Când va fi gata Autostrada Unirii care va lega Republica Moldova de România: 2030 e termenul asumat de București
„Ținta noastră comună este ca în 2030 să putem circula de la București la Chișinău pe autostradă”, asta a spus secretarul de stat la ministerul transporturilor din România, Irinel Ionel Scrioșteanu, aflat zilele trecute la Chișinău, la invitația Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova. Oficialul de la București a avut întrevederi cu ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, dar și cu directorul general al Căii Ferate din Moldova, Serghei Tomșa, precum și cu directorul general al Administrației de Stat a Drumurilor, Sergiu Bejan, potrivit Rador Radio România.
„În cadrul discuțiilor despre stadiul proiectelor feroviare și rutiere pentru conectarea României și Republicii Moldova, am analizat stadiul Autostrăzii Unirii A8, dar și a tronsonului de autostradă care va lega Ungheni (RO) de Chișinău (MD). Ținta noastră comună este ca în 2030 să putem circula de la București la Chișinău pe autostradă”, a scris Irinel Ionel Scrioșteanu pe pagina sa de Facebook.
Totodată, în contextul vizitei de la Chișinău, s-a făcut o radiografie a stadiilor proiectelor aferente podurilor peste Prut și a punctelor vamale din fiecare zonă a acestora, următorul punct vamal care va avea control coordonat fiind Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiulești – Galați.
Referitor la infrastructura feroviară, oficialii au mai discutat despre posibilitățile de dezvoltare a tehnologiilor informaționale privind transportul feroviar de peste Prut în conformitate cu standardele de interoperabilitate și securitate informatică impuse de Uniunea Europeană, având în vedere expertiza pe care o avem în procesul de integrare.
„Implementarea acestor proiecte este necesară pentru interconectarea sistemelor de transport ale Republicii Moldova cu sistemele de transport ale României, dar și ale celorlalte țări ce fac parte din Uniunea Europeană, reprezentând un pas important în procesul de aderare al Republicii Moldova la Uniunea Europeană, pe care îl sprijinim”, a mai subliniat secretarul de stat la ministerul transporturilor din România, Irinel Ionel Scrioșteanu.
Sursa: RADIO CHIȘINĂU / Rador Radio România
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank