”Canibalizarea” aeroporturilor din Satu Mare și Baia Mare / Propunând aceleași curse, cele două aeroporturi ”se sabotează încet, dar sigur”
Aeroportul Internațional Satu Mare și Aeroportul Internațional Maramureș propun aproximativ aceleași curse aeriene, deși se află la doar 45 de minute unul de altul, iar asta va însemna pe termen lung falimentul ambelor, scrie Gazeta de Nord-Est.
Compania aeriană HiSky va începe operarea a trei zboruri externe spre Milano, Londra și Paris, cu o frecvență de două zboruri pe săptămână spre fiecare destinație, dinspre și spre Aeroportul Internațional Maramureș.
În mare măsură, este vorba despre aceleași destinații ca și cele deja existente de la Satu Mare, iar în această situație, aeroporturile din Satu Mare și Baia Mare riscă să se autodistrugă, conform analizei făcute de sătmăreanul Mircea Spătar, un specialist în domeniul turismului.
”Vom vedea ce se întâmpla când e gata subvenția și compania aeriană constată că nu are grad suficient de ocupare pe aceste rute, pentru că unii zboară la Satu Mare, alții la Baia Mare și riscă ca ambele zboruri să aibă grad de ocupare de 50% și astfel va renunța. (…) Și uite așa din dorința de a avea zeci de zboruri și fără sa gândim o strategie comuna pe termen lung , fără sa verificam o statistică sau să întrebam măcar de oameni competenți în domeniu (…), cele două aeroporturi, voit sau nu, se sabotează încet dar sigur”, a comentat Mircea Spătar.
Sursa Foto: infrapress.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
16 comentarii