Când coronavirusul distruge prietenii. Măsurile anti-Covid au devenit un măr al discordiei între prieteni, colegi de serviciu şi în interiorul familiilor. Câteodată nu rămâne decât dureroasa despărţire

Sora

Ruptura definitivă este provocată de o propoziţie simplă: „De coronavirus s-au tâmpit mai mulţi oameni decât au murit.” Asta a scris în septembrie 2020 sora mai mică a doamnei Brooren ca mesaj de status pe WhatsApp. Doamna Brooren trăieşte la Düsseldorf, sora ei în Elveţia. Între cele două nu există „o legătură nemaipomenit de strânsă, dar există raporturi normale, ca între surori”, povesteşte Brooren la telefon. Era practic exclus să se ajungă la întreruperea contactelor din cauza unei divergenţe de opinii.

Dar pandemia de coronavirus a schimbat situaţia. „Sora mea a negat de la început existenţa coronavirusului. Chiar şi atunci când armata a transportat la Bergamo cu camioanele trupurile celor morţi de Covid, fiindcă erau atât de multe”, relatează ea. Doamna Brooren este contrariată şi astăzi de comportamentul surorii ei. „Nu a vrut niciodată să-mi spună de ce gândeşte astfel. Nu a acceptat niciodată să avem o discuţie.” Cele două au evitat tema pentru o vreme.

Apoi a apărut propoziţia de mai sus ca mesaj de status. Doamna Brooren îl consideră inacceptabil şi o întreabă pe sora ei: „De ce îi jigneşti pe cei care gândesc altfel?” În reacţie, ea a întrerupt contactul.

De atunci a trecut o jumătate de an. Surorile nu şi-au mai vorbit. „Vă spun sincer, nu prea mai am chef să încerc să mă împac cu ea. Pentru moment, accept situaţia aşa cum e”, conchide doamna Brooren, pe un ton resemnat.

Cel mai bun prieten

Lui Marie îi cade greu să nu-şi mai vadă cel mai bun prieten, să nu mai ştie nimic de el. Marie are de fapt alt nume, dar a ales să nu-l divulge, nici pe al ei, nici pe al prietenului ei. Ea speră că, pe viitor, cumva, vor reveni la bunele raporturi de odinioară.

„Mi-e dor de el. Înainte de a întrerupe legăturile ne vedeam de câte trei-patru ori pe săptămână. Vorbeam în fiecare zi.” Acum două luni „l-am pierdut”, povesteşte Marie. L-a pierdut fiindcă nu crede în teoriile conspiraţiei în care crede el.

Marie îl descrie pe prietenul ei cel mai bun drept un om sceptic faţă de statul german şi de guvernul federal. În decursul pandemiei, acest scepticism a devenit tot mai pronunţat. Marie nu i-a împărtăşit opiniile în totalitate dar, în ciuda acestui fapt, ei au putut încă sta de vorbă. Până în noiembrie 2020.

Atunci Marie a trecut printr-o fază în care s-a simţit abătută. Iarna, întunericul şi cel de-al doilea lockdown al anului 2020 au deprimat-o. L-a sunat pe prietenul ei, cu speranţa că o va încuraja într-un fel sau altul. Dar el a reacţionat altfel decât de obicei.

„Este vina ta dacă te laşi deprimată în halul ăsta de un fake. Ar trebui să-ţi trăieşti viaţa la fel ca înainte”, i-a spus el lui Marie la telefon. A adăugat că nu există coronavirusul, totul fiind în realitate o manevră a guvernului federal.

„Am realizat că nu pot accepta acest punct de vedere”, spune Marie. I-a şi scris asta, adăugând că nu-şi mai doreşte, pentru moment, niciun contact cu el. A răspuns foarte promt: „Adevărul nu răzbate la toţi cu aceeaşi viteză.”

