Când Australia face presiuni asupra reginei Elisabeta a II-a. Justiția australiană a cerut publicarea unor scrisori ale reginei Marii Britanii care detaliază legăturile sale cu demiterea guvernului de la Canberra în 1975

Palatul Buckingham este pus într-o situație jenantă. Hotărârea Înaltei Curți australiene, din 29 mai, prin care arhivele naționale sunt obligate să dezvăluie corespondența dintre regina Elisabeta a II-a și guvernatorul general, Sir John Kerr, trebuie să facă lumină asupra marii enigme a domniei sale: care a fost rolul suveranei în demiterea din 1975 a premierului australian laburist, Gough Whitlam? Unda de șoc a inițiativei unui istoric australian, d-na Jenny Hocking, zguduie monarhia britanică.

Președinta de onoare a Commonwealth-ului, regina este şi șefa de stat din cele cincisprezece țări membre grupate sub denumirea de „Regatul Commonwealth”. Acesta este şi cazul Australiei. În 1975, Elisabeta a II-a a acceptat „lovitura de stat” ilegală organizată de reprezentantul ei la Canberra, guvernatorul general John Kerr, fără să clipească. Acesta din urmă l-a demis pe premierul de stânga Gough Whitlam. În încercarea de a pune capăt paraliziei Parlamentului în timpul discuției privind bugetul, Kerr, al cărui titlu era pur ceremonial, a încălcat toate convențiile de neutralitate politică prin numirea unilaterală a liderului de dreapta, Malcolm Fraser, în fruntea țării.

Regina ar fi putut să oprească această criză constituțională gravă demiţându-l pe Kerr, impetuosul ei „missus dominicus” care nu o avertizase despre decizia sa. Dar Elisabeta a II-a ales să îl lase pe reprezentantul ei să o facă. Ea nu a dorit să se amestece în treburile politice ale fostului dominion britanic.

În ochii d-nei Jenny Hocking, Palatul ar fi participat la lovitura de stat împotriva lui Whitlam. Istoricul se întreabă în special despre responsabilitatea secretarului privat al suveranei, Martin Charteris, curtezanul preferat al Elisabetei a II-a. Locotenent-colonel în armata britanică în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, acest aristocrat luptase alături de trupele australiene în Africa de Nord și Orientul Apropiat. El era apropiat de cercurile militare australiene care îl considerau pe Whitlam, care recunoscuse China în 1972, un comunist. Făţiş republican, Whitlam era partizanul ruperii legăturilor instituționale dintre insula-continent și monarhia britanică. Regina a fost șocată de decizia acestuia de a înlocui propoziţia „God Save the Queen” cu „Advance Australia Fair” în imnul ţării.

La acea vreme, prim-ministrul britanic, laburistul Harold Wilson, era foarte apropiat de Whitlam și de Partidul Laburist australian. Cele 211 scrisori secrete schimbate între regină și reprezentantul ei din Canberra ar trebui să facă lumină și asupra atitudinii cel puţin ambivalente a lui Wilson în timpul crizei.

Relațiile dintre regină și acesta din urmă au fost marcate de o mare cordialitate. El se lăuda cu apropierea de Majestatea Sa, care îi pregătea o friptură perfectă la grătar în timpul vizitei sale anuale la Castelul Balmoral (Scoţia). Moderatul Wilson l-a abandonat pe Whitlam, prea marcat de stânga pentru gustul său, lăsând-o pe regină să acţioneze? Ar fi vrut să se răzbune astfel pe propria sa aripă radicală care îi făcea viaţa grea? Se pune acum întrebarea. După retragerea din politică, în 1976, Elisabeta a II-a rareori l-a revăzut pe Wilson.

A fost nevoie de zece ani pentru ca Hocking, autorul unei biografii despre gloria lui Whitlam, să obţină câştig de cauză la Arhivele Naționale Canberra, după ce a fost respins în repetate rânduri de către justiția australiană, preocupată să protejeze coroana. Pasivitatea Elisabetei a II-a în această afacere a dus la apariția mișcării republicane. Totuşi, la referendumul din 1999, australienii au votat cu o majoritate mare pentru a o menține pe regină ca șef de stat.

Țintă a atacurilor stângii, urât în ​​țara sa natală, John Kerr și-a dat demisia din funcţia deţinută în 1977, înainte de a se exila la Londra, unde a murit în 1991, fără să obțină vreodată titlul de viconte la care aspira. După ce a pierdut alegerile din 1977, Whitlam a fost multă vreme ambasador la UNESCO. A murit în 2014. În ceea ce îl privește pe Charteris, acesta a fost forțat să părăsească Palatul Buckingham prematur în 1977, din motive care nu au fost niciodată clarificate. Palatul Buckingham a refuzat să comenteze hotărârea Înaltei Curți australiene.

Sursa: Le Point / Traducerea: Rodezia Costea (Rador)