Când vine al doilea val de coronavirus?
Pe fondul relaxării măsurilor anti-COVID-19, OMS avertizează că acest virus „s-ar putea să nu mai dispară niciodată”. Cresc temerile privind un al doilea sau chiar al treilea val de infectări, scrie postul de Radio Deutsche Welle.
Iniţial s-a crezut că perioada de carantină va dura mult. Poate chiar până la sfârşitul vacanţei de vară. Dar situaţia s-a schimbat brusc şi ușile s-au deschis mult mai repede decât se anticipa. În Germania, Spania, România, Grecia și în multe alte țări, cele mai restrictive măsuri au fost anulate.
Până și Marea Britanie, una din țările din Europa cu cele mai multe cazuri de infectări și cu cele mai multe victime făcute de COVID-19 se gândește să „redeschidă economia”, după ce mai mulți politicieni de la Londra au cerut acest lucru.
India a prelungit cu două săptămâni lockdown-ul la începutul lunii. Cresc temerile că un al doilea val al pandemiei ar urma să lovească lumea întreagă, dacă prea multe țări relaxează prea repede și prea amplu măsurile de protecție.
Un al doilea val este, mai mult sau mai puțin, de neevitat, apreciază Organizația Mondială a Sănătății. „Acest virus s-ar putea răspândi din nou în întreaga societate”, spune Mike Ryan, director al Programului de Urgențe Sanitare al OMS. „Posibil să nu mai dispară niciodată”, a adăugat el referitor la acest coronavirus la o coferință de presă.
Mai multă răbdare, mai multă blocadă?
Nici alți viruși, cum este HIV, de exemplu, nu au mai dispărut pur și simplu, a arătat Ryan. Cercetătorii au creat medicamente care țin acești viruși sub control și care permit coexistența oamenilor cu acești agenţi patogeni. Doar foarte puțini viruși mortali, de exemplu cel al variolei, au putut fi exterminați.
Toți ceilalți viruși se află în continuare printre noi. Între timp, unii chiar revin în primplan – cum ar fi tuberculoza. O privire retrospectivă ne arată că un al doilea val de pandemie ar putea fi mai periculos decât primul. Așa a fost în 1918 în cazul Gripei Spaniole. Aceasta a evoluat în valuri, până la dispariția ei în 1920.
Ar trebui deci să avem mai multă răbdare? Să rămânem încă în lockdown?
Germania: Un experiment controlat?
La sfârșitul lui aprilie, când factorul „R”, de reproducere al coronavirusului, a scăzut sub valoarea de 1,0 la 0,76, guvernul federal și responsabilii sanitari au căzut de acord să fie redeschise parțial școlile. Mai ales pentru elevii care aveau examene importante în toamnă sau care urmau să termine școala primară și să treacă în etapa următoare de învățământ.
Școlile au reorganizat spațiile de curs și au împărțit curtea școlii în zone de siguranță. Astfel ar urma să se respecte regulile de igienă și de distanțare socială.
Dar înainte ca școlile să poată testa noul concept, guvernul a decis noi relaxări, urmând ca și elevii din clasele mai mici să meargă la școală o zi pe săptămână.
Și-au redeschis porțile, în condiții modificate, și muzeele sau grădinile zoologice. Ele trebuie să se asigure că măsurile speciale de protecție sunt respectate. Același lucru este valabil și pentru locurile de joacă, redeschise din 7 mai. Dar lucrurile funcționează doar foarte limitat: copiii reduc rapid distanța între ei de la 1,5 metri la 1,5 centimetri.
Au fost toate acestea doar un experiment controlat pentru a testa comportamentul populației? Germania este o democrație, „construită pe încredere”, a declarat săptămâna trecută cancelara Angela Merkel, odată cu anunțul noilor măsuri de relaxare.
OMS ar fi preferat însă ca ieșirea din lockdown să se facă „în baza dovezilor evoluției epidemiei și a datelor disponibile”; în plus, să se producă „treptat”, pentru a „reduce riscul izbucnirii unor noi focare de infecție”.
„Ideal, ar fi trebuit ca între fazele diferite de relaxare să treacă minimum două săptămâni (proporțional cu perioada de incubație pentru COVID-19), pentru a putea estima corect riscul unor noi focare de infecție și pentru a putea reacționa potrivit la aceste situații”, spune OMS în noua sa strategie privind COVID-19, publicată pe 19 aprilie.
Ceea ce nu s-a întâmplat în Germania, unde a doua fază de deschidere în școli a avut loc deja la patru zile după prima fază, nepăstrându-se deci intervalul minim recomandat de 14 zile.
Guvernul federal a pasat răspunderea pentru relaxarea măsurilor și consecințele rezultate autorităților regionale și locale. De îndată ce o regiune înregistrează mai mult de 50 de noi cazuri de infectare raportat la 100.000 de locuitori, trebuie stopat imediat procesul și reintroduse măsuri restrictive dure.
Nu există un standard internațional
Totuși, aceste 50 de cazuri la 100.000 de locuitori sunt doar niște cifre. Nu există vreun standard internațional referitor la un al doilea val de pandemie.
‘Al doilea val’ nu este o noțiune de specialitate consacrată, scrie purtătorul de cuvânt al OMS, Christian Lindmeier, într-un e-mail pentru DW. „Noțiunea se referă doar la reizbucnirea de noi focare de infecție, după ce inițial numărul infectărilor scăzuse. La fel în cazul unui ‘al treilea’ val.”
Unii cercetători germani, printre care Eva Grill, epidemiolog la Universitatea Ludwig Maximilian din München și colegul ei, Rafael Mikolajcyzk, de la Universitatea Martin Luther din Halle-Wittenberg, sunt de părere că 50 de cazuri la 100.000 de locuitori ar fi deja prea multe. Pericolul ar fi ca sistemul sanitar să nu facă față atâtor cazuri noi și ar putea fi prea târziu pentru a stopa extinderea epidemiei.
Dacă se va ajunge aici, orașe întregi vor trebui din nou izolate. Învățământul în școli și economia vor trebui din nou blocate. Noul lockdown ar fi urmat de noi relaxări, după îmbunătățirea situației. Și tot așa mai departe – un ciclu cu care ar trebui să ne obișnuim până la urmă.
Potrivit OMS, „dacă boala va persista în țări sărace care nu dispun de capacități suficiente de testare și identificare a focarelor de infecție, atunci persistă pericolul reizbucnirii epidemiei. Este valabil mai ales acolo unde există mari mulțimi de oameni: în mari orașe, în tabere de refugiați, în locurile unde distanțarea fizică și socială este greu de respectat.”
Venit ca să rămână
Gripa Spaniolă din 1918 a lovit în trei mari valuri. Pandemia a debutat în martie 1918 și a atins punctul culminant în timpul unui al doilea val, la sfârșitul lui 1918. Între timp, virusul suferise mutații care l-au făcut și mai periculos în al doilea val.
Autoritatea sanitară americană (CDC – Centers for Disease Control and Prevention), crede că al doilea val al Gripei Spaniole a făcut majoritatea victimelor în SUA, țara în care se pare că s-a declanşat această boală.
La începutul lui 1919 a venit al treilea val, care a durat până la jumătatea anului. Potrivit CDC, Gripa Spaniolă a dat ulterior înapoi. Boala ar fi făcut până la 50 de milioane de victime iar virusul nu a dispărut probabil niciodată de tot.
Unii virologi cred că mutațiile ulterioare slăbesc un virus și îl fac mai puțin mortal. Nu are legătură doar cu faptul că mai mulți oameni ar fi deja imuni la virus. Virusul are nevoie de gazde vii pentru a se multiplica și supraviețui.
Potrivit unui studiu din 2006, aproape toate cazurile de Influenza A – un tip de gripă care afectează păsările și mamiferele, ar fi fost „provocate de variante ale virusului care a generat în 1918 Gripa Spaniolă”.
Deja de acum se văd semnele celui de-al doilea val: noi cazuri de infectare cu coronavirus sunt raportate în China, Rusia și chiar Coreea de Sud. Aceasta din urmă a fost lăudată pentru modul în care a adus rapid epidemia sub control – acum, însă, se înregistrează și acolo noi cazuri de infectare cu SARS-CoV-2.
Mai bine mai devreme decât mai târziu
Acum că începe vara în emisfera nordică iar țări ca Grecia și Spania speră că vor avea turiști, în pofida epidemiei, al doilea val ar putea lovi mai degrabă mai devreme decât mai târziu. Este și concluzia unui studiu publicat în aprilie de renumita revistă de medicină The Lancet.
Un al doilea val de infectări va avea ca urmare un al doilea val de lockdown.
„Exact asta vrem să evităm”, explică Ryan de la OMS. „Sperăm și ne bazăm pe faptul că Germania, Coreea de Sud și alte țări vor fi capabile să aducă rapid sub control noi focare de infecție. În anumite cazuri, probabil la nivel subnațional, va fi nevoie de măsuri concrete pentru a reduce anumite tipuri de răspândire a virusului.”
Nu ar fi exclus să fim obligați până la urmă să ne anulăm totuși rezervările de concediu.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
16 comentarii