Colegul de serviciu

Esther Waßmuth este infirmieră. N. este infirmier. Esther nu divulgă numele întreg al lui N. fiindcă el nu ştie că ea ne povesteşte depre prietenia lor. Cei doi s-au cunoscut în 2005, în timpul unei misiuni în Pakistan, sub egida unei organizaţii umanitare. Au rămas de atunci în legătură. În anii următori au lucrat periodic împreună în tot felul de situaţii extreme.

„La un cutremur s-a prăbuşit acoperişul spitalului în care lucram. Chiar înainte ca noi să pătrundem în clădire”, îşi aminteşte Esther. „Am tremurat împreună, am plâns, dar am şi râs. Ne-am rugat împreună să scăpăm sănătoşi şi nevătămaţi.”

N. a rămas după o altă misiune umanitară în Pakistan. Cu bani proveniţi din donaţii a construit o şcoală. Au rămas în contact prin Facebook, făcând schimb de impresii din timp în timp.

Când a izbucnit pandemia de coronavirus, N. a postat mesaje din care reieşea cât de grav afectează noul virus unele familii nevoiaşe din Pakistan şi că se împuţinează ajutoarele materiale care sosesc în ţară. Au urmat tot mai multe postări care au început să-i dea de gândit lui Esther. Mesaje de genul: „Guvernul federal a minţit în legătură cu coronavirusul. Este fapt dovedit.” Sau: „Recunoaşte diferenţa între o pandemie şi o pandemie fake.” N. trăieşte în continuare în Pakistan şi îşi culege informaţiile despre pandemia de coronavirus mai ales de pe YouTube. „A privi mai puţin la presa mainstream ajută”, i-a scris el lui Esther.

„Dacă ar fi vorba de un amic de aici, din mediul în care trăiesc şi activez, i-aş spune, probabil: Hei, ce-i cu tine? Ai înnebunit? Şi poate că am înceta orice prietenie. Dar aici e vorba de altceva”, povesteşte ea. Este clar că nu vrea să renunţe la N. De aceea nu reacţionează „la orice comparaţie deplasată, cum ar fi cea dintre măştile de protecţie şi salutul nazist”, ci numai la ceea ce poate ea dovedi că este o informaţie falsă. Dar asta nu schimbă cu nimic poziţia lui N. Totuşi, Esther nu vrea să abandoneze. Încă nu vrea asta.

Ce-i de făcut când cineva o ia razna?

Toate cele trei cazuri seamănă leit cu cele care ajung zilnic pe masa iniţiativei „Der goldene Aluhut” din Berlin. Colaboratorii iniţiativei îi consiliază pe cei care au pierdut prieteni sau rude apropiate din cauza unor ideologii conspiraţioniste sau sunt pe cale să-i piardă. Colaboratorii iniţiativei sunt mereu întrebaţi: ce pot să fac astfel încât cealaltă persoană să-şi revină în fire?

„Mi-aş dori să existe o reţetă patentată. Dar nu există ceva de genul: faceţi asta, învârtiţi de manivelă şi apăsaţi butonul. Din păcate nu este cazul”, spune Mirko Bode, colaborator al „Der Goldene Aluhut”. Este vorba „tot mereu de cazuri individuale, fiindcă şi mediul din care provin aceşti oameni sau aceste rude este diferit.” Bode povesteşte de oameni care au investit timp şi bani pentru a salva ceva, care în cel mai rău caz şi-au pierdut locul de muncă sau şi-au distrus căsnicia.

Câteodată, pentru a te proteja, numai distanţarea ajută. Pentru a readuce pe cineva pe calea cea bună trebuie îndeplinită o precondiţie, explică Bode. „Este un pic ca şi în cazul alcoolicilor. Numai dacă persoana respectivă îşi dă seama că are o problemă, poţi să încerci să o ajuţi. Aşa şi cu cei care cred în teorii ale conspiraţiei. Pentru început e important să-i oferi un anturaj dispus să-l ierte. Apoi este important să-i arăţi că a greşi e omeneşte.” Abia atunci se întrunesc condiţiile care, câteodată, fac posibilă o reapropiere între oameni care odinioară şi-au stat alături.

Sursa: Deutsche Welle