G4Media.ro

Candidatul PNL la CJ Constanța a tăiat panglica unei școli nefuncționale, cu…

sursa foto: Facebook/ Mihai Lupu

Candidatul PNL la CJ Constanța a tăiat panglica unei școli nefuncționale, cu elevi aduși de-acasă. Directorul spune că primarul i-a cerut să o inaugureze și nu a refuzat pentru că ”îi ajută cu dezinfectant”

Mihai Lupu, candidatul PNL la președinția Consiliului Județean Constanța, a inaugurat, luni, o școală nefuncțională, în prezența elevilor care au participat la eveniment, apoi s-au întors acasă, pentru că lucrările de construcție nu au fost finalizate până la începutul anului școlar, transmite Info Sud-Est. Elevii l-au așteptat pe candidatul PNL cu pâine și sare.

Lupu a fost deputat în perioada 2008-2016, în prezent nu are nicio funcție publică, nici măcar în partid, dar cu toate acestea a tăiat panglica împreună cu primarul, directorul școlii și doi copii care țineau banda tricoloră din ambele capete ale acesteia.

La eveniment a participat și deputatul Bogdan Huțucă, președintele PNL Constanța, dar acesta nu a luat parte la tăierea panglicii, deși reprezenta o autoritate publică, spre deosebire de colegul său Mihai Lupu, a cărui singură calitate este cea de om de afaceri aflat în campanie electorală. Candidatul PNL la Consiliului Județean a intrat apoi în singura clasă finalizată a școlii, împreună cu un grup de persoane, printre care și un preot, și un dascăl care nu purtau mască, scrie Info Sud-Est.

Nici Mihai Lupu, nici primarul Gheorghe Grameni și nici Bogdan Huțucă nu au răspuns apelurilor și mesajului reporterului Info Sud-Est până la publicarea materialului.

Directorul școlii, Mituța Borcan, a declarat pentru Info Sud-Est că știa de recomandările ministrului Educației și ale președintelui Klaus Iohannis de a nu organiza festivități la deschiderea anului școlar, dar s-a conformat cerinței primarului comunei, Gheorghe Grameni, în această funcție de 20 de ani. Grameni este și el membru PNL și în 27 septembrie va candida pentru al șaselea mandat.

Directorul susține că primarul i-a cerut să organizeze inaugurarea școlii și că nu îl poate refuza pentru că ”îi mai ajută cu dezinfectant”.

Dialogul dintre reporterul Info Sud-Est și directorul care a inaugurat o școală nefuncțională la cererea primarului:

ISE: De ce s-au întors copiii acasă și nu au rămas la ore după inaugurarea școlii?

Mituța Borcan: Clădirea nouă încă nu este dată în folosință, și s-a făcut un orar provizoriu pentru clase, să intre unii de dimineață, unii de după-amiază și nu avem cum să îi băgăm pe toți în școală.

ISE: Dumneavoastră ați inaugurat ceva ce nu e funcțional? Că dacă era funcțional, elevii trebuiau să intre în școală și să stea la ore. Ați tăiat panglica unei clădiri care nu e funcțională, pe care nu o puteți da în funcțiune pentru copiii.

M.B.: Exact! Dacă domnul primar așa a dorit, de ce nu-l întrebați pe dânsul?

ISE: Păi, dumneavoastră sunteți directorul școlii, ce treabă are primăria cu inaugurarea, primarul e om politic. Primarul

M.B.: Nu știu cum să mă exprim, dar în momentul în care domnul primar a solicitat această… nu știu cum să-i zic… tăiere de panglică, a fost decizia dânsului, iar eu nu pot să mă pun contra în momentul în care momentul ne-a ajutat cu toate produsele de igienă, ne-a dat măști, dezinfectant…

ISE: Dar nu v-a ajutat, asta e normalitate, e obligat de lege să facă asta.

M.B.: Eu știu, doamnă, dar trebuie să mă înțelegeți și pe mine, că ne mai sunt impuse și anumite lucruri.

ISE: Dumnealui v-a cerut să faceți un eveniment electoral.

M.B.: Părerea mea ar fi să vorbiți cu domnul primar.

ISE: O să vorbesc și cu domnul primar, dar dumneavoastră conduceți instituția, nu domnul primar.

M.B.: Trebuie să mă înțelegeți și pe mine, că eu depind foarte mult cu ceea ce ne sprijină domnul primar și dacă decizia dânsului a fost așa…

În urma evenimentului, Mihai Lupu a publicat un mesaj pe Facebook, prin care a transmis că a fost invitat de primar și conducerea școlii, cărora le-a mulțumit:

  • ”Spre bucuria elevilor, părinților și profesorilor, astăzi a început școala. Am participat la inaugurarea noului corp de școală din comuna #MihaiViteazu, la invitația domnului primar #GheorgheGrameni și a conducerii școlii. Le mulțumesc că mi-au oferit posibilitatea să spun și eu „prezent” în prima zi de școală, și în acest an. Îi felicit deopotrivă pe profesori, părinți și elevi pentru că au făcut tot ce depinde de ei ca astăzi, copiii să revină la școală. Este un moment de responsabilitate maximă și solidaritate, în care suntem implicați cu toții. Sunt convins că împreună veți reuși să faceți ca și în acest an să vă desfășurați activitatea cât mai normal posibil. Mult succes profesorilor și personalului din școli! Dragi elevi, să vă bucurați de anii de școală!”
Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

15 comentarii

  1. Mi-e greata ! Niste nulitati cu pretentii desantate !

    • Votati USR-Plus si veti avea:
      – scolile de la primarii vor trece la M. Invatamantului
      – spitalele de la prumarii vor trece la M. Sanatatii
      – politia locala va trece la MAI

    • @Marius romanul de rand nu va vota nici un USR+ ca nu merita nimic mai mult din ce are acum, stampila se va pune tot pe USL (PNL sau PSD) ca sa ramana toate la fel

    • Votam psd, ei mai dau cate un banisor!
      Astia ne spun ca doar saraci o ducem bine.

    • @cineva corect. Si as adauga ca romanul nu vrea sa se schimbe nimic pentru ca altfel nu ar mai avea motive sa se plângă la birtul comunal de cat de amar e traiul in România si sa creeze tot felul de conspirații pe care el le-a descoperit… pentru ca doar asa se simt ei importanți si gasesc un sens al vieții :-/ Si toate pleaca de la lipsa educație i…

  2. Splendida si desavarsita adunatura de incompetenti! Mai ramane sa va treceti numele pe placuta, la intrarea principala in scoala, precum ati bolnavi de orgoliu (Mazare/Constanta, Negoita/Sector 3) ca sa va purtam recunostinta vesnica, gugumanilor!

  3. @Marius Sa fim seriosi, chiar intrat in Parlament, USR-PLUS nu poate impune nimic. Mai bine lasati-va de ponegrit PNL (ca de PSD nu prea va atingeti) si faceti echipa sa puteti impune legi in Parlament, lasati orgoliul, infumurarea si aroganta deoparte, si mai lasati si pe Barna deoparte, ca , daca pleaca Barna, ma inscriu in USR. cu draga inima. USR, cu lipsa de carisma a lui Barna, este total in afara oamenilor de rand. Pe dinafara. Pe alaturi. In paralel.

    • @Gabriel – „USR, cu lipsa de carisma a lui Barna, este total in afara oamenilor de rand”
      Mai gabriel, intreb si eu asa, de carisma au nevoie oamenii de „rand” (care or fi aia?) sau de oameni corecti, care sa insanatoseasca societatea asta bolnava de cancerul coruptiei? Cum ajunge oare omul de „rand” sa zica: „pe asta il votez ca are carisma”? Cine promoveaza povestea asta cu carisma? Iti spun eu, aia care vor sa fure in continuare, sa traiasca bine din banii contribuabililor (fara sa se speteasca, evident). Daca ar fi cineva care sa-i invete pe oamenii de „rand” ca nu carisma e piatra de hotar pentru a face cu adevarat treaba…

  4. România Educată, adică prostită pe față! Mituța din Borcan e dezinfectantul oferit de Lupu care vrea să fie paznic la oi.

    Ce părere aveți domnule președinte Iohannis? Alooo DNA?

  5. PSD+PNL=USL=hoție, parandărăt, incompetență, jaf, manipulare, prosteală la drumul mare! Se dovedește încă odată dacă mai era cazul că ambele clanuri sunt la fel de găunoase, trebuie aruncate la gunoi, dar de către cine? De către un popor plin de lichele, lingăi, vânduți și inși lipsiți de coloană vertebrală? Să fim serioși, merităm ce avem! Mergem cu PNL-ul de Crăciun și cu PSD-ul de Paște sau invers, totuna este, nu vreau să-i supăr pe sclavii celor două grupări!

  6. Asa merge treaba in Romania, lingi i cur stapanirea si mai capeti cate ceva.

    • @gigi – As vrea sa-ti zic ca esti nesimtit ca vorbesti asa si ca nu ai dreptate, dar… zau ca nu-mi gasesc cuvintele cu care sa aduc contra-argumente…

  7. Totul aduce destul de mult cu atmosfera din Voluntariul lui Pandele (tzatzism, ciocoism, incalcarea regulilor, etc), desi ar trebui, teoretic, sa vorbim de alt partid…

  8. Sinistru… mai ceva ca la analfabetii din PSD din localitatile uitate din Teleorman, Giurgiu, Ialomita, Calarasi, Vaslui, Botosani…dar, atentie, acum e la Constanta, Dumnezeule!!!

  9. pnl a aparut pentru ca psd trebuia sa aiba un partid in „opozitie” dupa mineriade cand comunitatea internationala le-au batut obrazul fsn-istilor.
    Au facut schimb de oameni si de pozitii atat amar de vreme ca ti-e scarba.
    Se scuipa intre ei in fata noastra si in privat se bat pe burta razand de noi si pe spate amintindu-si de tunurile date impreuna.
    Sunt si oameni corecti in ambele partide, care vor sa faca ceva pentru comunitatea sau judetul lor, dar aia nu apuca sa faca politica la nivel inalt