biden înainte de alegerile din 2024, când președintele încearcă să fie reales.

Acest lucru se întâmplă în contextul în care finanțarea guvernului federal este pe cale să se termine la 30 septembrie, adică la sfârșitul anului fiscal federal, iar Congresul trebuie să adopte noi proiecte de lege de finanțare sau riscă o închidere și întreruperea serviciilor guvernamentale.

Conservatorii care formează majoritatea lui McCarty vor să taie din cheltuieli, iar dreapta dură nu este dispusă să aprobe nivelurile de cheltuieli pe care președintele Camerei le-a negociat cu Biden la începutul acestui an.

McCarthy încearcă să propună o măsură provizorie de 30 de zile pentru a menține guvernul în funcțiune până la 1 noiembrie, dar conservatorii se opun la ceea ce se numește o rezoluție continuă, sau CR, în timp ce urmăresc reduceri de cheltuieli.

Reprezentanta Marjorie Taylor Greene, republicană din Georgia, a declarat la sfârșitul zilei de luni, la ieșirea din biroul lui McCarthy, că are „linii roșii” împotriva oricărei noi sume de bani cheltuite pentru vaccinurile sau certificatele COVID-19 sau pentru războiul Rusiei din Ucraina.

Un alt republican, reprezentantul Matt Gaetz din Florida, un aliat de top al lui Trump, avertizează că McCarthy s-ar putea confrunta cu o ripostă din partea conservatorilor dacă nu face presiuni puternice pentru reducerea cheltuielilor.

La începutul anului, Gaetz și alți republicani au obținut înțelegeri de la McCarthy în timp ce acesta se străduia să le câștige voturile pentru a deveni președintele Camerei.

Conform regulamentului Camerei, adversarii lui McCarthy pot convoca oricând un vot pentru a încerca să îl înlăture pe președintele Camerei.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Uau … Ciolacule … tu crezi că profesorii nu știu matematica și pot fi prostiți pe fata.

    Ați generat o inflație de 30% in ultimii 3 ani, le măriți salariile cu 25% salariile … și uite ce sacrificii ați făcut voi pentru profesori … -5% fata de nivelul de trai pe care îl aveau înainte să veniți voi.

    Genial cum iau politicienii oamenii drept prosti .