Cancelarul Scholz va merge pe 19 octombrie în Turcia pentru a discuta cu Erdogan despre situaţia din Orientul Mijlociu
Cancelarul german Olaf Scholz va merge săptămâna viitoare în Turcia pentru a se întâlni cu preşedintele Recep Tayyip Erdogan cu care va discuta mai ales despre escaladarea războiului din Orientul Mijlociu, a anunţat vineri unul dintre purtătorii săi de cuvânt la Berlin, relatează AFP, transmite Agerpres.
Cancelarul german „se va întâlni cu preşedintele Erdogan sâmbătă, 19 octombrie, la Istanbul”, a declarat Wolfgang Büchner în cadrul unei conferinţe de presă.
Scholz a mers în vizită în Turcia în martie 2022, la câteva luni după ce a preluat funcţia de cancelar.
Pe agenda discuţiilor se află „războiul Rusiei împotriva Ucrainei şi situaţia din Orientul Mijlociu. Migraţia şi problemele economice şi bilaterale vor fi, de asemenea, pe ordinea de zi”, a mai spus purtătorul de cuvânt, fără a oferi alte detalii.
Discuţiile se anunţă a fi din nou delicate. Germania critică cu regularitate politica considerată autoritară aplicată de preşedintele turc după lovitura de stat eşuată din 2016.
Sprijinul Ankarei pentru Hamas în războiul cu Israelul a creat şi mai multe divergenţe.
Preşedintele turc a denunţat virulent conduita Israelului în război, numindu-l pe premierul israelian Benjamin Netanyahu „măcelarul din Gaza” în urma bombardamentelor masive lansate de Israel după 7 octombrie 2023, soldate până în prezent cu peste 42.000 de morţi în Fâşia Gaza.
Germania, la rândul său, este unul dintre principalii susţinători ai Israelului, alături de Statele Unite, chiar dacă Berlinul i-a cerut în nenumărate rânduri lui Netanyahu să protejeze civilii şi a pledat insistent în favoarea încetării focului.
În timpul unei vizite la Berlin a şefului statului turc în noiembrie anul trecut, Scholz şi Erdogan au subliniat diferenţele de opinie.
„Dreptul Israelului de a exista” este „incontestabil”, a afirmat atunci cancelarul german, în urma declaraţiilor preşedintelui turc care păreau să pună sub semnul întrebării legitimitatea statului evreu.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank