Campanie inedită în SUA: O mașină funerară cu mesajul ”Nu vă vaccinați” circulă pe străzile din Charlotte (Carolina de Nord)
„Nu vă vaccinați” scrie pe un camion negru care circulă pe străzile din orașul american Charlotte. Pare că este un mesaj transmis de o companie de pompe funebre, identificată ca fiind „Wilmore Funeral Home”, însă în realitate aceasta nu există, relatează CNN.
Este de fapt un mesaj pro-vaccinare care face parte dintr-o campanie publicitară a unei firme din Statele Unite.
Camionul negru s-a plimbat prin oraș, săptămâna trecută, în timp ce cetățenii se îndreptau spre stadion, unde urma să joace echipa locală de fotbal american, Carolina Panthers.
Oficialitățile americane au căutat mai multe modalități de a vaccina cât mai mulți oameni împotriva Covid-19, folosind totul, de la bani și mâncare gratuită pentru cei care se vaccinează, până la tombole cu premii constând în vacanțe de lux și bilete VIP la Super Bowl.
Vaccinarea completă reprezintă doar 54,7% din totalul populației SUA. În Carolina de Nord, ratele de vaccinare sunt sub media națională, doar 48,8% dintre rezidenți sunt complet vaccinați.
„Simt că publicitatea convențională nu funcționează. De exemplu, doar mesaje obișnuite care spun „vaccinați-vă” sau „mergeți să vă vaccinați” se amestecă cu orice altceva. Am vrut să facem ceva care să arate lucrurile dintr-o altă perspectivă și să-i șocheze pe oameni, să-i determine să se gândească: Sfinte Dumnezeule!”, a declarat directorul agenției, David Oakley, pentru CNN
Site-ul companiei de pompe funebre trimite către o unitate medicală din zonă, StarMed, care administrează vaccinurile Covid-19.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii