Camera Reprezentanților rămâne fără președinte după trei zile de negocieri și 11 tururi de vot/ Republicanul Kevin McCarthy nu reușește să convingă grupul apropiat de Trump să îl susțină
Camera Reprezentanţilor a Statelor Unite a încheiat ziua de joi fără a reuşi să îşi aleagă noul preşedinte, rămânând paralizată de disensiunile din rândurile Partidului Republican, informează vineri AFP, citată de Agerpres.
Favoritul republican Kevin McCarthy nu a reuşit încă să obţină voturile necesare după o a treia zi de negocieri şi 11 tururi de alegeri. Dezbaterile urmează să fie reluate vineri la 12:00 p.m. (17:00 GMT).
Reprezentantul Californiei a încercat fără succes să obţină sprijinul grupului de 20 de aleşi apropiaţi de preşedintele republican Donald Trump, oferind concesii considerabile în timpul negocierilor din culise. Grupul, care spune că nu are deloc încredere în McCarthy, a lăsat Camera Reprezentanţilor încă o zi fără preşedinte, un scenariu care nu s-a mai petrecut în ultimii 160 de ani.
Blocajul are repercusiuni foarte concrete. Fără un preşedinte, aleşii nu pot depune jurământ şi, prin urmare, nu pot adopta proiecte de lege.
Membri ai celei mai conservatoare aripi a partidului, grupul de republicani apropiaţi de Donald Trump profită de majoritatea republicană subţire câştigată la alegerile de la jumătatea mandatului din noiembrie pentru a-şi impune condiţiile. „Trebuie să reparăm acest sistem stricat”, a declarat în Camera Reprezentanţilor alesul statului Montana, Matt Rosendale, îndemnându-i pe ceilalţi republicani să se alăture grupului contestatar.
Kevin McCarthy, care nu poate fi ales fără sprijinul lor, a dat curs uneia dintre cererile lor vizând tocmai facilitarea înlocuirii preşedintelui Camerei Reprezentanţilor.
A treia figură ca importanţă în politica americană după preşedinte şi vicepreşedinte, preşedintele Camerei Reprezentanţilor are nevoie de o majoritate de 218 de voturi pentru a fi ales. Kevin McCarthy a obţinut până acum 201. Membru în staff-ul republican de mai bine de zece ani, Kevin McCarthy nu are în prezent un concurent credibil. Doar numele liderului de grup, Steve Scalise, circula ca o posibilă alternativă, fără ca şansele acestuia să fie totuşi serioase.
Camera va continua să voteze până la alegerea preşedintelui. Ceea ce era, în general, o chestiune de câteva ore, s-ar putea întinde pe câteva săptămâni. În 1856, membrii aleşi ai Congresului au căzut de acord după două luni şi 133 de tururi.
Agasarea şi nerăbdare s-au făcut simţite în rândurile Partidului Republican, care susţine în mare măsură candidatura lui Kevin McCarthy, dând naştere unor dezbateri foarte aprinse. Situaţia este observată cu oarecare amuzament de către aleşii Partidului Democrat. Partidul lui Joe Biden este unit în jurul candidaturii liderului Hakeem Jeffries, dar acesta nu dispune de suficient sprijin.”Am speranţa astăzi că republicanii vor opri cearta, calomnia şi înjunghierile pe la spate pentru a putea lucra în slujba poporului american”, a spus el la o conferinţă de presă joi.
O Cameră a Reprezentanţilor ostilă, dar dezordonată, s-ar putea dovedi a fi un avantaj politic pentru preşedintele Joe Biden, dacă acesta îşi confirmă intenţia de a candida în 2024 pentru un al doilea mandat la Casa Albă, decizie pe care ar trebui să o anunţe la începutul acestui an.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank