Capacitatea Rusiei de a bruia dronele încetinește contraofensiva ucraineană, afirmă un oficial de la Kiev
Contraofensiva ucraineană se confruntă parţial cu dificultăţi din cauza capacităţii Rusiei de a bruia dronele, potrivit oficialilor militari. Oleksandr Tarnavskyi, comandantul forţelor ucrainene din sud, a declarat că ruşilor li se provoacă pierderi grele, dar este clar că progresul este lent, relatează CNN, citată de News.ro.
Unul dintre motive, potrivit purtătorului de cuvânt al forţelor aeriene ucrainene, Iuri Inhat, este că Rusia are un avantaj major în războiul electronic.
„Din păcate, ocupanţii ne-au luat-o cu mult înainte în această privinţă. Nu trebuie să doborâţi o dronă cu rachete antiaeriene sau tunuri antiaeriene. Poţi pur şi simplu să o forţezi să aterizeze, să o interceptezi cu ajutorul războiului electronic”, a declarat el la televiziunea ucraineană.
„Rusia are astăzi sisteme puternice care interferează cu activitatea forţelor noastre de apărare. Are destule astfel de sisteme. Ucraina a făcut progrese în războiul electronic, dar am început târziu, ar fi trebuit să dezvoltăm [acest domeniu] mai devreme”, a adăugat Inhat.
leksandr Kurbatov, de la apărarea teritorială a oraşului Dnipro, a declarat luni că unităţile ucrainene lucrează din greu pentru a avansa într-o zonă cunoscută sub numele de Vremivskyi Ledge.
El a spus că forţele ruseşti aduc noi unităţi de „militari foarte calificaţi” care folosesc acoperirea întunericului şi coridoarele atent proiectate prin câmpurile minate pentru a ataca poziţiile ucrainene.
Valerii Shershen, un purtător de cuvânt al forţelor ucrainene din sud, a recunoscut că progresul a fost lent, spunând că „unităţile de atac au avut succes parţial şi au avansat în teritoriul inamic de la 350 de metri până la 1,4 kmp”.
Statul major al armatei ucrainene a declarat că operaţiunile ofensive au continuat în direcţia Melitopol şi Berdiansk, iar unităţile îşi consolidează poziţiile.
Rusia a efectuat 58 de lovituri aeriene în ultima zi – mai mult decât media recentă, a precizat statul major. Unele au avut loc în apropierea oraşului Kupyansk din Harkov, care a fost eliberat de ucraineni în septembrie anul trecut şi care a fost o ţintă a atacurilor ruseşti. Dar oficialii ucraineni spun că ruşii sunt ţinuţi la est de râul Oskil.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii