Când se transformă războiul hibrid în război pur și simplu? Analiză Le Monde

Analiză Le Monde preluată de Rador Radio România:

Calmul finlandez: o armă puternică pe care tocmai au descoperit-o europenii. Reacția rece și hotărâtă a polițiștilor, zgârciți în comentariile lor către presă, dar siguri și preciși în ancheta desfășurată cu privire la tăierea, în ziua de Crăciun, a cablurilor electrice submarine dintre Finlanda și Estonia. Este, totuși, a doua natură într-o țară care împarte nu numai o mare, ci 1.300 de kilometri de graniță cu Rusia. Când este necesar să urce la bordul unui petrolier venit dintr-un port rusesc și bănuit că ar fi tăiat cablurile, la Helsinki nu mai e loc de negocieri. Urcă și gata, potrivit Rador Radio România.

În regiune, toată lumea știe că acest tip de cablu care leagă Scandinavia de țările baltice, Polonia sau Germania poate fi deteriorat accidental. Dar toată lumea știe și că în ultimii ani, și cu atât mai mult de la invazia rusă a Ucrainei în 2022, aceste infrastructuri prețioase de electricitate și comunicații s-au numărat printre țintele unui alt război pe care Rusia îl poartă în Europa: războiul hibrid.

„Cool, calm, collect”. „Reacționați calm, adunați toate datele și apoi, odată ce le veți avea, colaborați îndeaproape cu aliații noștri”: acestea au fost instrucțiunile date în septembrie 2024 de președintele finlandez Alexander Stubb, care a avertizat experții în securitate reuniți la Helsinki cu privire la creșterea așteptată a „atacurilor hibride: război informațional, sabotaj, atacuri cibernetice, atacuri asupra infrastructurii civile”.

Nu trece aproape o săptămână fără ca un lider european să nu facă aluzie la această formă de agresiune. Luni, 6 ianuarie, președintele Emmanuel Macron a vorbit ambasadorilor despre „accelerarea și transformarea amenințării” și a enumerat diferitele forme de agresiune rusă în Europa, inclusiv încercările de destabilizare a procesului electoral în Moldova și România și falsificarea rezultatelor în Georgia. .

La aceasta putem adăuga și exploatarea rețelelor de migranți, împinse de Moscova și Minsk să treacă ilegal granița cu Polonia, Lituania sau Finlanda. În noiembrie 2024, secretarul general al NATO Mark Rutte a acuzat Rusia că desfășoară „o campanie în creștere de atacuri hibride pe teritoriul [aliat], prin interferență directă în democrațiile noastre, sabotaj industrial și acte de violență”.

Rusia nu are exclusivitate în războiul hibrid; China și Iran și-au îmbogățit arsenalul cu el. Dar eforturile Kremlinului sunt concentrate pe Europa, în deplină solidaritate cu Ucraina. Ziarul german Die Zeit a întocmit o evaluare informativă, ilustrată de o hartă, a principalelor acțiuni desfășurate începând cu 2022 pe continent. Atribuirea nu este întotdeauna clară, dar ori de câte ori autorii au fost arestați sau identificați, firul operațiunii a putut fi urmărit până la serviciile secrete militare sau civile ruse, GRU sau FSB. Scopul Moscovei, potrivit Die Zeit, este acela de a „testa capacitățile de apărare ale țărilor NATO, de a testa punctele slabe ale infrastructurii, de a supraîncărca serviciile de investigație și de a crea haos”. „Cu cât mai multe atacuri seamănă îndoială și nesiguranță, cu atât mai bine”.

Pentru guvernele occidentale, paralizate de teama de escaladare a conflictului din Ucraina, Vladimir Putin impune o formă de escaladare de alt tip.

Conflictul hibrid, insidios, cu mai multe fațete, ambiguu este un conflict pe care preferăm să-l etichetăm cu un calificativ nedefinit pentru a evita să-l numim după numele său real: război. El a existat dintotdeauna, dar tehnologia digitală l-a multiplicat de zece ori: „Setul de instrumente este în continuă creștere”, recunoaște Teija Tiilikainen, care conduce Centrul European de Excelență pentru Combaterea Amenințărilor Hibride din Helsinki. Marea Baltică a devenit, spune un ofițer danez, „un fel de zonă gri între război și pace”. Câmpul informațional este cu adevărat un câmp de luptă.

Termenul „război hibrid” a fost introdus în vocabularul militar în 2005 de generalul american Jim Mattis, care doisprezece ani mai târziu avea să devină secretarul apărării al președintelui Donald Trump, și de Frank Hoffman, un analist de la Pentagon.

Lumea politică occidentală, la acea vreme, nu era cu adevărat preocupată de asta; doi ani mai târziu, când Estonia, pionier în tehnologia digitală publică, a fost paralizată de un atac cibernetic de o amploare fără precedent, reprezentantul micii țări baltice la NATO a căutat să-și alerteze colegii cu privire la acest nou tip de conflict. „Un ambasador dintr-o altă țară, care probabil nici măcar nu putea să diferențieze un prăjitor de pâine de un computer, a respins alerta, catalogând-o drept rusofobie și lipsă de experiență”, amintește președintele eston de la acea vreme, Toomas Hendrik Ilves.

Astăzi, amenințarea este luată în serios și excelent studiată. Dar cum să lupți? Și când exact războiul hibrid devine război?

În mod lucid, Mark Rutte vede acest conflict ca pe o „prelungire a frontului de război din Ucraina, dincolo de graniță”, către regiunea baltică și chiar Europa de Vest. Acest lucru se încadrează cu siguranță în articolul 4 din tratatul fondator al NATO, care permite unui stat membru să se consulte cu alții dacă securitatea sa este amenințată. Dar este oare acesta cazul articolului 5, care prevede apărarea colectivă în cazul unui „atac armat”? Europenii nu au doctrină sau strategie comună în acest punct. Nu viitorul președinte al Statelor Unite îi va ajuta să le formuleze, el care își conduce propria ofensivă punând ochii pe Groenlanda. Aici, cel puțin, regele Danemarcei ia măsuri preventive: în ultimele zile, a modificat stema regală pentru a plasa ursul polar, simbol al Groenlandei, la loc de cinste.

Sursa: LE MONDE / Rador Radio România / Traducerea: Ruxandra Lambru