
Campionul mondial Tadej Pogacar nu va participa la Turul Italiei 2025
Campionul mondial sloven Tadej Pogačar nu va participa la Turul Italiei din 2025, competiție pe care a câștigat-o anul trecut.
Este acum oficial, Tadej Pogačar nu se va afla la startul competiției care va debuta pe 9 mai la Tirana (Albania). „Da, este sigur”, a confirmat miercuri Mauro Gianetti, directorul sportiv al echipei UAE Emirates, după victoria lui Pogačar în etapa a treia a Turului Emiratelor Arabe Unite – primul succes al sezonului pentru campionul mondial, potrivit L’Equipe.
Rămâne de văzut dacă absența sa din cursa pentru Maglia Rosa înseamnă că slovenul de 26 de ani își va îndrepta atenția spre La Vuelta, singurul dintre cele trei Mari Tururi pe care nu l-a câștigat încă. „Acum urmează să planificăm totul și să decidem dacă va lua startul în Turul Franței și în Vuelta sau doar în Turul Franței. Ar putea să facă doar Turul. Vom lua o decizie în următoarele săptămâni, în funcție de cum decurge începutul de sezon”, a explicat elvețianul Gianetti.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.