G4Media.ro

Cancelarul Scholz oferă asigurări că nu vor fi trimise avioane de luptă…

Sursa foto: European Council

Cancelarul Scholz oferă asigurări că nu vor fi trimise avioane de luptă sau trupe terestre ale NATO în Ucraina

Germania face ceea ce este ”necesar” pentru a susţine Ucraina prin autorizarea livrării unor tancuri Leopard, dar doreşte să împiedice o „escaladare către un război între Rusia şi NATO”, a declarat miercuri cancelarul german Olaf Scholz, potrivit agenţiilor DPA şi AFP, citate de Agerpres.

„Vom continua să urmărim acest principiu în viitor” şi „este singurul principiu care garantează securitatea Europei şi a Germaniei într-o chestiune atât de periculoasă”, a explicat Scholz, adresându-se Bundestagului după ce guvernul său a aprobat transferul a 14 tancuri Leopard 2 către Ucraina şi a anunţat că autorizează alte state să ofere acestei ţări tancuri de acelaşi tip.

El a insistat însă că nu intră în discuţie o intervenţie aeriană sau terestră a Germaniei şi a NATO în Ucraina, asigurând că şi Washingtonul împărtăşeşte aceeaşi poziţie. „Când a fost vorba despre zonele de excludere aeriană deasupra Ucrainei, l-am auzit pe preşedintele american (Joe Biden) afirmând că nu o vom face, că această poziţie nu s-a schimbat şi nu se va schimba, şi că în niciun caz nu vom trimite trupe la sol”, a subliniat cancelarul german.

Acestuia din urmă preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a mulţumit într-o discuţie telefonică pentru autorizarea transferului tancurilor Leopard către Ucraina. „Îi sunt sincer recunoscător lui Olaf Scholz şi tuturor prietenilor noştri în Germania”, a scris Zelenski pe social media, subliniind că acest ajutor soseşte „la timp”, când Ucraina are mare nevoie de tancuri occidentale.

Totuşi, potrivit ministrului german al apărării, Boris Pistorius, cele 14 tancuri pe care Germania le transferă Kievului într-o primă etapă vor fi operaţionale abia peste aproximativ trei luni, însă instruirea militarilor ucraineni pentru folosirea lor şi stabilirea rutelor de livrare vor începe rapid. „Dar ceea ce este clar este că nu vom deveni parte în război, ne vom asigura de acest lucru”, a mai spus Pistorius, vorbind în faţa comitetului pentru apărare din Bundestag.

Olaf Scholz a fost supus unor intense presiuni să aprobe livrarea de tancuri Leopard către Ucraina, presiuni venite mai ales din partea Kievului, Washingtonului şi Londrei, dar şi din partea propriilor parteneri de coaliţie, în special Verzii conduşi de şefa diplomaţiei Annalena Baerbock.

Dar Berlinul condiţionase acest ajutor militar de implicarea de asemenea a SUA prin oferirea unor tancuri americane M1 Abrams către armata ucraineană. Invocând complicaţii logistice şi de mentenanţă, Washingtonul respinsese această solicitare, dar, conform unor surse americane, un număr încă neprecizat de tancuri de acest fel va ajunge în Ucraina. Acestui ajutor se adaugă cele 14 tancuri Challenger 2 promise Ucrainei de Marea Britanie şi un număr încă necunoscut de tancuri uşoare AMX-10 promise de Franţa. Polonia, Norvegia, Olanda şi Spania s-au arătat până în prezent dispuse să ofere la rândul lor Ucrainei tancuri Leopard 2.

Ucraina insistă să primească tancuri grele occidentale pentru a putea străpunge liniile ruseşti, fiindu-i insuficiente tancurile de care dispune după 11 luni de război. Ucraina avea înaintea invaziei ruse circa 900 de tancuri, toate de concepţie sovietică. De atunci, a mai primit din partea ţărilor europene, în special din Polonia, circa 300 de tancuri T-72, de asemenea un model sovietic aflat în dotarea armatei ucrainene, şi în plus a capturat în luptă sute de tancuri folosite de armata rusă.

Potrivit responsabililor de la Kiev, armata ucraineană are nevoie de sute de tancuri occidentale pentru a desfăşura o contraofensivă majoră şi a elibera teritoriile ocupate de trupele ruse.

Ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba le-a cerut astfel aliaţilor Ucrainei să formeze o „coaliţie a tancurilor” şi să ofere ţării sale cât mai multe arme de acest fel.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

14 comentarii

  1. Nimeni din Nato, nu o sa trimita avioane sau personal militar…. doar daca le vina rusilor o idee „geniala” sa atace o membra NATO.

  2. A trimis tancuri, deja nu il vad bine la alegeri. Nemtii nu doresc sa fie atrasi in nici un fel de conflict armat. Le-au ajuns ultimele doua.

    • In caz de razboi nuclear…nici nu mai are cine sa voteze. Chill.

    • Mai ciucurel, aici este ptr adulti, nu ptr adolescenti puberi. Tare-n butoanele tastaturii.
      Vedea-te-as intr-un tanc sau macar langa un AKM/AKM de lunetist cand se trage cu el, sa simti cum iti sar plombele si iti tiuie urechile.
      Numai viteji de tastatura, habar nu aveti ceea ce inseamna razboiul, moarte si schilodirea, mama voastra de natarai.

  3. Esti atat de redus mintal, ca nu intelegi ca o bomba nucleara, pe teritoriile ocupate ilegal de rusi la fac practic…de nelocuit pentru foarte foarte multi ani. E greu sa gandesti?

  4. 1° plecat rapejor din tarile de langa Ucraina
    2° plecat repejor din principalele orase ale tarilor cu gura mare (care aprovizioneaza cu armamant)

    Cat mai traieste Putin, nu se va ajunge la nucleare (sper) Insa daca moare/e inlaturat…

  5. Ghinion eu sunt ALX, asa ca troll dr⁰gat ai viopat nok stop de Gepeve simiom sa iti dam mupta mûie tie ao familiei tale de cancere umane 👍

  6. Scuze ca am scris aiurea dar sunt ocupat, ii bag mûie celor 3 tärfe din viata ta, mã-tå, fi-tå, si nevasta-ta👍

  7. hahahahahahahaha. hahahahahahahahahahahahaha. Florine, sterge te la gura de casul rusesc. hahahahahahahahahahahahahahahah

  8. Ah ce-mi place când mizeriile ruzzofile se zvârcolesc în chinuri ! Luați cu pită jygodiilor !

  9. Ce mai trimite Germania ?

  10. Nu inteleg logica asta. De ce sa spui ca nu trimiti ceva. Mai bine spui ca nu s-a luat nicio decizie dar ne gandim.