Camera Reprezentanților, majoritar democrată, îl acuză pe Trump de rasism/ Președintele SUA: Aceste tweet-uri nu au fost rasiste. Nu există picătură de rasism în mine!
Camera inferioară a Congresului american, majoritar democrată, a adoptat marţi o moţiune condamnând „comentariile rasiste” ale preşedintelui Donald Trump, o acuzaţie pe care a respins-o, continuând, totuşi, să atace violent patru alese democrate provenite din rândul minorităţilor, notează AFP.
„Camera Reprezentanţilor condamnă ferm comentariile rasiste ale preşedintelui Donald Trump legitimând şi accentuând frica şi ura noilor americani şi persoanelor de culoare”, potrivit textului pentru care au votat, de asemenea, patru aleşi republicani.
Într-o serie de mesaje pe Twitter, liderul de la Casa Albă a îndemnat duminică mai multe alese democrate din Congresul american să se „întoarcă” de unde au venit în loc să critice Statele Unite
A doua zi, el a insistat că respectivele legislatoare „urăsc” America şi că, „dacă nu le place în SUA, n-au decât să plece”.
„Din punctul meu de vedere, dacă îţi urăşti ţara, dacă nu eşti fericit aici, poţi să pleci”, a declarat Trump la un eveniment la Casa Albă consacrat industriei.
„Dacă nu eşti fericit în SUA, dacă te plângi tot timpul, e foarte simplu: poţi pleca”, a spus liderul de la Casa Albă, atrăgând aplauzele unei părţi din public. „Pot să plece chiar acum. Nu ştiu cine-o să le simtă lipsa”, a adăugat el.
„Nu-mi fac griji pentru că mulţi sunt de acord cu mine”, a menţionat Trump, care a admis totodată că „e posibil” să greşească, dar „alegătorii vor decide”.
Marţi, Donald Trump le-a cerut aleşilor partidului său să nu cadă în „capcana” întinsă, potrivit lui, de adversarii săi democraţi.
”Aceste tweet-uri nu au fost rasiste. Nu există picătură de rasism în mine!”, a afirmat, evocând atacurile sale avându-le ca ţintă pe Alexandria Ocasio-Cortez (New York), Ilhan Omar (Minnesota), Ayanna Pressley (Massachusetts) şi Rashida Tlaib (Michigan).
Fidel strategiei sale de alimentare a controverselor pe care el însuşi le-a creat, miliardarul republican a avut grijă să repete mesajul transmis în ajun la adresa a patru alese democrate: ”Ţara noastră este liberă, frumoasă şi prosperă. Dacă urâţi această ţară sau nu sunteţi fericiţi aici, puteţi pleca!”, a scris preşedintele american pe Twitter.
Cu apropierea alegerilor prezidenţiale din noiembrie 2020, Trump pare mai decis ca oricând să consolideze baza sa electorală – predominant albă – şi să facă totul pentru a alimenta diviziunile în rândul adversarilor politici.
Trump ştie că poate conta pe sprijinul liderilor republicani din Congres.
Pentru că, deşi aleşi ai ‘Grand Old Party’ (Partidul Republican) au denunţat ocazional tweeturi prezidenţiale, ei sunt, în general, foarte prudenţi în criticile lor faţă de cel care va fi – cu excepţia unei surprize de proporţii – candidatul lor în 2020.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
23 comentarii