G4Media.ro

Campionat Mondial de Șah: Rusul Nepomniaşci, meci câștigat împotriva chinezului Ding Liren,…

sursa foto: captura video

Campionat Mondial de Șah: Rusul Nepomniaşci, meci câștigat împotriva chinezului Ding Liren, după ce duminică, în prima partidă, a fost remiză

Rusul Ian Nepomniaşci a câştigat luni meciul împotriva chinezului Ding Liren, în al doilea duel direct din cadrul Campionatului Mondial de şah, care are loc la Astana (Kazahstan), după ce duminică, în prima partidă, a fost remiză, relatează Agerpres.

Rusul este însă departe de titlul mondial, din moment ce finala campionatului se desfăşoară în sistemul „cel mai bun dintre 14 meciuri”.

Nepomniaşci şi Ding Liren se înfruntă pentru titlul suprem la şah în condiţiile în care norvegianul Magnus Carlsen şi-a abandonat în mod voluntar coroana.

Cei doi mari maeştri nu au mai câştigat niciodată trofeul.

Duelul pentru titlul mondial cuprinde 14 partide de şah clasic, plus eventuale jocuri suplimentare de şah rapid pentru stabilirea câştigătorului, premiile totale puse în joc ridicându-se la două milioane de euro.

Timp de 10 ani, coroana a aparţinut unui singur jucător, Magnus Carlsen, care l-a zdrobit pe Nepomniaşci în al cincilea şi ultimul său meci pentru titlul mondial, în decembrie 2021.

Dar în iulie 2022, norvegianul a decis să renunţe oficial să-şi mai apere coroana, considerând că actualul format al meciului pentru titlul mondial este depăşit. El a rămas însă activ şi continuă să domine circuitul mondial de şah.

Cei doi finalişti au cel mai înalt clasament mondial după Carlsen şi au obţinut calificarea după ce s-au clasat pe primele două locuri la Turneul Candidaţilor, în urmă cu un an, la care au participat opt dintre cei mai buni şahişti ai planetei.

Ian Nepomniaşci, în vârstă de 32 de ani, a dominat acest turneu şi a obţinut şansa de a juca din nou pentru titlu mondial, după eşecul dureros din 2021. El joacă sub drapel neutru la Astana, din cauza sancţiunilor impuse Rusiei în urma invaziei din Ucraina.

Ding Liren (30 de ani) a revenit în forţă după aproape doi ani în afara competiţiei, din cauza Covid-19, şi a obţinut locul secund la Turneul Candidaţilor într-un joc final agitat. Marele maestru chinez, născut în oraşul considerat capitala naţională a şahului, Wenzhou, a obţinut cea mai înaltă clasare pentru un jucător din ţara sa şi este primul calificat la un Campionat Mondial.

La feminin, China domină lumea şahului încă din anii 1990. La sfârşitul acestui an, tripla campioană mondială Ju Wenjun îşi va apăra titlul în faţa compatrioatei sale Lei Tingjie.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...