G4Media.ro

Camping cu stil, la Brașov: ”Glamping” / ”Fiecare cort are un pat…

Sursa foto: glamping-experience.com

Camping cu stil, la Brașov: ”Glamping” / ”Fiecare cort are un pat dublu, cu lenjerii, cu prosoape, exact ca o mică cameră de hotel”

Odată cu sosirea verii turiștii încep să caute locuri și destinații de cazare și de petrecere a timpului liber, iar ”glampingul” a devenit tot mai popular în rândul celor care doresc să îmbine beneficiile relaxării în natură, dar fără să ducă lipsa facilităților unui hotel, relatează Agenția de presă Rador.

Glamping, sau ”campingul cu stil” poate fi găsit și la Brașov, nu departe de centrul orașului, în cartierul Răcădău.

Aici, turiștii sunt așteptați în cele mai bune condiții, pentru a petrece câteva zile într-unul din cele zece corturi dichisite.

”Fiecare cort are un pat dublu propriu, cu lenjerii, cu prosoape, exact ca o mică cameră de hotel. Încălzim aceste corturi ca să fie o temperatură cât mai plăcută pentru clienții noștri. Fiecare cort are o terasă cu măsuță și scaune, cu hamac, avem loc de joacă pentru copii”, a precizat proprietarul complexului, Janos Kelemen.

Pe lângă corturile de lux, cazarea se poate face și în cinci căruțe cu coviltir. 220 de lei costă închirierea unui cort sau a unei căruțe, în funcție de preferințe, sumă la care se adaugă și un mic dejun continental.

”Sunt amenajate ca niște mini-camere de hotel. Avem căruțe concepute pentru cupluri, pentru două persoane cu pat matrimonial și avem căruțe concepute pentru familii, unde avem două paturi foarte mari supraetajate, deci pot dormi 4-5 persoane, doi adulți și trei copii fără nicio problemă în aceste căruțe, la fel cu încălzire, cu lenjerii, cu prosoape”, a adăugat Janos Kelemen.

Reprezentanții complexului au adăugat că turiștii sunt interesați de cazare, iar până acum le-au călcat pragul vizitatori din 54 de țări din toate colțurile lumii.

Sursa foto: glamping-experience.com

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. Mda, „camping cu stil”, promovat cu cacofonii… N-am pretentii de la Janos, dar am de la G4M…

    • Of, of, iar nu ti-ai luat pastilele, troll… Stai cuminte, acolo, in „mica camera” si vezi sa nu-ti plezneasca vreo vena! 🙂

  2. Draga mea Pepa please get down from the tree, vreau sa iti ofer un mic dejun continental.

    O sa crape Parisul de ciuda!

  3. Nimic despre dușuri și WC-uri.

    • Ai ditamai padurea 😂

    • Se subintelege, din sintagma „cu stil”: fara dus (ca distruge stratul protector al corpului) si cu WC ecologic – in tufis si stergere cu frunze.

  4. Ia explica-ne tu cum a inlesnit primarul investitiile… dai si tu din gura pe net in loc sa pui de o ciorba. Da stiu..postac rusnac si eu..antivaccinst.. habotnic, homofob, etc..am uitat ceva? Este extreeem de slab primarul Brasovului, intreaba unde vrei si cam asta o sa auzi. Chiar si cei care s-au bucurat de noul primar stramba din nas…lasa povestile pt. tabara tineretului USR, poate il chemati si pe Ciolos sa va distreze intr-o seara.