Candidatura Turciei la BRICS (Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud): amenințare la adresa NATO sau exerciţiu subtil de ehilibristică?

Pe 11 iunie, când președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a făcea apel pentru mai mult ajutor militar la o conferință la Berlin, ministrul turc de externe, Hakan Fidan, se găsea la Moscova pentru o întâlnire cu președintele rus, potrivit Rador Radio România.

„Salutăm interesul Turciei pentru lucrările BRICS”, a declarat Vladimir Putin, citat de presa turcă, după întâlnire. „Nu există nicio îndoială că vom sprijini pe deplin această aspirație”.

Această aspirație a început să se concretizeze săptămâna aceasta, când Partidul Justiției și Dezvoltarii (AKP) al președintelui turc, Recep Tayyip Erdogan, a confirmat că Turcia a solicitat oficial să adere la blocul economiilor emergente.

„Președintele nostru a exprimat în mod repetat dorința noastră de a deveni membru al Brics”, a declarat marți presei la Ankara Omer Celik, purtătorul de cuvânt al AKP. „Solicitarea noastră în această chestiune este clară și procesul are loc în acest cadru”.

Candidatura Turciei la BRICS este un eveniment fără precedent: niciodată un membru NATO – și candidat la aderarea la UE – nu a cerut să se alăture grupului dominat de Rusia și China, care dorește o contrapondere la ordinea mondială condusă de Occident.

Succes tot mai mare al BRICS

Blocul BRICS a fost mult timp considerat un forum de discuţii fără un obiectiv precis, între state cu interese divergente sau chiar rivale, precum India și China.

Însăși originea acestui grup contribuie la neclaritatea din jurul proiectului său. Acronimul „Bric” a fost inventat de economistul britanic Jim O’Neill în 2001, când era director de cercetare la Goldman Sachs, cu referire la Brazilia, Rusia, India și China, țări cu o populație mare și un potențial ridicat de creștere economică.

Un concept care a devenit, în ciuda tuturor așteptărilor, o realitate în 2009, când liderii celor patru țări au format un grup politic la primul summit BRIC din Rusia. Africa de Sud s-a alăturat grupului în 2010, extinzând acronimul la BRICS.

Aproape 15 ani mai târziu, grupul aproape și-a dublat dimensiunea și acum include Egiptul, Etiopia, Iranul și Emiratele Arabe Unite (EAU).

În afară de Turcia, aproape 20 de alte țări au solicitat aderarea, forțând blocul să implementeze o strategie de extindere. Lista candidaților a stârnit, de asemenea, divizari în cadrul membrilor fondatori ai BRICS, Rusia și China făcând eforturi pentru extindere, în timp ce Brazilia și India sunt mai precaute față de noi membri.

În plus, este în creștere și numărul membrilor Noii Bănci de Dezvoltare (NDB), creată în 2015 ca alternativă la Banca Mondială și la FMI. Aderarea Algeriei a fost aprobată la începutul acestei săptămâni, ea alăturându-se Bangladeshului și Uruguayului pe lângă statele membre BRICS .

Diversificarea alianţelor

Pentru Asli Aydintasbas, cercetătoare la Institutul Brookings, cu sediul la Washington, candidatura Turciei nu reflectă dorința de a rupe cu Occidentul, ci mai degrabă de a-și extinde parteneriatele. Cu atât mai mult cu cât candidatura sa pentru Uniunea Europeană, lansată oficial în 1999, încă stagnează din cauza dezacordurilor pe tema drepturilor omului.

„Turcia caută alternative. Nu vrea să renunțe la statutul său de membru al NATO. Nu vrea să renunțe la aspirațiile sale europene. Dar vrea să își diversifice alianțele, să se acopere, într-un fel. Ea nu mai consideră apartenența la NATO ca singura sa identitate, singura sa orientare în materie de politică externă”.

Prezența unui membru al NATO la rând la BRICS poate fi fără precedent, dar nu contravine regulilor alianței militare, notează Michel Duclos, fost ambasador al Franţei în Siria și consilier special la Institut Montaigne, cu sediul la Paris.

„Juridic, desigur, nu există frâne. BRICS nu au obligații convenționale, nu există mecanism operațional, este o organizație foarte flexibilă. În același timp, „spiritul NATO ca organizație este de a sta la aceeași masă pentru a face schimb de puncte de vedere într-o manieră foarte confidențială” analizează fostul diplomat.

Funcționarea NATO se bazează pe „o atmosferă de încredere”, subliniază el. Solicitarea Turciei de aderare la BRICS este, prin urmare, percepută ca o „formă de contradicție”.

„Pierdere de prestigiu” a Occidentului

Deși membru NATO și candidat la aderarea europeană, președintele turc nu face un secret din relația sa furtunoasă cu Occidentul, neezitând să-și etaleze, uneori cu mândrie, dezacordurile.

„Președintele Erdogan vrea să aibă câte un picior în fiecare tabără și să poată opune Occidentul Rusiei, Occidentul Chinei. Cred că a reușit să joace cu pricepere acest joc geopolitic chiar dacă uneori și-a împins puțin prea departe exerciţiul de echilibristică”, analizează Asli Aydintasbas.

Legăturile dintre Turcia și aliații săi militari occidentali au fost deosebit de tensionate în ultimii ani din cauza achiziționării de către Ankara a sistemului rusesc de apărare aeriană S-400, conceput pentru a doborî avioanele NATO.

Temându-se că desfășurarea S-400 de către Turcia ar expune elementele clasificate ale dispozitivelor NATO serviciilor de informații ruseşti, Statele Unite au sancționat Ankara excluzând-o dintr-un program de avioane cu reacţie F-35.

Statele Unite au suspendat, de asemenea, vânzarea a 40 de avioane de luptă F-16 către Turcia. Washingtonul a fost în cele din urmă de acord cu vânzarea în ianuarie, după ce Turcia a ratificat candidatura Suediei la NATO.

Reacţia Statelor Unite la cererea Turciei de aderare la BRICS a fost până acum discretă și este foarte probabil să rămână așa, crede Asli Aydintasbas. „Washingtonul păstrează tăcerea. Nu doreşte o ceartă publică cu Turcia și știe că președintele Erdogan este imprevizibil”.

„Există și ipoteza [la Washington] că nu va fi de mare folos”, subliniază expertul. „BRICS caută cu siguranță să-și dezvolte puterea economică, dar nu are forță militară, forțe speciale, forță de reacție rapidă etc. Nu are aceleași interese și nici aceleași valori ca și comunitatea transatlantică”.

Michel Duclos, la rândul său, consideră că atractivitatea crescândă a BRICS, bazată pe susţinerea unei lumi multipolare într-un context de frustrare crescândă față de hegemonia americană, nu trebuie privită cu ușurință.

„Simplul fapt că aceste țări simt nevoia să se unească este un semnal foarte puternic că Occidentul nu mai este atât de dominant și de atractiv ca înainte. Și chiar faptul că există atât de multe țări candidate la BRICS este un indiciu clar al pierderii prestigiului lumii occidentale”.

Sursa: LA LIBRE BELGIQUE / Rador Radio România /.
Traducerea: Gabriela Sîrbu