G4Media.ro

Capitalizarea bursieră a Microsoft a depăşit pentru scurt timp 3.000 de miliarde…

sursa foto: Facebook/ Microsoft

Capitalizarea bursieră a Microsoft a depăşit pentru scurt timp 3.000 de miliarde de dolari în tranzacţiile de miercuri

Capitalizarea bursieră a Microsoft a depăşit pentru scurt timp 3.000 de miliarde de dolari, în timpul tranzacţiilor de miercuri, după ce acţiunile au urcat cu peste 1% şi au ajuns la aproximativ 404 de dolari pe acţiune, transmite CNBC, citată de News.ro.

Creşterea capitalizării Microsoft vine la două săptămâni după ce compania a devansat Apple ca cea mai valoroasă companie listată public din lume, pe 12 ianuarie.

Apple a revenit pe prima poziţie, iar capitalizarea sa de piaţă a atins miercuri aproximativ 3.020 miliarde de dolari.

Acţiunile Microsoft au crescut cu peste 7% în acest an, deoarece investitorii rămân optimişti cu privire la investiţiile companiei în inteligenţa artificială.

Analiştii de la Citi au spus că se aşteaptă ca Microsoft să ofere previziuni solide pentru următorul său raport de venituri din trimestrul al doilea, parţial ca urmare a poziţiei sale de lider în AI generativă.

Analiştii şi-au ridicat estimările şi preţul ţintă al acţiunilor şi au reiterat ratingul de cumpărare pentru acţiunile Microsoft, într-o notă de miercuri.

În mod similar, analiştii de la Morgan Stanley sunt de părere că poziţionarea şi contribuţiile Microsoft legate de AI generativă ”devin şi mai puternice”, potrivit unei note de marţi.

Ei şi-au revizuit în urcare preţul ţintă al acţiunilor Microsoft la 450 dolari, de la 415 dolari şi au spus că ”rămîn încrezători în avantajul estimărilor noastre consensuale de mai sus”.

Microsoft va raporta veniturile din al doilea trimestru al anului fiscal 2024 pe 30 ianuarie.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...