G4Media.ro

Canada anchetează cum și din ce cauză s-a produs tragedia Titan, în…

Sursa foto: OceanGate.com

Canada anchetează cum și din ce cauză s-a produs tragedia Titan, în care și-au pierdut viața cinci oameni

Autorităţile canadiene au început sâmbătă să ancheteze accidentul submersibilului privat Titan, dispărut în apropierea epavei Titanicului în Atlanticul de Nord cu cinci persoane la bord, notează AFP, citată de Agerpres.ro.

Biroul pentru siguranţa transporturilor din Canada (BST) „a început o anchetă de securitate (…) asupra incidentului mortal în care a fost implicată nava Polar Prince”, nava canadiană de pe care a plecat duminică micul submersibil de turism, a anunţat sâmbătă preşedinta acesteia, Kathy Fox.

O astfel de anchetă durează de obicei între 18 şi 24 de luni, dar BST va încerca „să meargă mai repede, pentru că ştim că toată lumea vrea răspunsuri, mai ales familiile”, a indicat ea.

O echipă a BST a sosit la St. John’s, în Newfoundland şi Labrador, şi „examinează locul evenimentului şi epava, audiază martorii şi adună toate informaţiile relevante”, a adăugat Kathy Fox.

Biroul pentru siguranţa transporturilor din Canada este organismul însărcinat cu anchetele privind accidentele aeriene, feroviare şi maritime, cu scopul de a îmbunătăţi siguranţa transportului. El nu se pronunţă asupra unor eventuale răspunderi civile sau penale.

A doua anchetă, distinctă, a fost deschisă de către Jandarmeria regală canadiană (GRC).

Anchetatorii săi „au început să examineze circumstanţele care au dus la moartea celor cinci persoane aflate la bordul submersibilului”, a declarat sâmbătă Kent Osmond, un responsabil al GRC din provincia Newfoundland şi Labrador.

Acesta din urmă urmează să se evalueze „dacă este justificată o anchetă completă a GRC”, a indicat el, precizând că „o astfel de anchetă va fi derulată numai dacă analiza noastră a circumstanţelor indică faptul că legi penale federale sau provinciale ar fi putut fi încălcate”.

Garda de Coastă a Statelor Unite a anunţat joi că cei cinci pasageri de pe Titan, submersibil de turism ştiinţific care a dispărut duminică în Atlantic, au murit în „implozia catastrofală” a ambarcaţiunii.

sursa: Agerpres.ro

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează