Captură de 23 de tone de cocaină în porturi din Germania şi Belgia, un record în Europa
Circa 23 de tone de cocaină au fost descoperite în containere în porturile din Hamburg şi Anvers, a anunţat miercuri serviciul vamal german, referindu-se la cea mai mare captură de cocaină din Europa, relatează AFP.
Aproximativ 16 tone au fost descoperite pe 12 februarie în cinci containere provenite din Paraguay, au declarat autorităţile vamale, adăugând că această captură a contribuit şi la descoperirea altor 7,3 tone stocate în portul Anvers (Belgia).
Valoarea totală a drogurilor descoperite de poliţie ar ajunge la „câteva miliarde de euro”, potrivit autorităţilor vamale.
Un bărbat de 28 de ani a fost arestat în Olanda. El este suspectat că ar fi responsabil de importul celor 23 de tone de cocaină, potrivit serviciului vamal.
La Hamburg, drogurile, descoperite în containere, erau ascunse în cutii de conserve, amplasate sub un prim strat de recipiente care conţineau chit. În total, 16 tone au fost găsite în aproximativ 1.700 de cutii.
„Datorită unei anchete desfăşurate foarte profesionist, am reuşit să confiscăm o cantitate record de cocaină”, a declarat secretarul de stat german în Ministerul Federal al Finanţelor Rolf Bösinger, salutând o „lovitură dată crimei organizate legate de stupefiante”.
Ancheta continuă în Germania, Olanda şi Belgia pentru a permite eventuale noi arestări.
Sursa: Agerpres
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii