G4Media.ro

Cantităţile de cereale ucrainene expediate prin portul Constanţa au scăzut semnifiativ în…

sursa foto: G4Media/ Andreea Pavel

Cantităţile de cereale ucrainene expediate prin portul Constanţa au scăzut semnifiativ în ianuarie față de perioada similară din anul trecut / Operatori: Kievul folosește mai mult propriile porturi

Portul Constanţa a expediat 436.000 tone de cereale ucrainene în ianuarie, un declin de 38% faţă de perioada similară din 2023 (700.000 tone), arată datele autorităţii portuare, transmite Agerpres.

Aceasta sporeşte temerile în rândul operatorilor că rutele de export create de la invazia rusească stagnează, Kievul folosind mai mult propriile porturi, transmite Reuters.

Ucraina este unul dintre cei mai mari exportatori mondiali de cereale, iar portul Constanţa este acum cea mai importantă rută alternativă de export pentru Kiev, în condiţiile în care cerealele ajung în portul românesc cu camioanele, pe calea ferată sau cu barjele pe Dunăre.

În 2022, exporturile de cereale ucrainene prin Constanţa, care nu existau înaintea războiului, s-au situat la 8,6 milioane tone metrice şi au urcat în 2023 la 14 milioane tone, sprijinite de investiţiile din fonduri europene în port şi de investiţiile operatorilor în echipamente.

„Percepţia în rândul operatorilor este că volumele sunt în scădere, coridorul Ucrainei prin propriile sale porturi funcţionează”, a afirmat Viorel Panait, directorul directorul general de la operatorul portuar Comvex SA, pentru Reuters.

Panait, care este şi preşedintele operatorilor portuari din Constanţa, a explicat că noul mecanism de control al exporturilor de cereale, introdus de Kiev anul trecut pentru a preveni evaziunea fiscală, a contribuit la această încetinire. El a adăugat că operatorii portuari din România, companiile de logistică şi cele care fac transporturi pe calea ferată au investit pentru a majora capacitatea de gestionare a cerealelor ucrainene, fiind în desfăşurare şi o schemă de sprijin finanţată de UE.

„Există temeri că aceste rute de export, înfiinţate în urmă cu doi ani, vor fi pierdute. Ţinând cont de costul de transport echivalent prin porturile ucrainene şi Constanţa, un mod raţional de a prezerva noile fluxuri…ar fi prudent”, a explicat Panait.

Totuşi, unii analişti spun că se aşteaptă la revenirea pe creştere a volumelor în primăvară.

„Vedem o redresare a pieţei, fermierii din Ucraina ezită să vândă la astfel de preţuri scăzute, dar exporturile se vor relua în martie-aprilie”, a declarat pentru Reuters
Cezar Gheorghe de la firma de consultanţă AGRIColumn. El estimează că fermierii români ar avea un surplus exportabil de 20-22 milioane tone de cereale în sezonul 2023/2025.

În ianuarie, asistentul secretarului de stat al SUA pentru afaceri europene şi eurasiatice, Jim O’Brien, declara că se aşteaptă ca România să rămână cea mai importantă rută alternativă de export pentru cerealele şi alte bunuri din Ucraina, în urma propriilor sale porturi.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...