G4Media.ro

Cancelarul Austriei analizează şansele de pace după întâlnirile cu Zelenski şi Putin:…

Sursa foto: President of Ukraine (president.gov.ua)

Cancelarul Austriei analizează şansele de pace după întâlnirile cu Zelenski şi Putin: „Ambii sunt într-o stare mintală de război. Se pregătesc pentru o luptă foarte intensă și devastatoare”

Cancelarul Austriei, Karl Nehammer, apreciază după întâlnirile cu preşedinţii Ucrainei şi Rusiei că mai există încă o fereastră pentru pace, dar luptele vor fi mai grele înainte de a se ajunge până la ea, transmite joi dpa, citată de Agerpres.

Nehammer s-a întâlnit zilele trecute cu Volodimir Zelenski, apoi cu Vladimir Putin şi este de părere că „ambii sunt într-o stare mintală de război, dar ambii ştiu că acesta trebuie să se termine la un moment dat”.

Cancelarul a adăugat că se teme că mai întâi conflictul armat va escalada în regiunea Donbas din estul Ucrainei. „Ambele părţi se pregătesc pentru o luptă foarte intensă şi, din punct de vedere uman, devastatoare”, a declarat el agenţiei APA, preluată de dpa.

Şeful guvernului de la Viena a făcut sâmbătă o vizită la Kiev, unde a discutat cu Zelenski; luni, el a mers la Moscova pentru o întrevedere cu Putin, fiind primul lider european care s-a întâlnit cu preşedintele rus după începutul invaziei în Ucraina, pe 24 februarie.

Ambele convorbiri s-au concentrat asupra negocierilor de pace ruso-ucrainene. În ciuda oricărui optimism privind aceste tratative, ele nu vor fi suficiente pentru a opri bătăliile care urmează în Donbas, deja controlat parţial de etnicii ruşi, care conduc din 2014 două republici secesioniste. Nehammer a afirmat însă că dialogul dovedeşte că nu s-au închis toate căile către un final negociat al conflictului.

„Marea întrebare va fi: este posibil un sfârşit onorabil al acestui război pentru ambele părţi?”, a spus cancelarul.

El a adăugat că ultimele sancţiuni ale Uniunii Europene, care a interzis exportul de produse electronice militare către Rusia, va slăbi forţa militară a acesteia pe termen mediu. „De aceea, ele nu vor contribui imediat la încheierea războiului de către Putin”, a arătat liderul austriac.

Însă, a dezvăluit Nehammer, când i-a pus în vedere lui Putin că războiul produce daune economice ţării sale, acesta a răspuns „Ştiu”.

Un alt punct important pe agenda dialogului a fost livrarea de gaze ruseşti pentru Europa. Nehammer a indicat că furnizarea nu este nici pe departe asigurată, în ciuda situaţiei sancţiunilor, deoarece există oricând riscul aruncării în aer sau deteriorării în alte moduri a conductelor, în contextul războiului. „Se poate totuşi întâmpla asta, chiar dacă Austria, Germania şi alte ţări se pronunţă împotriva unui embargou gazier”, a spus el.

Mai multe ţări din Uniunea Europeană intenţionează să nu mai cumpere gaz rusesc, pentru a penaliza Moscova în urma invaziei. Alte state, cum ar fi Austria şi Germania, afirmă că o astfel de măsură ar fi mai dăunătoare pentru ele decât pentru Rusia. Ucraina insistă însă că banii plătiţi pentru gaze contribuie la finanţarea efortului de război al Rusiei.

Nehammer susţine că Putin l-a asigurat că livrarea de gaze pentru Europa este sigură, iar cantităţile convenite vor continua să fie livrate, cu plata în euro.

Liderul de la Kremlin a provocat îngrijorare în Europa săptămânile trecute, când a cerut ca gazele să fie achitate în ruble. Mişcarea a fost apreciată de mulţi ca o încercare de a întări moneda naţională a Rusiei, afectată de sancţiunile occidentale, explică dpa.

La Kiev s-a ridicat şi problema neutralităţii Austriei. Până acum, această ţară şi-a menţinut timp de decenii opţiunea de a rămâne în afara NATO, ca şi Suedia şi Finlanda. Cele două state scandinave îşi reconsideră însă poziţia în prezent, în contextul invaziei ruse din Ucraina.

Nehammer spune că le-a comunicat ucrainenilor că Austria nu intenţionează deocamdată să renunţe la neutralitate. Deşi nu este membră NATO, ţara sa dispune de forţe armate proprii.

Sursa foto: President of Ukraine (president.gov.ua)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

10 comentarii

  1. Unul nu vrea sa cedeze Ucraina, altul nu vrea sa renunte la a cuceri Ucraina.
    Hmm, cine-o fi mai dus?

  2. Austria este coada de topor a Rusiei in UE – si nu Ungaria, după cum crede lumea.

  3. Nu înțeleg de ce ucrainenii nu opresc pur și simplu gazul, sau chiar mai bine, să distrugă conducta din greșeală? O să se supere Europa pe ei și ce? Nu o să le mai furnizeze Germania căști? Germania ar putea fi chiar șantajată de Ucraina, eu așa aș face, tancuri sau va tai gazul. Comisionul încasat pentru transport nu poate însemna prea mult mai ales când ești susținut puternic de America și Anglia.

    • Auăleu ce logică de taximetrist ai, buey pelicane! :)))))

    • Auăleu ce logică de taximetrist ai, buey pel1cane! :)))))

    • Mda… oare Ucraina mai cumpără, pentru ea, gaze rusești.
      Parcă zilele trecute au dat un decret prin care se interzice orice import din rusia.

  4. Ce penibil pune problema Nehammer: „este posibil un sfârşit onorabil al acestui război pentru ambele părţi?”. Sfarsit onorabil al razboiului pentru Ucraina, de acord. Dar de ce trebuie sa fie onorabil pentru Rusia? Poate fi si dezonorabil, poate fi si jalnic, si penibil. Chiar mai bine.
    Nicio mila pentru agresorul responsabil pentru zeci de ani de inapoiere economica si sociala a estului Europei, agresor responsabil pentru redesenarea atotor granite, pentru milioanele de oameni persecutati, stramutati.

  5. Penibil austriacul!!!
    Cum sa termine putin ” onorabil” razboiul ? Armata lui putin a ucis deliberat zeci de mii de civili, copii, a torturat, violat femei etc.
    Putin si toti acolitii lui trebuie sa stea dupa gratii pt tot restul vietii lor, iar Rusia trebuie ingenunchiata pt totdeauna.

  6. Bietul austriac, s-a dus la putin sa-l certe ca a inceput razboiul cu Ukraina si la sfirsit l-a intrebat daca gazul rusesc ramine la pretul stabilit. Asta nu-si da seama ca e penibil ? Sau ne crede prosti ? Sau s-a speriat ca se vad firmele rusesti in spatele gardului celor austriece ?

  7. Ooo, țara lui Freud! Te pui cu psihanaliza?