G4Media.ro

Canada a înscris Gardienii Revoluţiei, armata ideologică a Iranului, pe lista sa…

Canada a înscris Gardienii Revoluţiei, armata ideologică a Iranului, pe lista sa cu organizaţii teroriste

Canada a anunţat miercuri că a înscris Gardienii Revoluţiei, armata ideologică a Republicii Islamice Iran, pe lista sa cu organizaţii teroriste, relatează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

„Guvernul nostru a luat decizia de a înscrie Corpul Gardienilor Revoluţiei Islamice pe lista entităţilor teroriste, conform codului penal”, a declarat Dominic LeBlanc, ministrul securităţii publice.

Ottawa consideră că Iranul „a dat dovadă de dispreţ faţă de drepturile omului” şi a demonstrat „o dorinţă de a destabiliza ordinea internaţională”, a mai spus ministrul canadian.

Gardienii Revoluţiei se află pe lista cu organizaţii teroriste a SUA din 2019.

Prin această decizie, Canada poate de acum îngheţa activele şi îi poate urmări în justiţie pe membrii organizaţiei, cărora le sunt interzise, de asemenea, toate tranzacţiile financiare.

Lista canadiană cu organizaţii teroriste include aproape 80 de entităţi, printre care Hamas, Al-Qaida, Hezbollah, talibanii, gruparea Statul Islamic, Boko Haram şi organizaţia ultranaţionalistă „Proud Boys”.

Forţa Quds, unitatea de elită a Gardienilor, se afla deja pe această listă.

Această decizie vine într-un context de tensiuni crescute de mai mulţi ani între Canada şi Iran.

Canada, alături de alte câteva ţări, au dat în judecată Iranul la Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) pentru ca Teheranul să fie găsit responsabil din punct de vedere legal pentru doborârea unui Boeing ucrainean în 2020.

Totodată, Canada a interzis accesul pe teritoriul său a 10.000 de oficiali iranieni, inclusiv membri ai Gardienilor Revoluţiei.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează