Car-sharing-ul finanțat de Primăria București prin vouchere, respins la vot. Proiectul nu explica modul în care se prevenea frauda
Consiliul General al Capitalei a respins joi proiectul inițiat de primarul Gabriela Firea prin care aceasta voia să le deconteze luna 500 de lei grupurilor de cetățeni care ar fi folosit în comun un autoturism proprietate personală în vederea efectuării deplasărilor din Ilfov spre Bucureşti, transmite Agerpres.
Proiectul a primit 27 de voturi „pentru”, 24 „împotrivă” şi 2 abţineri.
Proiectul de hotărâre nu explica însă modul în care s-ar fi acordat sprijinul și cum ar fi fost prevenită fraudarea.
Primarul general, Gabriela Firea, a anunțat că de la şedinţa CGMB lipseşte un consilier PSD și a a cerut opoziţiei să susţină proiectul.
Florin Grigorescu (USR) a cerut exemple de alte oraşe în care se decontează benzina pentru folosirea în comun a maşinii. El a adăugat că prin această măsură este susţinută înscrierea elevilor din Ilfov la şcoli din Bucureşti prin intermediul unor vize fictive de flotant. În vederea îmbunătăţirii calităţii aerului, el a recomandat eliminarea celor patru autobuze culturale care circulă fără călători, dar şi luarea unor măsuri în baza cărora autobuzele din Capitală să nu mai stea cu motorul pornit la capăt de linie şi în trafic. El a cerut de asemenea introducerea benzii unice de transport şi realizarea pistelor de biciclete.
Gabriela Firea a replicat că Municipalitatea nu poate îngrădi aglomerarea şcolilor din Bucureşti cu elevi din afara Capitalei, dar a sugerat iniţierea unei măsuri legislative care să vizeze acest fenomen. Ea a menţionat că se analizează varianta renunţării la autobuzele culturale.
Cătălin Deaconescu (PNL) a apreciat că Gabriela Firea va rămâne în istorie sub numele de „primarul voucher”. El a spus că este „regina absolută a voucherelor” şi i-a reproşat că proiectul de hotărâre reprezintă „doar o înşiruire de lucruri, nu un program în sine”, în condiţiile în care nu a fost realizat un studiu prealabil pentru a demonstra eficienţa acestuia.
„Să aplici un program fără ai un studiu înseamnă să faci PR pe nervii bucureştenilor”, a mai spus el.
Gabriela Firea a replicat că o onorează titulatura de „primar voucher”, deoarece a anunţat din timpul campaniei electorale că mandatul ei va viza realizarea de investiţii, dar va avea „şi o componentă socială”. Ea a adăugat că actuala administraţie a trebuit să finalizeze în primul rând proiectele începute de predecesori, „în condiţiile în care de doi ani nu se mai lucra pe şantierele bucureştene”. Ea l-a întrebat pe Deaconescu la care anume dintre voucherele acordate de actuala administraţie doreşte să renunţe, reamintindu-i că acestea au primit girul majorităţii CGMB.
Ciprian Ciucu (PNL) i-a cerut Gabrielei Firea să se oprească „din a mai inventa noi şi noi pomeni”, prin care „cumpără bunăvoinţa bucureştenilor”. El a reamintit că a trecut 60% din mandatul actualei administraţii şi i-a solicitat primarului general să „nu mai toace banii aiurea”, în condiţiile în care „riscul seismic este foarte mare, apa de la RADET se scurge în pământ, iar traficul ne îmbolnăveşte”.
Viceprimarul Aurelian Bădulescu (PSD) a apreciat că dacă proiectul privind acordarea decontului pentru utilizarea în comun a autoturismului proprietate personală ar fi fost anunţat de o primărie din Suedia sau Olanda, toată lumea ar fi încurajat urmarea unui astfel de exemplu.
Lucian Iliescu (PMP) a precizat că proiectul prevede o serie de măsuri bune, dar a subliniat importanţa explicării normelor de aplicare, deoarece oamenii au nelămuriri. El a afirmat că în acest mandat a propus şase-şapte proiecte care vizau decongestionarea traficului, dar că acestea nu au fost puse în dezbatere publică şi că nu a primit vreun răspuns concret referitor la motivul pentru care nu au fost introduse pe ordinea de zi.
Foto: InquamPhotos
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
7 comentarii