Canicula a sosit în Grecia și afectează turismul: A început o luptă pentru șezlonguri, se fac rezervări / Prețul pentru umbră ajunge și la 150 de euro, în funcție de plajă
Valul de caniculă şi-a făcut deja simţită prezenţa în Grecia, iar următoarele zile se anunţă a fi foarte dificile din punctul de vedere al temperaturilor extrem de ridicate care ar putea ajunge în weekend chiar şi la 44 de
grade Celsius, notează publicația elenă To Vima. Atât grecii, cât și turiștii străini caută oaze de răcoare pe plajele din apropiere şi au început deja să facă rezervări pentru şezlonguri şi umbrele, în ciuda preţurilor piperate care în unele cazuri ajung chiar şi la 150 de euro. În faţa barurilor de pe plajele din Attica se formează cozi şi din această
cauză, în ultimele zile, s-a recurs inclusiv la soluţia rezervărilor fie telefonic, fie prin email.
Pentru un set de umbrele cu două şezlonguri preţul variază între 20 si 40 de euro pe plaja Schinias, între 45 şi 150 de euro în Vouliagmeni şi de la 60 la 90 de euro pe plaja din Voula. „Faceţi rezervări pentru că nu vom avea umbrele mai ales vineri-sâmbătă-duminică, când va fi foarte cald din câte ni s-a spus. Oamenii nu contenesc să sune, se fac deja rezervări pentru vineri, sâmbătă, duminică”, spune proprietarul unui beach bar. Aceeași situaţie este şi în Halkidiki.
Serviciul elen de Meteorologie a actualizat buletinul fenomenelor meteo periculoase pentru valul de caniculă „Cleon”, fără să existe semne de îmbunătăţire a prognozei. Zona extinsă de presiune ridicată care acoperă coasta Africii și vestul și centrul Mediteranei, însoțită de mase de aer foarte cald se întinde treptat spre est, creând condiții de caniculă în Grecia începând de miercuri, până la începutul săptămânii viitoare. Valul de căldură va dura cel puțin șase zile, cele mai fierbinţi zile fiind vineri și sâmbătă, când vor domina temperaturile între 42 şi 44 de grade Celsius.
O caracteristică specială a acestui val de căldură este că va afecta toate cele 22 de țări care au ţărm la Marea Mediterană, precum și regiunea Balcanilor. Unitatea METEO a Observatorului Astronomic Național din Atena, în colaborare cu comitetul științific al Arsht-Rock Resilience Center din cadrul institutului Atlantic Council, a realizat o clasificare a zilelor cu temperaturi ridicate pentru 6 orașe mari ale Greciei: Atena, Salonic, Larisa, Ioannina, Patras și Heraklion.
Sistemul de clasificare se bazează pe un algoritm pentru prognozarea impactului asupra sănătății locuitorilor celor șase orașe. Algoritmul ia în considerare, pe lângă temperatură, și alți parametri care afectează percepţia termică de către om, precum umiditatea și vântul, incluzând patru categorii de clasificare (0-1-2-3).
În ceea ce privește viitorul val de caniculă, joi este așteptat un nivelul de risc 3 (temperaturi extreme cu efecte semnificative asupra sănătății) în Atena, de risc 2 (temperaturi extrem de ridicate) în Salonic și Larisa și de risc 1 (temperaturi foarte ridicate) în Patras.
Vineri este așteptat un nivel de risc 3 (temperaturi extreme cu efecte semnificative asupra sănătății) în Atena, Salonic și Larisa, de risc 2 (temperaturi extrem de ridicate) în Patras și de risc 1 (temperaturi foarte ridicate) în Ioannina.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank