G4Media.ro

Cărbunaru: Ministrul Apărării nu a fost omis din invitaţia la Petreşti. Vizita…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Cărbunaru: Ministrul Apărării nu a fost omis din invitaţia la Petreşti. Vizita a fost pregătită în perioada interimatului

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a afirmat miercuri că ministrul Apărării nu a fost omis din invitaţia la fabrica de camioane IVECO din Petreşti (Dâmboviţa), dar că vizita a fost pregătită în perioada în care interimatul era asigurat de premierul Nicolae Ciucă, relatează Agerpres.

„Ministrul Apărării nu a fost omis din invitaţie, dar în momentul în care s-au derulat pregătirile pentru efectuarea acestei vizite şi, sigur, implicând doi demnitari de înalt nivel, procedura de pregătire este una mai laborioasă, nu se face de pe o zi pe alta, a corespuns această etapă de pregătire a vizitei cu momentul în care premierul în exerciţiu, Nicolae Ciucă, era şi ministru interimar al Apărării, ca atare, şi pe fondul tranziţiei recent efectuate cu preluarea mandatului de ministru al Apărării de către domnul Angel Tîlvăr, de altminteri şi prezent astăzi în cadrul şedinţei de Guvern, putem considera în egală măsură că, deşi, astăzi, a lipsit de la întâlnire, ministrul Apărării fusese invitat, doar că momentul în care mandatul de ministru al Apărării a coincis cu interimatul asigurat de către premierul Nicolae Ciucă, această situaţie practic a generat tehnic (…) ceea ce s-a întâmplat astăzi”, a spus Cărbunaru, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Victoria.

Premierul Nicolae Ciucă a explicat miercuri absenţa ministrului Apărării, Angel Tîlvăr, de la Petreşti, printr-o necorelare, dar şi prin faptul că vizita a fost realizată la nivel de leadership politic.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Carbunaru baga minciuni la foc automat ca sa acopere t@mpeniiile sefilor lui! 🙂
    Analfabetii de Ciuca si Ciolacu au zis dimineata cu totul altceva: ca se astepta fiecare ca Tilvar sa fi fost invitat de celalalt.
    De exemplu, Ciuca: „Eu am crezut că îl anunță dl președinte Ciolacu, dânsul a considerat că îl anunț eu”.
    Carbunare, esti purtator de cuvant sau purtator de minciuni?

  2. Probabil ca au gasit alt translator cu tarif orar mai mic si nu au mai avut nevoie de domnul profesor.