G4Media.ro

Când va fi definitivată conducerea și șefia comisiilor din Parlamentul de la…

Când va fi definitivată conducerea și șefia comisiilor din Parlamentul de la Chișinău. Anunțul făcut de unul dintre liderii PAS

Vicepreședintele Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Sergiu Litvinenco, a declarat luni seară, în cadrul unei emisiuni televizate de către TV8, că funcțiile de conducere din cadrul noului Parlament de la Chișinău vor fi tranșate joi.

„Joi va fi asigurată toată funcționalitatea Parlamentului, ulterior vor avea loc consultările parlamentare. Vicepreședinți ai Parlamentului vor fi doi, unul de la PAS și unul din partea socialiștilor. Din 11 comisii, șapte sau opt vor fi conduse de PAS, iar restul vor fi acordate opoziției. Nu este exclus ca Partidul Șor să dețină președinția unei comisii, dar componența numerică va reprezenta proporționalitatea din Parlament”, a spus vicepreședintele PAS în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.

Litvinenco a mai spus că după ce vor fi rezolvate problemele organizatorice legate de toate organele de conducere ale Legislativului, vor fi formate fracțiunile parlamentare. Ulterior, președintele Maia Sandu va putea demara consultările în vederea identificării unui candidat la funcția de premier.

Prezent și el în studioul TV8, juristul Teodor Cârnaț a afirmat că, cel mai probabil, noul premier și cabinetul său de miniștri vor fi desemnați săptămâna viitoare. Cel mai proababil noul premier de la Chișinău va fi Natalia Gavriliță, economistă și actuală consilieră prezidențială.

 

„Președintele nu poate chema fracțiunile parlamentare la consultări, chiar dacă acestea au fost create, pe subiectul candidatului la funcția de prim-ministru, dacă nu au fost create organele de conducere ale Parlamentului. Există o hotărâre a Curții Constituționale în acest sens. Dacă joi se creează fracțiunile, se votează președintele Parlamentului, vicepreședinții și Biroul Permanent și președintele poate începe consultările, dar dacă nu se aleg organele de conducere, președintele va fi ținut pe pauză”, a explicat juristul.

Conform legii, președintele trebuie să aibă consultări cu toate fracțiunile parlamentare pentru desemnarea viitorului premier. Apoi, candidatul desemnat care la dispoziție un termen de 15 zile pentru a-și crea echipa guvernamentală de miniștri și de a pune la punct programul de guvernare. Ulterior, premierul desemnat este votat în Parlament, acolo unde trebuie să obțină majoritatea de 51 de voturi din numărul total de 101 parlamentari.

Foto: Președintele Maia Sandu a ținut un discurs în cadrul noului Parlament de la Chișinău pe 26 iulie 2021. Sursa/Președineția Republicii Moldova

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...