Canada a invalidat un acord controversat cu Statele Unite, obligând solicitanţii de azil care încearcă să treacă frontiera canadiană să ceară mai întâi azil pe teritoriu american
Curtea Federală a Canadei a invalidat miercuri un acord controversat cu Statele Unite, obligând solicitanţii de azil care încearcă să treacă frontiera canadiană să ceară mai întâi azil pe teritoriu american, relatează AFP.
Curtea a decis că „Acordul privind terţele ţări sigure” – încheiat în 2004 şi denunţat de asociaţii pentru apărarea drepturilor refugiaţilor – reprezintă o încălcare a Cartei canadiane a drepturilor şi libertăţilor.
Această cartă prevede în special că „toată lumea are dreptul la viaţă, libertate şi securitatea persoanei”, a precizat judecătoarea Ann Marie McDonald în hotărârea sa, conform Agerpres.
Cu toate acestea, instanţa a suspendat aplicarea hotărârii timp de şase luni pentru a da timp Parlamentului să răspundă.
Acordul dintre Canada şi Statele Unite prevede că o persoană care solicită azil trebuie să depună cererea în prima ţară în care intră, fie Canada, fie Statele Unite.
Mai multe asociaţii de apărare a refugiaţilor şi opoziţia la guvernul premierului canadian Justin Trudeau au denunţat în mod repetat acest acord. Aceştia consideră că Statele Unite ale Americii care au întărit regulile în materie de azil nu mai sunt o „ţară sigură” pentru refugiaţi.
Sursa Foto: Google
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank