Cântăreaţa Corina Chiriac va dona Muzeului Naţional de Istorie a României obiecte de patrimoniu ce au aparţinut familiei sale, adunate timp de o sută de ani de patru generații
Cântăreaţa Corina Chiriac va dona, joi, Muzeului Naţional de Istorie a României (MNIR) obiecte de patrimoniu ce au aparţinut familiei sale, a anunțat instituţia muzeală, potrivit Agerpres.
La Sala „Lapidarium” va avea loc ceremonia semnării actului de donaţi pentru un număr semnificativ de piese de patrimoniu privind patru generaţii din familia Nestorescu – Calaigian – Chiriac din colecţia personală a marii artiste.
Donaţia cuprinde piese variate: paşapoarte iraniene ale bunicilor materni de origine armeană, trofee şi diplome, medalii, certificate de naştere şi de studii, documente şi fotografii de la începutul secolului XX, rochii de scenă, instrumente muzicale şi alte obiecte personale de familie.
Adunate timp de o sută de ani de către tipograful şi graficianul Gheorghe Chiriac (bunicul patern), pianista Eliza Calaigian (mama, căsătorită Chiriac), de către compozitorul şi profesorul universitar Mircea Chiriac (tata) şi de către fiica acestora, interpreta şi compozitoarea Corina Chiriac, această donaţie documentează istoria a patru generaţii.
Toate aceste obiecte de patrimoniu vor fi disponibile online în proiectele virtuale ale MNIR, iar mare parte a acestei donaţii va fi prezentată publicului într-o expoziţie temporară, spre sfârşitul lunii octombrie, legată de aniversarea artistei.
Sursa foto: Facebook/ Corina Chiriac
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
14 comentarii