G4Media.ro

Campania de vaccinare a fost lansată în Bosnia şi Herţegovina, cu vaccinul…

Campania de vaccinare a fost lansată în Bosnia şi Herţegovina, cu vaccinul rusesc Sputnik V

Campania de vaccinare împotriva COVID-19 a fost lansată vineri în Bosnia şi Herţegovina, unde vaccinul rusesc Sputnik V a fost administrat într-o primă etapă doar personalului din sistemul sanitar, cel mai expus, din cauza cantităţilor insuficiente de doze, informează AFP şi Reuters.

Bosnia devine astfel a treia ţară din Balcanii de vest, după Serbia şi Albania, care a început procesul de imunizare, alături de Croaţia, membră a Uniunii Europene (UE).

„Este un moment istoric (…). Mă voi număra printre primele persoane vaccinate împotriva bolii COVID-19”, a declarat Vlado Djajic, directorul unui spital din Banja Luka, în nordul Bosniei. „Aşteptam acest vaccin de aproape un an şi eu am încredere în el”, a adăugat acest medic, căruia i-a fost administrată prima doză a unui vaccin anti-COVID-19 în Bosnia, ţară cu 3,5 milioane de locuitori, unde boala a făcut până acum 4.868 de morţi, o rată de mortalitate printre cele mai mari din lume.

Peste 125.000 de persoane au fost contaminate până acum în Bosnia şi Herţegovina, însă această ţară testează puţin, doar pacienţii ce prezintă simptome grave ale bolii.

Bosnia, mai exact entitatea sa sârbă, Republika Srpska, a reuşit deocamdată să se doteze cu numai 2.000 de doze de vaccin rusesc. Alte 200.000 de doze ar urma să fie livrate până la sfârşitul lunii februarie şi 200.000 de doze suplimentare – în martie, potrivit autorităţilor.

Bosnia este formată din două entităţi, una sârbă, care cultivă relaţii cu Moscova, şi alta croato-bosniacă.

Guvernul federal contează pe livrarea, începând de la mijlocul lui februarie, a 200.000 de doze de vaccin Pfizer/BioNTech şi AstraZeneca, prin mecanismul COVAX al ONU.

Preşedintele în exerciţiu bosniac, Milorad Dodik, a denunţat recent întârzierile din livrările prin acest mecanism. „Am fost efectiv minţiţi cu această poveste privind aprovizionarea prin sistemul COVAX”, a declarat el.

Bosnia a comandat 1,2 milioane de doze de vaccin prin COVAX şi aproape 900.000 prin sistemul de aprovizionare al UE.

Alte state din regiunea Balcanilor de vest, cum sunt Muntenegru, Macedonia de Nord şi Kosovo, nu au primit deocamdată vaccinuri anti-COVID-19.

Sursa: Agerpres

Citește și: Vaccin și geopolitică. În Balcanii de Vest, problema se pune așa: să aștepți vaccinurile occidentale sau să le comanzi pe cele chinezești și rusești?

Foto: Sarajevo, capitala Bosniei Herțegovina / Sursa: Facebook

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. fac si ei ce pot, in lipsa de vaccin americanesc sau europenesc

  2. Decat Astra Zeneca….

    • ….mai bine SPUTNIK.E mult mai eficient, se spune că este pe locul trei.Chile, Argentina, multe tari arabe îl folosesc.Si poate nu au de unde face rost….viața primează, nu orgoliile.

  3. Tehnologia ARNm (ARN mesager) de rupere și îmbinare a genelor umane în vaccinurile Pfizer și Moderna nu a fost niciodată folosită la oameni. Virologi de prestigiu au avertizat cu privire la „pericolul ca vaccinul să „amplifice” patogenitatea virusului ori să-l facă mai agresiv” cu rezultate dezastruoase. Răspunsurile sale la interferon „pot favoriza coagularea sângelui și formarea trombului patologic”.

    Vezi și articolul din The New York Times:
    https://www.nytimes.com/2021/02/08/health/immune-thrombocytopenia-covid-vaccine-blood.html