Capitalismul de stat: Compania de Autostrăzi vrea să cumpere o companie privată de construcții aflată în insolvență
Narcis Neaga, preşedintele Companiei de Autostrăzi (CNAIR), a anunțat luni că vrea să cumpere o companie privată de construcții cu care să termine lucrările neterminate din vina firmelor care au contracte neonorate. Neaga, amenințat cu demiterea de premierul Dăncilă dacă nu va inaugura o sută de kilometri de autostradă în acest an, a motivat unele întârzieri prin rezilierea contractelor.
”Sunt foarte multe contracte care, din diferite cauze, au fost reziliate. Am zis, haide să facem totuși ceva! Pentru că suntem o companie de drumuri. Soluția a fost să înființăm o antrepriză de construcții. Nu vrem să intrăm în competiție cu nimeni. Noi vrem să finalizăm anumite contracte care sunt începute din 2010, 2011 și nu mai putem sta prea mult. Dacă-mi pleacă constructorii de pe șantier, mai stau un an cu licitațiile? Ne-am gândit știre: să achiziționăm un pachet majoritar de acțiuni de la o companie aflată în insolvență (…) Nu pentru a participa la licitații, nu pentru a construi noi autostrăzi. Pur și simplu să ne rezolvăm problemele, că-s multe”, a declarat președintele CNAIR, Narcis Ștefan Neaga, pentru DCNews.
El a dat detalii despre profilul firmei care ar urma să fie cumpărată de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR): ”o companie la nivel mediu, care să aibă active, să aibă oameni, să aibă utilajele care ne interesează pe noi, să vedem prețul etc”, potrivit DCNews.
În luna august, Neaga vorbea despre o altă soluție pentru problema contractelor nefinalizate: o antrepriză de lucrări înființată în interiorul CNAIR. ”Antrepriza de lucrări face parte din companie, este o subunitate a companiei. Este funcţională cam de vreo lună jumate – două, în sensul că este legal constituită. În momentul de faţă, suntem în procesul de a obţine certificări de asigurare a calităţii, mă refer la ISO 9001 şi ISO 14000 pentru procesele de sistem şi pentru mediu, ca să fim în regulă cu toate lucrările, pentru că este normal, în momentul în care trebuie să faci o lucrare, să fi cel puţin la fel de bine certificat ca şi celelalte companii care au lucrat ceva similar”, spunea șeful CNAIR în august pentru Agerpres.
Reamintim că, odată cu câștigarea alegerilor locale și parlamentare din 2016, PSD a început să înființeze companii controlate de stat, companii care au intrat treptat pe piețele respective.
Foto: Narcis Neaga (Captură Youtube)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
11 comentarii